De cand conduc am inteles unele lucruri

Am promis sa revin cu cateva randuri despre emotiile la volan si iaca-ma-s, aci-s, si va marturisesc ca ceea ce scriu acuma, in urma cu cativa ani nu as fi crezut sa fie posibil.

Un rezumat al carierei mele de soferita, mai pe larg puteti citi AICI:

• mi-am facut carnetul relativ tarziu in viata, dupa ce implinisem 30 de ani, nu cum se face in general, la varste fragede
• am condus putin
• in urma cu doi ani m-am mutat la tara unde avem mai rar autobuze
• natura serviciurilor mele ma obliga sa conduc, recent am inceput sa ma deplasez cate 40 km dus si 40 intors, cu masina, din care circa 10 km sunt de facut pe o tangentiala care, in mintea mea, este aproape autostrada :))

Cand, in urma cu doi ani, mi-am gasit serviciul la distanta, am fost atat de agitata la ideea ca va trebui sa conduc incat am facut doua vizite psiholoagei din sat si am stat de vorba cu ea, pe tema asta. Cand imi amintesc cat am fost de terminata la gandul ca va trebui sa conduc zilnic ma induiosez, mai ales pentru ca azi, traseele pentru care m-am stresat atunci, le fac fara nici un fel de probleme, chiar ascultand muzica la radio.

Joi, cand am facut iar mult-inainte-temutul traseu de tangentiala, la ora cu trafic de varf, mi-am dat seama ca a inceput sa nu ma mai sperie, chiar din contra, am apreciat strada respectiva pentru ceea ce inainte ma speria: pentru faptul ca se poate circula mai repejor pe ea si deci ajung ceva mai devreme acasa.

In nici un caz nu am pretentia si nici dorinta de a da lectii cuiva, nici macar sfaturi. Ceea ce voi insira in continuare face parte strict din experienta mea, din cum am trait eu relatia cu masina, condusul, cu strada.

Pe masura ce devin tot mai linistita cand conduc, mi-am dat seama ca „emotiile” la volan nu sunt altceva decat pur-si-simplu ANXIETATE. Si anxietataea asta se naste din doua izvoare: din lipsa increderii in sine si din lipsa exercitiului propriu-zis.

Sa le luam pe rand:

LIPSA INCREDERII IN SINE

Aici ar fi de scormonit si de vazut cine si in ce faza a dezvoltarii noastre ne-a transmis direct sau indirect mesaje negative despre noi insene. Adica hei femeie, chiar nu-ti trebuie un IQ de geniu ca sa poti conduce masina altfel ar fi toti soferii profesionisti doctori docenti. Asa ca de unde vine ideea ca TU nu poti? Poate de la vreo ruda apropiata cracanata mental care ti-a spus in copilarie ca nu-i fi buna de nimic? Poate de la cineva care ti-a subliniat mereu greselile si ti-a celebrat esecurile? Poate de la vreun instructor de condus care nu a crezut in tine? Oricine ar fi fost si orice ar fi zis sau facut iarta-i! Nu au putut mai mult de atat! Parerea lor despre tine in mod sigur nu te defineste!

De cand conduc am inteles ca strada nu exista doar pentru cei ce sunt talentati la condus si au experienta si stiu sa ia curbele usor, ca la balet. Strada este si a incepatorilor, a celor ce conduc putin, a mamelor ce-si duc copiii la scoala, a celor ce se trezesc tarziu si apoi o calca de teama c-or ajunge prea tarziu la servici, a celor ce nu vor sa se streseze la volan si pornesc mai devreme de acasa, a celor ce au reflexele brici si a celor ce le-au avut candva, Strada este a tuturor. Pe ea e loc pentru noi toti. Si trebuie sa tinem cont unii de altii si sa conducem in asa fel incat sa reusim sa amortizam si erorile de condus ale celorlalti participanti la trafic.

LIPSA EXERCITIULUI PROPRIU ZIS

Orice in viata se invata si se imbunatateste prin exercitiu. Unii au nevoie de mai mult exercitiu ca sa ajunga sa fie „buni” la condus, altii de mai putin. Cum am scris mai sus, pe strada este loc si pentru unii si pentru altii. Experienta se acumuleaza prin exercitiu. Orice am invatat de cand sunt pe lumea asta a cerut exercitiu propriu-zis. Mersul l-am exersat ani de zile. Mersul pe bicicleta la fel. La inceput am mers stramb, incet, cu multe opriri si reporniri pana cand gesturile mi s-au automatizat. Este normal sa simtim frica in prima faza a invatatului. Frica aia are menirea de a ne tine treji, de a ne preveni, nu de a ne bloca.

Uite, iti promit ceva: cu cat faci mai mult exercitiu de condus cu atat frica ti se va diminua. Nu, nu te gandi ca mergi sa conduci. Mergi sa exersezi!

Cateva cuvinte despre ceilalti participanti la trafic: ai auzit desigur vorbindu-se despre cat de greu se conduce pentru ca ceilalti soferi sunt nervosi, indisciplinati, iti taie strada, ce mai! strada e un loc plin de oameni periculosi!

O fi!

Dar, asa cum e drept ca unii soferi sunt nervosi si indisciplinati tot asa de drept e si ca sunt desigur pe strada si din cei ca tine si ca mine care respecta regulile de circulatie, care prefera sa mentina distanta fata de masina din fata pentru a da posibilitatea nervosilor sa depaseasca in siguranta, care nu se supara daca vreun stresat ii taie strada pentru ca oricum circula cu o viteza care ii permite sa reactioneze corect in asemenea situatii.

De cand conduc am inteles ca am o oglinda retrovizoare doar pentru a vedea daca in spatele meu este o alta masina si cam la ce distanta si nu ca sa pot vedea daca soferul din masina din spatele meu este nervos pe mine.

De cand conduc am inteles ca NU e treaba mea daca ceilalti soferi sunt grabiliti si/sau nervosi. Treaba mea este sa conduc cat pot eu de bine, fara sa ma pun in pericol. Si din ideea asta nu ma poate scoate nici un claxon, oricat de insistent ar fi!

De cand conduc am inteles ca nu am voie sa ma gandesc ca „uau, ce aproape o fost ala, cat pe ce sa dea in mine!” sau ganduri de genul asta. Nu conteaza ce s-ar fi putut intampla daca si cu parca si-au facut o barca ci conteaza ca nu s-a intamplat nimic.

De cand conduc am inteles ca timpul imi poate fi prieten sau imi poate fi sursa de stres. Asa ca pornesc mai devreme de acasa. Pur si simplu. Prefer sa ajung mai devreme la destinatie si sa astept in masina decat sa trebuiasca sa ma grabesc.

De cand conduc am inteles ca pantofii frumosi, cu toc, se tin in geanta si se incalta la destinatie. Pentru calcat pedale prefer pantofi inchisi cu toc mai mic.

De cand conduc am inteles ca pot. Pot sa conduc si, mai ales, am invatat ca pot sa imi fac din frica amica. Nu vreau sa spun ca imi inving frica. Asta ar inseamna sa admit ca ea e mai mare si mai tare decat mine. Eu si frica mea invatam una de la alta. Team work, baby! ❤

 

 

 

 

 

 

 

Jurnal de vara, spre sfarsit

La fel ca vara trecuta, si asta de anul asta m-a solicitat foarte mult. Cum-necum am reusit insa sa le impac pe toate. Cu ce ma laud?

• mi-am incarcat bateriile cu vitamine D. Am lucrat lunile de vara intr-un sat turistic si, spre deosebire de receptia unui hotel unde stai inchis in spatele unei tejghele-birou, aici am avut o fereastra foarte mare in fata pe unde imi intra si aer si lumina naturala
• am facut muschi la picioare. Satul turistic in care am lucrat este atat de extins ca si suprafata incat am folosit bicicleta zilnic ca sa ajung de la A la Z. Terenul pe alocuri in panta a facut sa trebuiasca sa pedalez in forta asa ca mi-am imbunatatit mult conditia fizica
• am facut multe exercitii de condus inspre si dinspre serviciu. Ar fi fost mult mai complicat sa astept autobuzul. Exercitii care mi-au prins bine avand in vedere ca la nici doua zile de la inchierea contractului din turism am primit un altul, pentru a ajunge la actualul loc de munca trebuie sa conduc o data pe saptamana aprox. 40 km dus si 40 intors, din care – ATENTIE!!! – aproape 10 km pe tangentiala. Care, in mintea mea, e aproape ca si cum ai conduce pe autostrada! Daca mi-ar fi spus cineva in urma cu un an ca voi merge singura cu masina tot drumul asta si ca voi conduce SI pe tangentiala, de una singura, as fi zis ca e dus cu pluta! Situatia asta cu condusul imi face bine nu numai la buzunar pentru ca ma face sa fac bani mergand la serviciu dar este, in acelasi timp, un pupic in fruntea autostimei mele!
• mi-am imbunatatit mult vocabularul in italiana
• am castigat bani (of course!). Nu la fel de multi ca anul trecut insa programul de lucru si structura zilelor de munca a fost cu totul diferita si asta a facut ca si vara sa imi fie ceva mai „fine”

Gradina!

• a produs mult asa ca am cumparat foarte putine legume si fructe. Pentru anul urmator am decis sa semanam mai multa ceapa (MULT mai multa!), usturoi si morcovi. Desigur ca o sa ne incercam mana si cu niste cartofi
• in momentul acesta ma aprovizionez din gradina cu: rosii, morcovi, telina, patrunjel radacina si frunze, ardei, varza si ierburi aromatice. In faza de „copil mic, mai tre sa creasca”, avem cateva feluri de salata de iarna, cateva verze, sfecla rosie si ridichi
• saptamana asta voi raspandi stolonii de capsuni si cam la atat se va reduce munca din gradina

Casa!

• am vopsit obloanele
• am montat doua hamace in mansarda si am mutat in ea o masa lunga pe care am restaurat-o mai intai. Duminica dimineata mi-am baut cafeaua sus, in mansarda, intinsa in hamac, povestind la telefon cu prietena mea de-o viata (da, stiu ca ma ciresti, despre tine e vorba hihi)
• pentru azi mi-am facut cadou un ajutor la curatenie pentru 3 ore, cat sa ma ajute sa ies la liman pentru ca, ramasa in urma cu unele munci si, din cauza faptului ca incepusem mai multe santiere, nu mai reuseam sa o scot la capat. Acuma am casa „luna-bec” si voi lua din nou in mana filozofia FlyLady ca sa o mentin asa. DIXIT!

Economisire!

• am inceput sa fiu ceva mai receptiva la ideea de „cupon”. Ma intereseaza numai si numai cele generale, de felul celor oferite de COOP, € 10,00 reducere la un cont de € 50,00 asa ca am fost de doua ori la cumparaturi alimentare si am platit cu bonurile de masa ce le aduce el de la serviciu si, pe baza cuponului, am avut zece euro de reducere. Asa ne-am aprovizionat cu ulei de masline ceva mai scump de exemplu
• am primit sapunuri solide si nu aveam suport pentru sapun. Mi-a venit ideea sa folosesc suportul de lumanari in acest scop si sunt foarte fericita. Pentru a atarna prosoapele in baie folosesc un suport de haine si sunt foarte ok si cu ideea asta
• am cumparat un aparat electronic si, datorita faptului ca l-am comandat online l-am primit cu o reducere substantiala. Pe langa reducerea respectiva, m-am inscris la newsletter-ul magazinului si am primit un cupon de zece euro
• am inceput sa strang seminte si sa le etichetez!!! pentru anul urmator

 

Una peste alta ma bucur ca vara s-a cam dus. Au inceput ploile si le ador. S-a racorit aerul si dorm mult mai bine. Pentru toamna asta nu fac decat un singur proiect, sa terminam de demolat. De restul, inclusiv de fotovoltaic (daca da sau daca nu) ne vom ocupa anul urmator.

Va urez o toamna minunata!

Cum am condus in ultima vreme – schimbari

Demult sunt apuse vremurile in care ma urcam cu frica la volan! Singurele situatii care imi mai produc un fel de neliniste sunt cele in care trebuie sa parchez. Inca prefer sa fac doua-trei ture pana gasesc locul de parcare ideal – cat de lat si de lung posibil :))

De fapt acuma am intrat in faza in care ma minunez ca m-am putut teme sa conduc. Sigur ca nu sunt foarte creativa si fac mereu acelasi traseu spre si dinspre serviciu dar totusi, mi se pare fantastic faptul ca in timp relativ scurt (2 luni jumate) am ajuns sa conduc atat de bine…

De luna viitoare insa avem schimbari in program. Autobuzele au intrat deja in programul de vara si, dupa ce o sa reusesc sa-mi dau seama care este schema ideala pentru mine, drumul spre si de la serviciu va fi intartit in patru etape:

1. cu masina 5 km pana in satul apropiat din care pornesc autobuze mai des
2. pe jos cam 200 m
3. cu autobuzul pana in localitatea de destinatie
4. cu bicicleta de la statia de autobuz pana la serviciu (circa 1 km)

La terminarea programului de lucru etapele se vor desfasura in ordine inversa.

Duminica va fi ziua de proba, mi-am luat deja bilet!

Sigur ca, in felul acesta, condusul va avea un segment mai redus din viata mea de zi cu zi. Voi continua insa sa conduc cu orice ocazie care mi se va oferi, fara sa exagerez si sa ard benzina degeaba.

Pentru etapa nr. 4 mi-am cumparat o bicicleta la mana a treisprezecea, veche si foarte putin sexy, de copii (am 1,48 m deci e ok) ca sa-i scad sansele de a-mi fi furata de vreun glumet cand o las noaptea in statia de autobuz. Am dat EUR 25,00 pe ea.

Meet Daisy:

Cum am (mai) condus zilele astea

Nu am de raportat decat experiente pozitive. Totul decurge normal, cu cat conduc mai mult cu atat sunt sigura pe mine si mai disciplinata in trafic! Anxietatea care la inceput insotea fiecare iesire cu mine la volan s-a dus de parca nici n-ar fi existat.

Zilele astea am facut doua manevre nekoshere (ca nu-mi place sa folosesc cuvinte ca „gresite” sau alte asemenea…).

1. am taiat o curba foarte strampta si am nimerit cu roata pe bordura. Iesirea din strada mea spre cea principala este foarte ingusta, la 90 de grade si cu o oglinda in fata din care rareori inteleg ceva… asa ca ma apropiu incetisor de tot sa ies si cand invart volanul se vede ca nu totdeauna nimeresc unghiul corect
2. mi s-a oprit motorul din cauza ca m-am zapacit in cutia de viteze. Masina mea are 6, a sasea nu am folosit-o niciodata pana acum, imi ajung primele 5. In orice caz am avut o prezenta de spirit super si in 3 secunde deja scoteam iara fum pe teava de esapament

Cu parcatul sunt tot mai ok, inca desigur ca imi caut locul cel mai larg si mai frumos dar nu ma dau inapoi nici de la cele mai inguste, cu conditia sa nu fie marginite de doua masini.

Ma straduiesc sa aplic de cate ori ma simt in largul meu, principii din condusul economic. De exemplu, pe strada intinsa, las o distanta mai mare intre mine si masina din fata mea. Cand vad ca franeaza usor cea din fata eu nu fac altceva decat sa iau piciorul de pe acceleratie si sa astept 2-3 secunde, daca isi prelungeste frana ma conformez si eu, in general nu e cazul si eu pot sa-mi continui drumul accelerand usor, fara sa fi franat cum ar fi trebuit daca as fi mers lipita de fundul ei.

Inchei spunand ca proiectul „Condus si parcat fara frica” decurge bine si va las cu mantra (ca sa nu-i spun „slogan”) ce o aplic la volan:

Savureaza Savureaza Savureaza

 

 

Cum am condus in ultimul timp – revelatii

Iar vin cu lauda de sine care-mi sta foarte bine! 🙂 ❤

Am condus bine si foarte bine. Ceea ce nu inseamna ca nu am facut greseli ci ca le-am facut elegant si am cautat sa nu le repet ci sa fac altele, noi, ca sa-mi maresc palmaresul de experiente. 🙂

La capitolul „parcat” succesele sunt ceva mai maruntele dar NU nesemnificative! Pe locurile unde am mai parcat inainte reusesc sa parchez mult mai usor pentru ca deja stiu unde sa ma uit si cum sa invart volanul. Totusi inca nu m-am aventurat sa parchez intre doua masini. Nu. Intre un tufis si strada da. Intre un zid si strada da. Intre doua tomberoane da. Intre o masina si un alt loc liber da.

Trec pe lista o premiera: la intoarcerea acasa am facut o alta strada, mult mai putin cunoscuta mie si am gasit drumul fara sa ma ratacesc! De fapt jumatate de drum l-am facut ghidata de cineva pe care l-am dus acasa si jumatate singura, adica exact 3 sate si jumatate eu de capul meu si fara navigator de vreun fel! Parca va aud: „WOW!”. Hehehe…

Recent… ce revelatie am avut?

Am simtit (era sa scriu „priceput” dar de fapt a fost mai mult un sentiment) ca s-a incheiat o anumita faza din mea. Care? Cea intitulata: „Oare gasesc pe cineva sa ma duca unde am de mers cu masina?”. Din „Ai putea te rog sa ma duci la…” m-am transformat subit, dupa nici macar 2 luni de condus in „Vrei sa te duc la…?”. Adica ma pot oferi fara probleme sa duc pe cineva acasa sau unde are de mers daca telul lui este in drumul meu. Si asta este super fain, sa pot face cuiva cate-o bucurie marunta, asa, pur-si-simplu pentru ca e in drumul meu ❤

Am constatat ca am nevoie sa vorbesc cu cineva cand conduc sau sa acult muzica la radio. Prefer sa nu aud doar zgomotul facut de motor si nici cel facut de celelalte masini ce trec pe langa mine. Pun muzica la radio, imi trag ochelarii de soare pe nas si-i dau bice.

Mi se intampla (tot mai rar dar totusi) sa devin anxioasa sau nesigura pe mine in timp ce conduc. Si atunci imi spun eu mie ca e ok sa fiu nesigura si ma las putin pe spate si-mi repet in gand:

Savureaza Savureaza Savureaza

 

 

 

Cum am condus zilele astea – progrese

Fac ce fac si iara vin sa ma laud c-am condus bine! :)) Dar ma rog, nu am ce sa fac, asta e situatia!

Zilele astea a fost prietena mea la mine si am vrut sa-i arat cat de fain conduc de cand exersez aproape zilnic. Asa ca am pus cainii in masina, ne-am luat proasoapele de baie si am mers la mare. Si, ca un facut, desi cunosteam bucata de strada FOARTE BINE ca doar o fac aproape zilnic, nu a fost greseala pe care sa n-o fac! Da, da, de la oprit motorul la intrarea in sensul giratoriu pentru ca am omis sa schimb viteza la franat vehement si luat curbele in stil barbar… am ras amandoua si ea m-a crezut pe cuvant ca mi-am imbunatatit calitatile de sofer. 🙂

Pe langa asta sau in afara de asta sau in ciuda acestui fapt, cum vrem noi sa vedem problema, am constat recent ca:

• iau curbele mai frumos si fara sa mai franez foarte (prea!) mult inainte de a intra in ele. Inca nu sunt la nivelul la care ii vad pe altii ca valseaza printre buclele strazii, pentru mine curbele, mai ales cele de 90°+ sunt inca legate de strategii mentale gen „hou hou hou, incetineste”
• la intrarea in sensurile giratorii incetinesc chiar daca vad ca nu vine alta masina si schimb viteza intr-o treapta inferioare (adica 3 la mine)
• ieri seara, pe drumul de intoarcere de la serviciu, seara, ploaie usoara, vant… pentru prima oara in viata mea m-am relaxat la volan. Adica mi-am sprijinit capul de spatarul scaunului. Wow, ce senzatie! Strada era lunga, dreapta si masinile putine, eu relaxata, o minunatie, wellness pur!

Acuma bineinteles ca ideea este sa continui tot asa, sa cnduc de fiecare data cand mi se ofera ocazia si, pe cand se va termina sezonul de lucru ma bate gandul sa pornesc la drum lung, pe autostrada, cu tot familionul dupa mine si eu la volan! Pana atunci

exerseaza si

SAVUREAZA SAVUREAZA SAVUREAZA

Cum am condus zilele astea…

Vin sa dau raportul, adica, mai bine zis sa ma laud asa cum imi sta in obicei!

Am condus bine si foarte bine zilele astea. N-am facut nici o boacana, am ajuns toti safe la destinatie, always!

In urma cu cateva zile s-a intamplat ceva minunat de frumos: am observat ca ma pun la volan fara sa mai am emotii de vreun fel.

De fapt nu numai ca am castigat oaresce experienta conducand aproape zilnic dar am si invatat sa-mi placa sa conduc, sa iubesc de fapt masina.

Si de ce o iubesc?

Pentru mai multe motive. Uite cateva din ele:

• ma protejeaza de ploaie sau soare arzator
• imi tine de cald
• ma duce unde am de mers sa cunosc oameni, sa-mi revad prietenii, sa fac bani, cumparaturi etc

si, mai ales:

• ma duce spre casa! De oricunde as fi, dupa ce termin de facut ce am de facut, ma duce spre casuta mea unde ma asteapta cei dragi mie, ma asteapta bucataria mea, canapea mea, gradina mea cu ierburi aromatice. Asta face masina mea! Ma ia de oriunde as fi si ma duce spre casa. Si atunci cum as putea sa n-o iubesc??

De fapt, masina este extensia casei mele. Pe banchete este par de caine de la cateii mei, perna Liei ca ea are curul mai de printesa, in portbagaj sunt sacosele cu care ne cumparam mancarea cea de toate zilele… masina mea e casa mea ❤

 

Acuma in termeni tehnici:

• m-am oprit la o trecere de pietoni sa las o doamna sa treaca. Masina de dupa mine a dat sa ma depaseasca si a franat brusc atunci cand si-a dat seama de ce ma oprisem… A fost o situatie foarte periculoasa pentru pieton, de aceea va rog frumos, cand se opreste o masina sa va lase sa treceti strada, fiti atenti si la cea de dupa ea!
• cu parcatul sunt tot mai ok, reusesc sa parchez cu miscari tot mai putine. Cateodata chiar nu e cazul sa ma dau jos din masina sa vad daca ma incadrez in marcaje! – acuma am invatat ca trebuie sa calculez loc si pentru carligul de tractiune asa ca merg cu botul cat de in fata pot.
• am constatat ca ajung sa imi pun calcaiul pe podeaua masinii si sa apas acceleratia cu restul piciorului – adica exact cu o portiune din varful pantofului pentru ca port marime mica (35). Am tot zis la toata lumea ca eu nu ajung sa imi sprijin piciorul cand conduc pentru ca sunt mica dar nah, concluzia este ca nu sunt prea scunda ci ca mi-am tinut muschii prea contractati la volan. Acuma ca incep sa ma relaxez ma si intind se vede…

O patanie: mergeam cu masina si am observat pe bordura strazii o pisica neagra intinsa pe jos. Abia dupa circa 200 de metri am gasit loc de parcare. Am lasat masina si am fugit inapoi spre pisoi sperand ca nu e mort ci numai ranit ca sa-l pot duce la doctor! Cand am ajuns la cativa pasi de el si m-a observat a inceput sa se intinda si sa caste semn ca tocmai se trezise dintr-un somnic de dupa amiaza sub razele dulci ale soarelui… L-am intrebat daca e totul ok, s-a ridicat si a inceput sa se frece de mine si sa ma umple de mieunaturi… ❤ I-am urat toate cele bune si, dupa ce m-a urmat pentru cativa pasi, l-am trimis la el acasa, oricunde o fi aceasta!

Femeie la volan

Am mai scris aici pe blog ca mi-am luat carnetul la 34 de ani, ca de atunci pana azi ca am 41 impliniti am condus putin si ca m-am confruntat si cu niste frici pe care le-am cusut intr-un proiect ce a functionat de minune pentru ca in prezent conduc zilnic spre si de la serviciu 18 km dus si 18 intors si parchez decent chiar daca nu din prima incercare.

Vazand cata lume feminina isi face griji in legatura cu condusul, m-am hotarat sa vin periodic sa va spun ce fac si cum procedez, la volan.

In primul rand insa vreau sa spulber niste mituri, niste legende urbane in legatura cu femeile la volan.

Ni s-a spus mereu ca nu suntem bune soferite si sigur nu la fel de talentate ca barbatii, in ceea ce priveste condusul masinii si, mai ales! parcatul. Statisticile spun insa cu totul altceva. Ele afirma ca cele mai multe si mai grele accidente sunt produse de catre barbati, nu de catre femei. Aceste date nu fac altceva decat sa confirme faptul ca ni s-au povestit minciuni in toti anii astia si am fost facute sa credem ca nu suntem bune sau nu la fel de bune ca barbatii, la volan.

Citeste AICI in engleza si AICI in romaneste!

De unde eu, personal, trag concluzia ca atunci cand auzim „Femeie la volan!” este de fapt vorba de un compliment! 🙂

Ni s-a spus mereu ca e mai bine si mai usor sa-ti faci carnetul de conducere cat de devreme in viata. Ca daca il faci mai tarziu o sa fi un sofer prost. Asta pentru ca, inainte, se credea ca doar in tinerete suntem capabili sa invatam. Studii recente insa au demonstrat ca pe toata durata vietii putem invata, orice si oricat si oricand! In plus de aceasta, masinile de generatie noua sunt mult mai usor de manevrat, nu mai este nevoie de forta musculara pentru a invarti volanul sau a frana. Bineinteles ca se pune problema reflexelor care se diminueza dupa varsta de 65 de ani, aspect ce este compensat de o atentie mai sporita si o grija mai mare in trafic.

Citeste despre asta Aici in romaneste.

Parerea mea personala este ca nu conteaza atat de mult varsta la care iti faci carnetul de sofer cat implicarea cu care te dedici acestui proiect.

Acuma ca am clarificat lucrurile acestea, sa va spun cum am condus eu in ultima vreme:

BINE!

am condus intr-adevar foarte bine si-mi dau eu mie nota zece!

De ce?

Pentru ca nu m-am lasat hartuita sau grabita de nimeni. Am respectat limitele de viteza plus cel mult 10 km/h. Adica in zona de 50 am mers cu 60 si in zona de 70 cu 80. Cativa participanti la trafic mi s-au lipit de fund si in urma cu ceva vreme m-ar fi deranjat si m-ar fi facut sa accelerez sau ma rog, sa fac ceea ce vor ceilalti de la mine. Acuma insa nu. Merg in ritmul meu si daca o curba pentru mine inca nu e safe de facut la 70 km/h reduc viteza pana la nivelul la care o pot face fara nici un fel de risc.

Am fost depasita de multe ori ceea ce este foarte ok, am observat insa ca de cele mai multe ori cei ce m-au depasit au fost pusi in situatia de a frana la cativa metri inaintea mea deci toata depaseala le-a fost cam degeaba dar ce sa-i faci? fiecare cu charma lui…

La capitolul „parcat” sunt pe drumul cel bun. Am gasit niste parcari paralele cu strada care insa sunt atat de inguste incat rotile imi stau pe marcaje. M-am strofocat eu cu da-i nainte da-i napoi si invarte volanul intre ele pana cand am avut inspiratia sa ma uit in jur si am vazut ca toate celelalte masini de pe strada erau parcate cu rotile pe marcaje. Am lasat-o si eu asa. Inca nu mi-a reusit vreo parcare din prima. De obicei parchez apoi ma dau jos din masina ca sa vad unde sunt mai exact si apoi ma urc iar la volan si corectez situatia.

Ca sa evit greselile cauzate de graba si lipsa de timp pornesc de acasa cu relativ mult timp inainte. Asta ma face sa parchez relaxata si sa fac cate manevre si cat de incet vreau si pot.

Am condus:

• pe intuneric
• pe ploaie
• pe intuneric si ploaie
• pe soare arzator
• cu vant puternic

Cand ajung acasa parchez masina cu spatele ca s-o am pregatita data urmatoare cand am nevoie de ea.

Ca si mini-proiect: voi face cateva lectii de parcat si acasa, intr-o parcare improvizata in curte. Paralel si cu spatele!

Inchei cu doua concluzii:

1. ceea ce lipseste in reflexe se poate compensa intr-o oarecare masura cu pastrat o distanta ceva mai mare intre mine si masina din fata
2. pe langa cunoasterea masinii (cat e de lunga/larga) si a regulilor de circulatie rutiera, este la fel de important sa nu ma las manata si impinsa de ceilalti participanti la trafic, sa conduc cat pot eu de bine si de safe, nu cat de repede vor ceilalti. Cine se grabeste sa se descurce! Este foarte posibil ca cineva din spatele meu sa se enerveze ca nu merg destul de repede sau ca am ratat o gaura in care as fi putut sa ma strecor sa ma integrez in traficul de pe strada principala… well… este treaba respectivului nu a mea! 🙂

Imi amintesc foarte bine sfatul prietenei mele psiholog cand i-am spus ca nu stiam ce sa fac cu nepotul meu caruia nu-i placea o anumita materie la scoala: „Sa faca sa-i placa!”. Asa si eu, invat sa-mi placa sa conduc si

SAVUREZ – SAVUREZ – SAVUREZ

❤

 

Proiectul fricii

Fa-ti din frica un proiect! acesta este mesajul unui discurs motivational ce l-am ascultat de curand si care mi-a ramas intiparit pe creier.

Integreaza-ti frica intr-un proiect!

De cand cu noul servici sunt pusa in situatia de a fi nevoita sa ma confrunt cu una din cele mai mari frici ale mele:

frica de a conduce!

Mi-am facut carnetul de conducere tarziu in viata, la 34 de ani, cu sprijin din foarte multe directii. De atunci am condus putin si foarte putin. Si numai pe distante scurte si numai pe trasee usoare…

Well, situatia s-a schimbat. Si noul serviciu nu m-a agitat atat de mult cat a facut-o gandul ca va trebui sa conduc in fiecare zi, mult, pe trasee necunoscute mie si destul de aiurea si sa mai si parchez intr-un orasel in care parcatul este orice altceva dar nu usor, mai ales c-o masina mare!

Am stiut ca am avut din nou nevoie de ajutor si m-am conformat unei reguli auto-impuse:

Learn from the best!

Si mi-am facut o schema cu ce fel de aprijin am nevoie si cine este „the best” care mi-l poate da.

Pe locul intai am pus o psiholoaga la care am fost de doua ori pentru consiliere. Ea mi-a spus ca:

• dimensiunea masinii nu conteaza pentru ca tot mergand si intorcandu-ma pana la urma ma obisnuiesc cu ea
• la capatul oraselului exista o parcare mare unde as putea lasa masina si sa iau de acolo autobuzul in sezonul de varf cand nu se gasesc parcari
• si ca o sa fie totul bine ❤

Pe locul al doilea am pus un instructor de scoala de soferi locala pe care l-am rugat sa imi dea cateva lectii de parcat. Si lectia cu el a fost ca un castig la Lotto! Mi-a explicat exact cum se parcheaza in mod MINIMALIST! si, dupa ce am facut cateva parcari, m-a sfatuit ca seara, cand ma relaxez, sa ma gandesc si sa revad in minte tot ce am vorbit pana cand actiunea de a parca mi se va intipari pe creier.

Cel mai tare argument insa a venit din partea cainilor mei. De ce? Pentru ca ei adora masina si mersul cu masina. Si daca lor le e atat de draga masina musai sa-mi fie si mie. Si ca sa ne putem bucura unii de altii si de masina si de excursii frumoase in zona asta atat de deosebit de interesanta in care locuim, musai sa imi placa si sa conduc!

Si acuma, la 2 saptamani de condus si parcat aproape zilnic, concluzia proiectului este:

TOTI AU AVUT DREPTATE!

Nu numai ca nu ma mai streseaza sa conduc dar chiar imi place! Dupa doua saptamani am ajuns sa schimb vitezele cu succes si chiar sa imi placa sa conduc!

Incepand de la mijlocul lui iunie ma voi folosi de autobus pentru a merge la serviciu. Proiectul „condus si parcat” nu-l voi lasa insa sa moara si voi conduce eu ori de cate ori voi putea.

Sunt foarte multumita sa stiu ca, pentru orice frica, exista si un proiect! 🙂