Dialoguri

Eu: – „Lia a facut azi noapte pipi in casa, pe gresia din fata usii…”

Ea: – „Si ai bagat-o imediat cu nasul in pisat?”

Eu: – „Ce?!?! Sigur ca nu!! Cum sa fac asa ceva???”

Ea: – „Pai asa se face ca sa nu mai faca!”

Eu: – „Sunt convinsa ca unii asa fac, si ca sunt exact cei care au apoi probleme cu cainii lor… Prefer insa sa folosesc alte metode… O schimbare in comportamentul cainelui sau al pisicii poate fi un semn de boala asa ca o sa fiu atenta zilele astea sa vad daca e cazul… desi sunt aproape 100% convinsa ca s-a intamplat pentru ca m-am dus foarte devreme la culcare si nu am iesit aseara la facut pisuc afara…”

Ea (insista): – „Daca o bagi cu nasul in pisatul ei sigur nu mai face!”

Eu (de neclintit): – „Uite, si noi ca suntem oameni cu pretentii de inteligenti, mai uitam cate o porcarie in baie sau sa tragem apa sau sa curatam wc-ul cu peria… nu cred ca ne-ar ajuta in vreun fel daca ne-am baga unii pe altii cu nasul in propriile treburi… Insa in mod sigur am gasi o solutie umana daca am gandi si actiona cu dragoste si perseverenta.”

Anunțuri

Dialoguri

Eu. Ea, moldoveanca de peste Prut, imi povesteste despre intentiile unui cunoscut de-al ei.

Ea: – „Si acuma si-a face pasaport romanesc ca sa poata sa mearga in Germania la lucru. Romanii fac pasapoarte moldovenilor ca au nevoie sa aiba cat de multi oameni cu pasapoarte romanesti pentru ca daca ajung la un anumit numar, atunci pot sa aiba si ei EURO…”

Eu: – „Nu prea cred ca asta este motivul. Romania are o populatie foarte numeroasa, mult mai numeroasa decat populatia Austriei de exemplu si vezi, Austria „are” EURO. Exista desigur alte conditii pentru „aderarea” la EURO… si nici nu stiu daca romanii doresc sa preia EURO ca si valuta nationala… ”

Ea: – „Pai si atunci de ce?”

Eu: – „Stii, noi am crescut cu ideea ca voi, moldovenii, sunteti fratii nostri de peste Prut. Si de aceea m-am amarat cumva cand mi-ai replicat odata ca tu nu vorbesti romaneste pentru ca aveti limba voastra, moldoveneasca dar mi-am zis ca nah, fiecare vede lucrurile dintr-o alta perspectiva… Imi amintesc ca mediat dupa revolutie Romania s-a straduit sa isi alipeasca Moldova de peste Prut desi avea ea insasi destule probleme de care sa se ocupe… Romania nu e o tara bogata… cu toate astea stiu ca a oferit si continua sa ofere suport de diferite feluri locuitorilor Moldovei..”

Ea: – „Pai asa ne-au lamurit ca romanii au nevoie de moldoveni ca sa poate sa aiba EURO…”

Eu: – „Nu v-au lamurit , v-au prostit… oricum orice informatie ne ajunge la urechi e mai bine sa ne informam, putem cauta pe net de exemplu si si acolo e bine sa avem grija din ce sursa ne informam si sa mai trecem o data informatiile prin filtrul nostru personal… adica mai bine sa ne lamurim noi decat a ne lamureasca altii…”

– dupa cateva zile, langa un pahar de vin –

Ea – „E bun vinul asta!”

Eu – „E vin moldovenesc.”

Ea, citind eticheta – „Eh nu, scrie Iasi pe el, e vin romanesc nu  e moldovenesc!”

Eu: – „Una n-o exclude pe alta. Uite de exeplu zona in care suntem: locuitorii ei cum se numesc?”

Ea: – „Friulani!”

Eu: – „Da, exact. Friulanii sunt italieni?”

Ea: – „Da!”

Eu – „Ok. Deci sunt friulani ca locuitori ai regiunii Friuli si italieni prin faptul ca Friuli face parte din Italia. Intelegi?”

Ea: – „Da…”

21122416_10209892472692501_3334418223880236095_o

– dupa alte cateva zile, iesim la restaurant, chelnerul, un baiat tanar se bucura cand ne aude vorbind si exclama, pe romaneste:

Chelnerul – „A, sunteti romance!”

Eu, calma: – „Numai eu sunt romanca, doamna e moldoveanca de peste Prut!”

Chelnerul, contrariat, ma dojeneste: – „De ce vorbiti asa? Ce, ei nu sunt tot romani?!?”

🙂

 

 

Dialoguri

Il vad trecand pe langa poarta cam abatut. Il salut, ii fac cu mana, se opreste, ma apropiu.

Eu: – „Ce mai faceti, cum e cu analizele?“

El (abatut): – „Cum sa fie Diana*? Cele de sange mi-o iesit bine. Anul asta am facut 26 de ani de la operatie…“

Eu : – „Da, stiu, pe 1 martie…“

El (ceva mai vioi): – „Maine am ultima analiza specifica. Si cand s-a termina o sa ma ridic si o sa-i spun doctorului ca nu ma mai vede. Fac analizele astea tot la trei ani o data. Peste trei ani o sa am deja 80. La 80 de ani nu mai vreau sa fac analize!“

Eu (mirata): – „Ce are a face varsta? Daca a zice doctorul sa va faceti analizele o sa vi le faceti ca el stie mai bine…“

El (foarte hotarat): – „Atunci sa stea doctorul 3 zile nemancat! Ca atata trebuie sa postesc inainte de analize. Da, de alaltaieri n-am mancat nimic. Beau numai prafurile alea oribile… La 80 de ani nu vreau sa stau nici macar o zi nemancat nu trei!.“

Eu (zambind): – „Da, nu e placut dar e benefic, ce sa facem?…“

El (mai vesel): – „Deja i-am spus nevestei mele cu ce sa ma astepte maine cand ma intorc de la spital. Vreau si felul unu si doi… Si o sa beau si un pahar de vin, chiar doua daca voi vrea!„

Eu (razand): – „Atunci pofta buna! O sa ma gandesc maine la dumneavoastra!…“

 

* cand ne-am cunoscut m-a intrebat cum poate sa ma numeasca. I-am spus sa aleaga, ori „Carmen” ori „Diana”. A ales „Diana”

Dialoguri

Intre una si alta.

Ea (tanara, frumoasa, atleta pasionata): – „Ce ai facut frumos ieri, in ziua ta libera?“

Eu (suspinand): – „Uch…, am fost la scoala sa vorbesc cu profa unui copil cu care fac repetitii de ceva vreme. Eu stiu cat si cum munceste el si stiu cat se pregateste mai ales inainte de lucrarile de control sau inainte sa fie ascultat. Practic repetam tot capitolul, pagina cu pagina. Si totusi e pe marginea corigentei… si nu-mi explic…“

Ea : – „Da, nu e usor…“

Eu (imi dau drumul): – „Mi-a zis profa ca ea il ridica in picioare sa-l asculte, el se emotioneaza si incepe sa planga, ea il trimite la loc spunandu-i ca nu s-a pregatit ca daca s-ar fi pregatit nu s-ar pune pe plans, cu care oricum nu rezolva nimic si ii da nota pe masura! Si ca sa-i spun eu sa nu planga…„

Ea (suparata): – „Ce varsta are profa?…“

Eu: – „Anul viitor iese la pensie unde ii si este locul, departe de copii.“

Ea: – „Da, din pacate asta este nivelul de empatie al profesorilor italieni de o anumita varsta… Lasa, bine ca iese la pensie…“

Eu: – „Da, la mult meritata odihna dupa ce a traumatizat cateva multe generatii de copii… Stii, partea cea mai grea a muncii mele nu este sa ii invat materia respectiva ci sa le salvez cat de cat autostima… „

Ea (ganditoare): – „Da, stii, chiar ieri vorbeam cu o fosta colega de scoala despre asta. Ea este azi actrita desi pe vremea scolii nu a participat la nici un fel de activitati de acest gen… Si eu ma vezi, sunt atleta de performanta. Am inceput insa abia dupa ce am terminat scoala sa ma antrenez. Si daca am ajuns la rezultatele ce le am inseamna ca pasiunea asta a fost mereu in mine doar ca scoala nu a reusit nici sa o descopere nici sa o incurajeze…“

 

Dialoguri

Ea (de varsta mea): – „Stii, nu am inteles niciodata de ce se face toata tevatura asta cu Revelionul si de ce se bucura toti sa sarbatoreasca anul nou cand acesta este mereu mai greu decat cel precedent… de exemplu azi dimineata am deschis ziarul si chiar pe prima pagina era o stire conform careia o familie italiana in 2017 va avea nevoie de 900 de euro mai multi pentru a supravietui pentru ca se ridica – de putin dar totusi! – majoritatea taxelor si cheltuielilor… “

Eu (zambind usor): – „Tu nu ai iesit niciodata din Italia nu-i asa?“

Ea (neintelegand unde bat): – „Ba da, mergem des in Austria…“

Eu: – „Austria nu se pune. Stardardul de viata este aproximativ ca aici, in Italia. Ma refer la restul lumii, locuri cu alta istorie decat capitalismul in care ai crescut?…„

Ea: – „Nu, nu am fost! Imi amintesc insa de o colega de serviciu croata ce locuieste la doua strazi de tine… Ea imi povestea deseori despre cum si-a pierdut casa in razboi si prin ce tragedii a trecut. Dar a fost mereu singurul meu contact cu o alta realitate decat cea pe care o stiu…“

Eu: – „Uite, suntem binecuvantati. Daca in momentul asta vreuna din noi sau vreunul din copiii tai sau vreunul din cainii mei cade si se raneste, in foarte scurt timp vine ambulanta sau ajungem la cel mai apropiat spital. Si daca ne gandim ca in multe parti ale lumii, pentru a avea acces la ajutor medical trebuie sa faci sute de km, de cele mai multe ori pe jos… iti dai seama ce noroc avem sa fim unde suntem acum…“

Ea: – „Totusi banii nu ne ajung sa stii… nu ne permitem mai nimic decat cate o iesire cand si cand la un parc de distractii…“

Eu: – „Uite, exista o intreaga propaganda in spatele lui „ne merge rau!“. Mass media ne face sa credem ca nu avem indeajuns, ca suntem saraci, ca detergentul nou aparut curata mai bine si mai frumos decat cel dinaintea lui, ca ni se cuvine totul. Stii, oamenii nemultumiti consuma. Cei fericiti traiesc. Economia de consum insa se bazeaza pe puterea noastra de cumparare nu pe cea de a fi fericiti… „

Ea (ganditoare): – „Da, este si asta un mod de a privi lumea si viata…“

Dialoguri

El (18 ani impliniti in august): – „Uite, nu e vina mea ca am note asa de proaste. E profa, n-o suport sa stii! De exemplu ieri a zis ceva si eu m-am simtit jignit si m-am enervat si am reactionat si apoi ne-am certat pentru ca stii, asa e caracterul meu ca reactionez imediat…“

Eu (plina de intelegere): – „Da, de fapt nu stiu ce asteapta profa de la voi. E clar ca la varsta asta inca sunteti in pubertate si, datorita hormonilor aveti controlul impulsurilor egal cu zero! O sa vezi ceva mai incolo, cand n-o sa te mai enervezi si n-o sa mai reactionezi imediat la orice afirmatie, ala o sa fie primul semn ca ai devenit adult!“

El (nitel incurcat): – „Aaa…?“

Eu: – „Si iti mai spun un lucru apropo de enervat: ce te enerveaza in profa exista in tine ca altfel te-ar lasa rece!„

El (si mai incurcat): – „Sau poate opusul ma enerveaza?….“

Eu: – „Nu, nu dragul meu. Sapa adanc si bine sa vezi despre ce e vorba.“

Dialoguri

Ea (ceva mai tanara ca mine), in timp ce mancam: – „Pot sa te intreb ceva personal?“

Eu: – „Zi.“

Ea: – „Tu de ce nu ai copii?“

Eu: – „Pentru ca, din diverse motive, in nicio faza din viata mea nu s-a putut…„

Ea, trista: – „Ce tragedie!….“

Eu: – „Nu, nu e nicio tragedie. Nu am venit toate pe lumea asta ca sa facem si sa crestem copii… Stii, mass media propaga o imagine gresita a femeilor fara copii. In filme le vezi ca sunt cele care o iau razna si fura copiii altora… si chiar daca motivele sunt multiple, faptul ca tipa respectiva nu are copii iese in evidenta. In realitate sanatatea mentala si fericirea nu depind de a avea sau nu copii… Majoritatea femeilor fara copii nu o iau razna si continua sa traiasca fiecare dupa cum le e programul…”

Ea, cu ton compatimitor: – „Da, vad te-ai resemnat…“

Eu: – „Nu stiu daca e vorba de resemnare…“

Ea: – „Pai da si ai cainii astia doi, sunt ca si copiii tai!“

Eu: – „Cainii nu sunt copii si a-i trata de parca ar fi e o forma de abuz. Ei au alte nevoi, alte cerinte…“

Ea, vadit zapacita: – „Ach da!“

 

 

Dialoguri

Dezgrop o radacina de turmeric dintr-un ghiveci si o curat. Ea (moldoveanca de peste Prut, nascuta in acelasi an cu mama): – „Ce e aia?“

Eu (zambind): – „Radacina de turmeric.“

Ea: – „Ce gust are, la ce o folosesti?“

Eu: – „Are un gust ciudat, nu stiu cum sa-l descriu, ia si gusta…„

Ea (miroase bucata de radacina si o gusta): – „Ach, imi seamana cu ceva la gust dar acuma nu-mi amintesc cu ce….“

Eu: – „Hai in fata casei sa-ti arat ce am, sunt curioasa daca stii despre ce e vorba!“

Ea, curioasa: – „Hai!“

Ajungem in fata casei si dau la o parte cateva crengute de lavanda. Langa zid scot capul la lumina cativa tuberculi de topinambur.

Ea: – „AAA, stiu! Sunt mere de pamant! Asa le chemam in copilarie. La bunica-mea pe langa gard era plin de ele. Noi, copiii, scurmam pamantul, le luam si ni le stergeam de haine si asa le mancam, cu cate-un pic de glod pe ele…“

Eu: – „Vrei?“

Ea (zambind ca un copil): – „Da, da-mi o bucata!“

Spalam tubericulii si ii mancam asa, cu coaja cu tot.

Eu: – „Iti amintesti cumva daca se gateau in vreun fel?“

Ea (rontaind): – „Nu, nu se gateau, cel putin nu la noi in sat. Ii mancam noi, copiii, cruzi, cu tare mare drag…“

Dialoguri

Termin sa-l ajut pe frate-sau mai mic la teme apoi ii vine lui randul :

Eu: – „Ok, ce note avem, care ne sunt punctele slabe?“

El, (17 ani): – „Pai am un 4 si un 4,5 dar stii profa nu ma suporta…“

Eu (zambind): – „Da, sunt convinsa… La ultima lucrare de control ce v-a dat?“

El: – „Un text foarte lung si apoi exercitii dar textul chiar era foarte lung, o pagina intreaga scrisa cu litere foarte marunte si pana am terminat de citit si de inteles textul se terminase ora si asa ca am luat nota mica…“

Eu: – „Ok, pentru data viitoare ce ai de pregatit?„

El (rasfoind paginile): – „Uite, textul asta si apoi astea trei exercitii de dupa el.“

Eu: – „Adica asemanator cu ceea ce ai avut la lucrarea de control?“

Imi confirma.

Eu: – „Ok, uite o sa iti spun care este metoda mea, cu fratele tau o aplicam deja de ceva vreme si functioneaza foarte bine. Problema este ca atunci cand textul de citit este lung pare greu si plictisitor sa il citesti o data si apoi inca o data ca sa poti face exercitiile. Observam insa ca exercitiile se refera mereu la textul citit si ca punctele lor se aliniaza textului. Hai sa incepem sa citim primul fragment si apoi sa ne oprim.“

Citeste. Il complimentez pentru pronuntie. Clarificam cuvintele necunoscute. Apoi:

Eu: -„Acuma hai sa aruncam deja o privire asupra exercitiilor sa vedem daca putem sa raspundem poate la primele intrebari?“

Pe baza primului fragment citit reuseste sa rezolve primele puncte din fiecare din cele trei exercitii.

Eu: – „Ok, citim al doilea fragment si ne oprim apoi ca sa vedem ce putem sa rezolvam pe baza celor citite.“

Reuseste sa faca exercitiile pana la jumatate.

Eu: – „Metoda asta are doua avantaje. Primul este ca in orice moment iti zice profa ca a expirat timpul si trebuie sa-i dai lucrare, tu n-o sa-i mai dai niciodata o foaie goala pentru ca macar o parte din exercitii o sa le ai rezolvate chiar daca nu ai terminat de citit textul. Si al doilea este ca atunci cand termini de citit textul ai terminat de facut si exercitiile si nu mai trebuie sa revii asupra textului… Metoda asta se poate aplica si in alte sectoare ale vietii. Cand un proiect iti pare voluminos si complex, il imparti in bucati si te ocupi de fiecare bucata in parte.“

El, cu o sclipire de speranta in ochi: – „Cool!“

Dialoguri

Urcam in dormitor si ii spun ce curatenie avem in program:

Eu: – „Uite aici sunt de curatat suprafetele, lustruit oglinda dulapurilor si cam atat ca in dulapuri si sub pat am curatat eu. Si ferestrele sunt de curatat, bineinteles…“

Ea, se uita intrigata in jur. Apoi, pe un ton mirat: – „Voi stati asa, fara perdele…?“

Eu: – „Da, nu folosim perdele… Si nici tablouri sau obiecte de decor…“

Ea: – „Ce tristete!!…“

Eu, zambind: – „Uite, e chestiune de obisnuinta. Cand te obisnuiesti sa traiesti fara lucruri inutile in casa, goliciunea asta care te intristeaza acuma, se transforma in frumusete.„

Ea: – „Pai perdelele sunt utile! Fac de paravan ca se nu se uite lumea inauntru…“

Eu, continuand sa zambesc: – „Da, este adevarat, de aia am perdelutele mici la ferestrele din bucatarie. Aici sus nu am nevoie de perdele pentru ca nu ajunge nimeni sa vada inauntru si pentru ca seara oricum inchid obloanele.“

Ea: – „Totusi…“

Dialoguri

Dimineata devreme, in drum spre scoala.

Ea (8 ani): – „Auzi, cand termin vii tu sa ma iei acasa?“

Eu: – „Nu scumpa mea pentru ca lucrez. Nu pot. O sa vina matusa-ta sa te scoata de la scoala.“

Ea, cu voce plangacioasa: – „Nu vreau! Ca ma duce cu ea la serviciu si ea lucreaza si nu are vreme de mine si eu ma plictisesc si incep sa plang…“

Eu: – „Da, am auzit ca faci din astea… Iti amintesti insa  ca ti-am tot repetat sa ai rabdare ca situatia asta care te supara acuma n-o sa dureze mult si ca in curand o sa fie gata casa voastra si mama ta o sa aiba un program de lucru mai redus?“

Ea, imi confirma cele auzite insa fara nici o urma de entuziasm: – „Da, stiu…“

Eu: – „Oricum te inteleg si ca te plictisesti cand te duce matusa ta la serviciu cu ea. Te inteleg chiar foarte bine. Si mie mi se intampla sa fiu pusa in situatii care nu imi plac. De exemplu cand trebuie sa astept autobuzul. Si atunci stii ce fac?“

Ea, pe un ton politicos: – „Ce?“

Eu: – „Fac liste!“

Ea: – „Ha?“

Eu: – „Da da, o sa-ti arat. Fac liste cu ceea ce vreau sa fac in zilele urmatoare… Iti plac excursiile ce le facem cu cainii?“

Ea, zambind: – „Daaa!“

Eu: – „Atunci azi dupa amiaza te rog frumos sa imi faci o lista cu toate persoanele care vrei sa vina cu noi in excursii…“

Ea: – „Adica mama, Rosi…“

Eu, categorica: – „Da, toti!“

Ea, interesata: – „OK!“

Eu: – „Si, pentru fiecare persoana cate un desen. Cu el/ea, cainii si locurile frumoase pe unde umblam, ce culegem… stii tu… castane, menta salbatica, flori … „

Ea, amuzata: – „Sa te desenez si pe tine?“

Eu: – „Categoric! Si sa nu indraznesti sa ma desenezi grasa si scunda!!! Sa ma faci frumoasa, auzi???“

Ea: – „O da da, o sa te desenez rotunda ca un balon!“

Radem, ea strengareste eu prefacut „suparata”.

Ajungem la scoala. Mai asteptam apoi intra carandu-si ghiozdanul ca o furnicuta.

 

Dialoguri

23:40, in autogara.  Mananc grisine si ma dau pe internetul de pe telefon. Simt miscare in directia mea si ridic ochii de pe monitor. El vine cu pas intins spre mine, se opreste in fata mea, se apleaca putin de spate si ma intreaba daca am o tigara.

Eu: – „Nu, nu am, nu fumez.“

Se aseaza langa mine, se ridica dupa cateva secunde si dispare in spatele meu, de unde se aud voci de tineri. Se intoarce insa la fel de urgent cum a plecat.

Eu: – „Ai gasit la cineva o tigara…?“

El: – „Nu…“

Eu: – „Zi-mi daca vrei grisine ca mai am un pachet…“

Ma refuza politicos.

Eu, aratandu-i cu barbia un grup de tineri aparut ceva mai departe, la stanga noastra:

– „Uite, aia cred ca fumeaza!„

El, lasandu-se-n jos pe banca, de parca ar fi vrut sa se faca mic de tot: – „Nu, mai bine nu. Am vazut ca in spate e o prietena de-a mamei mele…“

Eu, zambind: – „Aaaa, si nu stiu parintii tai ca fumezi?“

Confirma zambind strengar.

Eu: – „Cati ani ai?“

El: – „15. Si nu vreau sa afle ai mei ca fumez ca n-am chef de discutii cu ei…“

Eu: – „Te inteleg…“

El: – „Oricum, eu fumez numai tigari nu ca alti colegi de-ai mei ca fumeaza iarba…“

Eu: – „Da, cred ca e o treaba desteapta asta… Prietena mea lucreaza intr-un centru de recuperare a oamenilor cu probleme de dependente si mi-a spus ca daca cineva fumeaza iarba cand creierul ii este inca in faza de dezvoltare, are sanse foarte mari sa se imbolnaveasca de schizofrenie… Cred ca daca vrei sa incerci asa ceva e mai bine sa astepti pana ajungi la varsta adulta…“

El: – „Nu, nici vorba sa ma ating de iarba sau alte porcarii… Eu fumez numai tigari normale si numai pentru ca… – isi indreapta privirea in jos – am probleme acasa, cu ai mei…“

Eu: – „Inteleg… Dar fumatul nu cred ca le rezolva…“

El: – „Nu, sigur ca nu dar ma ajuta sa ma destresez…“

Eu: – „Aveti psiholog la scoala? Nu cred ca poate strica sa mergi sa vezi ce sfaturi iti poate da… stii ei stiu exact cum e mai bine sa procedam in anumite situatii, ca sa nu ne stresam prea mult… cu asta se ocupa…“

El: – „Stiu, eu invat psihologie la scoala si ma pasioneaza…“

Eu: – „Atunci cu atat mai mult, stii cat este de importanta parerea unui specialist!“

Apoi vorbim despre caini.

Vine autobuzul. Urcam. Ii arat poze cu Sally si Lia, pe telefon. Zice ca-s frumoase. Autobuzul are intarziere. Un alt adolescent incearca sa-si cumpere biletul de la sofer platindu-l cu cardul. Soferul protesteaza calm spunandu-i ca nu are aparat care citeste carduri… baiatul insa nu are cash. O femeie asezata de cealalta parte se ofera sa-i plateasca biletul. Scot portofelul si ma ofer sa acopar jumatate din pret. Soferul ii face reducere.

Pornim.

Baiatul ne multumeste.

Dialoguri

Seara in jur de 21.00, in statia de autobus, imi mananc rosiutele mici, puse la pachet. El se apropie, cu un catel murdarel, de lesa. Il cunosc din vedere, asteptam acelasi autobus de cateva seri, impreuna. Ma intreaba:

El: – „Aici se asteapta autobusul pentru a merge la U.?“

Eu: – „Da, aici.“

El, incepe sa se agite: – „Ieri m-a vazut soferul in statie si i-am facut cu mana si nu s-a oprit… Iti dai seama, a trebuit sa iau alte autobuse si am facut 2 ore pana acasa….“

Eu: – „Imi pare rau, poate nu v-a observat soferul…“

El: – „Onunu, m-a vazut foarte clar! Dar isi bate joc de mine! Dupa ce ca le platesc bilete de peste 30 de ani! Ati vazut cum s-a purtat ieri seara cu mine?“

Eu: – „Da, imi pare rau, poate a avut o zi proasta soferul… Si oricum el se leaga cam de toata lumea, mai ales de tineri…“

El (inca agitat): – „Mai bine ma ascund ca daca ma vede nu se opreste!!…“

Eu: – „Nu, nu. Nu va ascundeti. Asezati-va langa mine ca daca suntem doi sigur o sa trebuiasca sa opreasca.“

El (se aseaza si incepe sa se linisteasca): – „Multumesc. Nu sunteti italianca, nu-i asa?““

Eu (zambind): – „Nu, nu sunt. Sunt romanca.„

El: – „Atunci sunteti vecina cu Fufi!“ zice indicandu-mi cainele. „El este nascut in Ungaria!“ completeaza.

Eu: – „Ma bucur sa va cunosc si ma bucur sa il cunosc pe Fufi.“

Intre timp desfacusem un pachet de crackers integrali si Fufi ma privea fascinat.

Eu: – „Pot sa ii dau si lui Fufi?“

El: – „Numai daca nu sunt dulci sau sarati. Ca nu are voie.“

Eu: – „Nu, sunt natur, fara nimica.“

Aproba dand din cap.

Mai departe impartim crackersi, unu eu si unu Fufi.

Il intreb daca a fost la plaja…

El: – „Nu, nu la plaja. Vin la Grado pentru ca ma fascineaza casele vechi. Le desenez. Va arat imediat!“

Scoate un smart phone si incepe sa-l rasfoiasca cu degetul aratator incoronat de o unghie murdara. Ma apropiu ca sa vad mai bine. Emana un miros de statut, de om batran, singur.

El: – „Uite… desenez fiecare pietricica din perete… si uite, lampile astea, ma omoara de drag!“

Ochii ii sunt plini de lumina. Vorbeste pasional, ca un indragostit. Imi arata cum a desenat niste cladiri cunoscute din oras si imi da date tehnice si istorice foarte exacte.

Il intreb ce meserie a avut.

El: – „Profesor.“ Imi zice.

Eu: – „Ce materie ati predat?“

El, smecher: – „Incercati sa ghiciti…“

Eu: – „Profesor de arte!“

El: – „De desen tehnic, la liceul X din orasul Y.“ Continua: „Pe vremea aceea se castigau bani frumosi cu desenul tehnic. Azi exista programul CAD care face totul dar pe atunci sa desenezi proiectul unei cladiri era o munca foarte mare… Nu mai lucrez. Imi lipsesc cinci ani pana la pensie…“

Eu: – „Ma bucur sa vorbesc cu un profesor de desen! Mai aveti poze?“

El, cu gura pana la urechi: – „Da, mai am dar n-am vrut sa va plictisesc…“

Nu trebuie sa insist ca porneste din nou smart phone-ul. Imi arata desene si imi povesteste despre viata ascunsa a cladirilor…

Vine autobusul. La volan soferul ne-dragut-cu-pasagerii. Ne vede asezati unul langa altul. Urcam. Il las pe el si pe Fufi sa urce inaintea mea. Tinuta mea la camasa il inhiba pe sofer si se rezuma la a ne saluta. Pe culoarul dintre scaune il intreb pe stapanul lui Fufi: – „Pot sa ma asez langa dvs.?“

El: – „Desigur, mai vreau sa va arat niste desene ce le-am facut la Palmanova, orasul stea!“

Ma asez langa el, mirosul ma face sa vreau sa-mi tin respiratia apoi ma gandesc la ceea ce ne-a explicat candva o profa de biologie, ca simtul mirosului ni se adapteaza… respir, el continua sa imi arate desene pe smart phone si sa-mi povesteasca despre cum era pazita cetatea si ce munca de inginerie era pe vremea accea sa construiesti asemenea fortarete, despre cum sta cu orele in acelasi loc ca sa deseneze fiecare pietricica…

Restul calatoriei a constat in 25 de minute pline de informatie, istorie, desen tehnic si Fufi care intre timp mi se asezase pe pantofi.

 

 

Dialoguri

Dupa check-in mai facem putin smalltalk in germana. Apoi…

El: – „Sunteti italianca?…“

Eu: – „Nu, sunt romanca.“

El: – „Cunosc Romania. Am fost la Cluj, la Botosani, la Sfantu Gheorghe. Imediat dupa revolutie am insotit de mai multe ori convoaie cu ajutoare.“

Il ascult zambind.

El: – „Duceam ajutoare la orfelinate si spitale de psihiatrie.“

Privirea i se indeparteaza incet. Continua pe un ton jos: – „Ce am vazut acolo… abia dupa ce au trecut zece ani am reusesc  sa vorbesc despre ce am vazut acolo…“

Eu: – „Imi pare rau…“

El: – „Soferul convoiului n-a scapat. Si-a pierdut mintile si e si azi internat… Copiii schilozi, zacand gramada in propriile excremente…“

Eu: – „Comunismul a fost groaznic pentru toti, mai ales pentru cei dezavantajati de soarta…“

El: – „Da, populatia nu stia ce se intampla in orfelinate si-n spitalele acelea…“

Eu: – „Populatia nu cred ca a avut curajul sa puna intrebari si, cumva, a crezut ca unele situatii erau normale…? Imi amintesc ca singura sursa de informatii ne-comunista era un post de radio „Europa Libera” pe care tata il asculta noaptea. Din cealalta camera trageam si noi, copiii cu urechea. Acolo am auzit spunandu-se o data ca, „in Romania, sa iti procuri un deodorant este o adevarata aventura”. Imi amintesc ca m-am gandit, cu mintea mea de copil: „Cum? Nu este peste tot asa??”

El: – „Intr-un sat un grup mare de tigani a incercat sa ne opreasca. Multi! Sigur vreo 150! Daca ar fi reusit ne-ar fi devalizat tot. Soferul a accelerat si a trecut printre ei. Multumim lui Dumnezeu ca nimeni nu a fost ranit!”

Eu: – „Situatia tiganilor este o alta tragedie a Romaniei… Au fost ultimii sclavi ai Europei. Nu au fost vreodata despagubiti si nici nu li s-au cerut vreodata scuze… nici macar nu se vorbeste despre acest aspect al istoriei romanesti. Stim mai multe despre eliberarea din sclavie a negrilor din America decat despre ceea ce s-a intamplat in curtea noastra…”

Mai vorbim. Dupa o vreme,

El: – „Acuma sunt ok, am avut parte de terapie…“

Eu: – „Poate va ajuta un pic sa stiti ca situatia azi, in Romania, si datorita dvs., s-a schimbat mult in bine… „

Ma vorbim.

La plecare, el: – „Va multumesc.“

Eu: – „Eu va multumesc pentru ce ati facut pentru natia mea.“

 

 

Dialoguri

Ea: – „Ce bine vorbiti limba X…“

Eu: – „Multumesc frumos… este meritul profesorilor ce i-am avut.“

Ea: – „Si aveti desigur un talent innascut. Fara talent orice efort al profesorilor si personal ar fi fost in zadar…“

Eu: – „Nu stiu… Eu nu cred in talente din nastere… Cred insa ca in copilarie se intampla ceva care ne impinge intr-o anumita directie sau ne blocheaza intr-o alta. In primii ani de scoala prietena mea a emigrat in America. Eu i-am auzit pe oamenii mari vorbind despre faptul ca sigur va uita sa vorbeasca romaneste… Ideea ca nu voi mai putea vorbi cu ea nu mi-a placut si  i-am cerut lui Mos Nicolae sa-mi aduca o carte de engleza… asa mi s-a nascut interesul pentru limbile straine. Apoi am avut parte de profesori exceptionali… ceea ce nu se poate spune despre matematica de exemplu…“

Dialoguri

El (dr. med. univ.): – „Uite, in materie de imunitate nimic nu e mai bun decat usturoiul crud!…“

Eu: – „Stiu, si asta e singurul meu regret legat de job, ca nu pot sa-mi mai permit sa mananc mujdei de usturoi sau usturoi crud…”

El: -„Il tai in bucati si-l inghiti cu un pic de lapte. Te curata de toate alergiile… Sigur ca trebuie sa-l iei pentru mai multe zile… macar 20…”

Eu: – „Aaaa mersiiii. Si pentru lipsa de vitamina D nu ajunge sa ies la soare? Si lipsa de fier?”

El: – „Daca stai la soare unsa cu crema de protectie solara factor 50, prin aia nu trece nimic. Ii vezi pe cei ce se ung ca-s bronzati dar au lipsa de vitamina D… Si pentru fier: ficatul. Sigur nu cel din magazin plin de antibiotice ca atunci pe-o parte faci bine pe alta rau. Ficatul de animal crescut decent.”

13241276_10206226457524413_4623098770388365170_n

 

 

Dialoguri

Eu, catre el, un baiat negricios ce-mi zambeste timid: – „Si pe tine cum te cheama?“

El: – „Mattia!…“

Eu: – „Cati ani ai Mattia?“

Raspunde matusa lui pentru el: – „Implineste zece peste o luna!“

Eu: – „Wow, si ce mare esti, uite esti la fel de inalt ca si mine!!“ (am 1.48 m)

(Stiu cat sunt de fericiti copiii cand aud ca sunt mai inalti decat o persoana adulta)

Ea: – „Sa stiti ca proteinele sunt cheia! Daca v-ar fi dat cand ati fost in crestere multe proteine: carne, lapte, oua, fasole ati fi crescut mult mai mult in inaltime!“

Eu: – „Da, imi amintesc ca pe vremea aceea se punea accent pe vitamine… de fapt inaintea fiecarui inceput de an scolar mama ne dadea cate o tura de vitamine din gama B, injectabil, ce le-am urat din toata inima…“

Ea: – „Da, sunt si ele importante, dar proteinele stau la baza cresterii. Mai tarziu in viata nu mai avem asa de mare nevoie de ele ca in prima faza…“

 

Stiam ca tocmai auzisem parerea unui expert pentru ca era venita in oras cu ocazia unui congres al medicilor. Mai tarziu o caut pe google si aflu ca este doctor in pediatrie.

Dialoguri

La masa, mancam pelmeni facuti de ea, ii incercam in toate modurile, si cu sos asiatic dulce-acrisor si cu crema de otet balsamic

Eu (cu gura plina): – „Sunt fantastici pelmeni astia! Si cat de frumosi!!…Am citit pe internet ca se mananca si cu otet, cu unt, cu smantana…“

Ea (zambind): – „Barbatului meu Dumnezeu sa-l ierte ii placeau cu otet. Isi punea intr-o cescuta otet cu muuuult piper si lua cate un pelmen si-l trecea prin otet si-l baga in gura…“

Eu (interesata): – „Stai ca-ncerc si eu!“

Apoi, eu, macinand piperul in cescuta cu otet: – „Cum se chema sotul tau?“

Ea: – „Valentin…“

Eu, dupa primul pelmen trecut prin cescuta: – „Sunt super buni asa!! Precis se bucura Valetin acuma ca ma vede de sus cum mananc pelmenii lui preferati!“

1936209_10206169755066887_5749215099701516668_n

Dialoguri

Ea (insarcinata in luna a saptea, imi povesteste aprins): – „Stii cum e… cand intri in a doua parte a sarcinii si…“

Eu (zambind): – „Nu, nu stiu, nu m-am confruntat cu asa ceva…“

Ea (rosie la fata ca porodica si vadit incurcata): – „Scuza-ma te rog, nu m-am gandit…“

Eu (razand): – „E absolut ok, nu fac o tragedie din asta.“

Se mai fastaceste cateva secunde apoi reia firul povestirii.

Dialoguri

Eu: – „Ai lucrat dintotdeauna in turism? Si parintii tai?”

El: – „Parintii mei au avut un magazin de vopsele. Foarte mic. Tatal meu a economisit mult de tot si si-a asumat la un moment dat un risc enorm: a cumparat hotelul acesta care era mult mai mic pe atunci. L-a cumparat pe credit cu dobanda fixa. La scurt timp a inceput marea devalorizare a valutei locale. O inflatie de neimaginat…”

Eu: – „Stiu, imi amintesc ca am invatat la scoala despre inflatia aceea…”

El: – „Da, devalorizarea a fost de cate 20% pe an… anul urmator iar 20 % si tot asa… iti imaginezi… cum dobanda creditului a fost fixa tatal meu a reusit sa plateasca banca in foarte scurt timp…”