Emotionate, intram in blocul in care se afla noul ei apartament. Baga cheia in usa si o deschide. Pasim intr-un hol lung, luminos. Pe rand imi arata toate incaperile:
Ea: – „Aici, la dreapta e debaraua pentru aspirator, maturi si altecele.”
Eu: – „Ce practice sunt stelajele! Si ce fain ca e chiar langa usa, poti sa-ti ascunzi pantofii in ea de cum intri!”
Chicotim.
Alunecam incet inainte.
Ea: – „Aici, drept inainte, e camera mea si la stanga e camera Elenei (fiica ei).”
Eu: – „Ce ferestre mari, cata lumina lasa sa intre! Abia astept sa vad cum arata mobilele voastre in camerele astea!”
Ceva mai incolo, bucataria – ultramoderna si super functionala. Iesim pe terasa, de pe terasa in gradina eleganta, cu plante exotice si surse de luminata plasate strategic. Apoi iesim in strada pentru o privire de ansamblu.
Ea: – „O sa platesc mult si bine apartamentul asta dar apoi o sa stiu ca e al meu.”
Eu, admirand fatada: – „Da si macar stii ca Elena o sa mosteneasca ceva…”
Ea, zambind: – „Carmen, apartamentul este al meu si pentru mine. Fata o educ sa decida ea ce vrea sa aiba si sa-si realizeze propriile proiecte. Nu va trebui sa astepte nici o mostenire…”
Zambesc. Inca o data imi e foarte clar de ce suntem prietene de atata vreme.
Cu 2 saptamani in urma am implinit 47 de ani. Mi-am masurat parul si am constatat ca aveam peste cei 27 de cm ceruti pentru a putea face donatie in vederea construirii unei peruci pentru bolnavii care au nevoie de asa ceva. Coafeza mi-a taiat coada si mi-a indreptat tivul parului.
Apoi am stiut ca a sosit momentul sa-mi implinesc unul din cele mai arzatoare vise ale vietii mele: sa invat sa inot!
Am pornit de la:
frica de a ma ineca din cauza unei vechi traume – rezolvata in doua sedinte cu o psiholoaga
nu am bagat niciodata in viata mea capul sub apa decat extrem de scurt si cu panica
fara convingerea ca as fi in stare sa invat sa inot la 47 de ani dar foarte decisa sa INCERC
Am sunat la piscina comunala, le-am prezentat situatia mea in rezumat si m-am informat de ce am nevoie. Mi-au spus sa pregatesc:
slapi pentru piscina (cumparati la 2,50 euro)
costum de baie pentru sportivi (cumparat 12 euro)
casca de inot obligatorie in toate piscinele din Italia (cumparata 2 euro)
un lacatel mititel pentru dulapiorul in care imi las lucrurile (il avea prin casa)
ochelari pentru inot (cumparati in urma cu cativa ani, nu imi amintesc cat am dat pe ei)
M-au sfatuit sa fac lectii individuale, nu de grup si a fost o idee foarte buna si care se incadreaza in bugetul meu. Am pus cheltuielile acestea in categoria „Sanatate” nu „Distractie”.
Lectiile sunt de 45 de minute si pana acuma am facut exact doua. Invat cum sa respir, cum sa ma misc si, mai ales, cum sa ma relaxez in apa. Acuma am inteles mai bine de unde vine vorba „frica ne omoara”. Cu cat ti-e mai frica si te strangi mai tare in tine cu atat mergi mai la fund. Cu cat esti mai relaxat si mai decis cu atat stai mai safe in apa si innaintezi mai mult.
De necrezut: in 2 X 45 de minute am invatat sa plutesc, sa respir, sa ma misc, azi chiar am inotat fara sa ma sprijine instructoarea (!!!) si, in a doua parte a lectiei, probabil ca si rasplata pentru ca sunt docila, m-a dus in bazinul mare, ala la care nu reuseam nici sa ma uit fara sa imi vina un mic lesin de la stomac! Am intrat impreuna cu ea si am tinut cu mine si bagheta de spuma (a trebuit sa caut pe google cum se numeste in romaneste). Am facut de doua ori bazinul in lung, ba ca broasca ba bagand capul in apa ca sa fac bulbucei… am invatat ca bulbuceii astia sunt magici: cu cat ii faci mai bine cu atat inoti mai eficient. Ma tin de bagheta, trag aer in piept, bag capul in apa, fac bulbucei si spatele mi se ridica automat la suprafata apei.
Wow!
Nu am crezut vreodata sa ajung sa scriu despre asa ceva…
Este important sa stiu sa inot pentru siguranta mea. Lectiile de inot imi fac bine si ca miscare. Pacat ca am asteptat atatia ani dar s-a meritat sa sar peste umbra mea si sa incerc.
In continuare voi face lectii aproape in fiecare zi timp de 2 saptamani apoi voi continua cu o sedinta pe saptamana pana vara viitoare cand ma voi transforma in 🐬
I-am scris azi unei prietene cateva randuri despre experienta asta. Ea mi-a raspuns: „Foarte frumos! Nu am avut dubii ca o sa te descurci!” si a adaugat: „Le tue paure fanno parte di un’altra vita!” – „Fricile tale fac parte dintr-o alta viata!”
Il vad trecand pe langa poarta cam abatut. Il salut, ii fac cu mana, se opreste, ma apropiu.
Eu: – „Ce mai faceti, cum e cu analizele?“
El (abatut): – „Cum sa fie Diana*? Cele de sange mi-o iesit bine. Anul asta am facut 26 de ani de la operatie…“
Eu : – „Da, stiu, pe 1 martie…“
El (ceva mai vioi): – „Maine am ultima analiza specifica. Si cand s-a termina o sa ma ridic si o sa-i spun doctorului ca nu ma mai vede. Fac analizele astea tot la trei ani o data. Peste trei ani o sa am deja 80. La 80 de ani nu mai vreau sa fac analize!“
Eu (mirata): – „Ce are a face varsta? Daca a zice doctorul sa va faceti analizele o sa vi le faceti ca el stie mai bine…“
El (foarte hotarat): – „Atunci sa stea doctorul 3 zile nemancat!…
E cel mai bun sfat ce l-am primit vreodata. E incercat si rasincercat.
Daca suntem in situatie de pericol si strigam dupa ajutor riscam sa nu ne bage nimeni in seama. De ce? Pentru ca cei care ne aud se gandesc ca poate ne jucam. Poate suntem beti. Si se mai gandesc ca lasa, sa ne ajute altii mai putin ocupati.
Motivele pentru care nu se intervine sunt numeroase. Eu ma opresc la astea.
De aceea, in situatie de pericol nu urlati AJUTOR!. Urlati cat va tin plamanii FOC!! Ca daca e caz de incendiu ardem toti asa ca ne mobilizam si instinctiv ne indreptam ochii spre sursa strigatului. Ok?
In plus, exista toate sansele ca agresorul sa fie derutat la auzul strigatului FOC!! si sa castigati cateva secunde de timp.
E tare la moda acuma sa salvam albinele si ma bucur ca e asa. Daaar, nu stiu de fapt cine pe cine salveaza. Noi pe ele sau ele pe noi? Depindem noi de ele sau ele de noi?
Daca m-ati citit demult de tot, pre vremea cand scriam ceva mai regulat (sic!) stiti m-am straduit sa ofer insectelor o oaza a lor, la mine acasa, punandu-le la dispozitie hrana prin faptul ca am semanat soiuri de plante asa-zis salbatice, care insa atrag insectele, nu hibrizi spectaculos de frumosi dar sterpi.
Le mai pun la dispozitie si apa, adapatoare de insecte urmeaza s-o perfectionez si s-o infrumusetez anul asta. Ritualul meu de seara este controlatul farfurioarelor cu apa din curte si gradina, farfurioare din care am vazut ca se servesc porumbei, insecte, pisici si – favoritii mei in absolut – arici ❤
Da, gradina mea arata poate neingrijita dar cui ii pasa de aparente? Eu sunt fericita cand ies afara si aud zumzait de insecte si-mi bucur ochii cu toate culorile astea amestecate…
Seara imi umplu plamanii cu mirosul viorelelor inflorite… ma simt ACASA nu pentru ca am un loc bine delimitat al meu ci, mai ales pentru ca atat de multe forme de viata se simt acasa in acasa al meu.
Nu vreau sa imi spui ce planuri ai si cum vrei sa le pui in practica. Sunt informatii prea personale si nu e musai sa le stiu. Oricum iti urez succes si multa bucurie.
Vreau insa sa stiu daca ai un plan B. Da. Planul ala care se activeaza cand primul, cel principal, esueaza sau iti dai seama ca totusi nu corespunde directiei in care ai nevoie sa mergi.
Planul ala care desi este B nu este cu nimic mai prejos decat A.
Din contra!
Planul B este cel care te scoate din buda cand planul A nu se intampla.
Ea, dupa ce imi pusese cu miscari foarte energice o masca de par, imi limpezeste parul si, in timp ce ma coafeaza: _ „A da, vad ca aici, la ceafa ai zona cea mai mare atinsa de psoriazis.”
Eu: – „Da, acuma sunt foarte bine ca e totusi putin…”
Ea: – „Iti iese mai tare cand esti stresata, asa e?”
Confirm din cap.
Ea: – „Si sora-mea din Portugalia are. Se spala cu un sampon special si are grija sa se destreseze cat mai des…”
Eu: – „Cate surori ai?”
Ea: – „Sapte…”
Eu: – „Ce frumos! Parintii tai sunt inca in viata, sper?”
Ea: – „Da, mama mea are 94 de ani. Vine in august la petrecerea pentru ziua de nastere a fiului meu.”
Eu: – „Zboara din Brazilia la 94 de ani?!”
Ea: – „Da, da, e foarte puternica mama mea! Tatal meu a murit in 1987…”
Eu: – „Imi pare rau… si ca a murit atat de tanar si ca mama ta a ramas vaduva cu 8 copii…”
Ea: – „Cu 14 copii! Suntem 8 fiice, restul sunt baieti! Avem acelasi tata si aceeasi mama!”
Eu: – „Wow! Sigur nu i-a fost usor!”
Ea: – „Nu, nu i-a fost. Ea a fost profa de portugheza la liceul din oras… lucra norma intreaga. Cat era ea la lucru se ocupa de noi sora mea cea mare… Au fost alte vremuri…”
Eu: – „Bravo ei! Acuma ea are copii?”
Ea: – „Da, are 5. Toti ceilalti avem 1-2 copii, ea a facut numarul cel mai mare!”
Radem.
Apoi, eu: – „Sunteti toti fratii si surorile in viata?”
Ea: – „Toti in afara de una. A murit de cancer la san in urma cu trei ani.”
Eu: – „Imi pare rau. Condoleante…”
Ea: – „Ea a fost sufletul meu! A fost si nasa de botez a fiului meu… Cand am venit cu el de la spital sotul meu mi-a facut o surpriza. A organizat sa vina in Italia si m-a asteptat acasa cand am venit cu bebelusul… Mi-ar fi dat si sufletul din ea… Si eu nu am ajuns s-o vad inainte sa moara…”
Ne stergem cate o lacrima fiecare. Apoi
Eu: – „Nu stim de ce se intampla unele lucruri…”
Ea: – „Dupa moartea ei am inteles ca fiecare avem traseul nostru in viata. Ea a venit pe lume sa aduca pace pentru ca asta avea ea inauntrul ei…”
Mai vorbim despre oameni apoi imi zice sa ma ridic. Imi face o poza din spate si mi-o arata.
Da da, se apropie de sfarsit un an spectaculos de complex. Lectiile sale au fost mari si late si, in ciuda rezistentei opuse initial, binevenite si acuma, ca s-au cristalizat in mintea si-n sufletul meu, cu drag apreciate.
Prima lectie a fost cea a suferintei/durerii fizice. Am inteles inca o data ca ceea ce se spune in Italia, cum ca nu toate relele vin ca sa ne faca rau este foarte, foarte adevarata! De cele mai multe ori suferinta vine ca sa ne invete ceva. Ca sa ne scuteasca de alte suferinte viitoare. Ca sa ne directioneze atentia spre ceea ce este cu adevarat important. Ca sa ne reorganizeze prioritatile.
O alta lectie, la fel de importanta, a fost cea a suferintei sufletesti. Pentru prima data, la inceputul anului, am fost supusa terapiei EMDR care nu numai ca mi-a eliminat sau usurat unele aspecte ale vietii interioare dar, in primul rand, prin faptul ca nu am mai fost limitata de propria suferinta, am reusit sa fiu mult mai receptiva la suferintele celorlalti si sa privesc oamenii cu care am venit in contact prin prisma iubirii si a intelegerii, fara sa-i mai judec absolut deloc.
„Nu ura este opusul iubirii ci frica!”
Apoi, inca o lectie importanta a fost cea a rabdarii. Sa fac ce pot si ce trebuie acum fara sa irosesc vreun gand incercand sa-mi imaginez rezultatul. Pentru ca nu rezultatul este cheia ci acum.
Pe plan material am invatat ca minimalizarea este un proces continu. Ca viata este compusa din faze. O faza in care se economiseste cu un scop. O alta in care se da drumul mai mult la punga. De fapt cred ca Mos Craciun dispera cand ajunge la mine pentru ca serios ca nu as stii ce sa-i cer… Eventual i-as da, sa mai duca si altora ca prea mai am inca multe prin casa…
Universul/Dumnezeu mi-a fost cel mai bun si iubitor profesor de soferit. Ultimul contract de lucru l-am avut la 70 de km distanta de casa. Asa mi-am invins, treptat, fobia de condus. Acuma cand ajung la Palmanova, la circa 18 km de casa, ma simt deja ACASA. Cu ceva vreme in urma mi se parea o chestie asa de mare si de complexa sa merg cu masina pana acolo…
Din punct de vedere financiar perioada spartana a ramas demult in urma. Am economisit „la sange” o perioada ca sa pot trai acuma asa cum imi doresc sau am nevoie. Singura datorie ramasa in picioare este creditul pentru casa. Credit pentru care vom pune in functie un plan exact pentru a-l plati mai devreme decat ii e vremea.
Foto M.G.
Nu stiu daca mai apuc sa scriu anul asta… Curand vor incepe sa vina invitatii de Sarbatori, sa ma ocup de masa, sa merg la masa…
Asa ca va urez de pe acum Sarbatori Fericite in pace si liniste.
I have come to realize that the key differentiator between a successful startup and an unsuccessful one is mindset. Which isn’t to say all entrepreneurs must think exactly alike (we would end up with unoriginal and boring startups if they did!) but that certain key aspects of mindset are found in all those who go on to entrepreneurial success.
But, how do you know if you’ve got the right mindset? And how do you cultivate it if you don’t?
The following questions will guide you.
True or False: Being smart means having all the answers?
As you may have guessed, this is false. It may not be as easy to live by as it is to admit, in part because of the way intelligence is often equated with knowing all the “right” answers in school. Being smart as far as business is concerned also means being adaptable, resourceful…
A plouat in ultima vreme foarte mult si am profitat de pauzele dintre rafale ca sa ies sa vad cum e gradina si sa culeg salate. Plantele de ardei si ardei iuti au fost cu cateva saptamani in urma pline ochi de flori si acuma pe fiecare se gasesc mai bine de 30 de ardei care desigur ca n-o sa apuce sa se mai coaca asa ca pe cei mai mari i-am cules si ii fac tocana de legume alaturi de 3 cepe si cateva linguri de sos de rosii. Asa ca in doua zile vom manca tocana asta (lecso) cu orez. Apoi mai am mazare in congelator si fruncte de mare si le voi face cu paste fainoase, va fi o premiera dar nu ma indoiesc ca vor fi delicioase. O alta masa va consta din aripi de pui (trebuie sa le cumpar) si legume la gratar, adica ultimele vinete culese, o ceapa si niste ardei. Voi mai face si oua in sos de mustar cu cartofi si conopida la aburi. Am si un dovleac, destul de pricajit dar poate voi reusi sa extrag din el pulpa pentru o portie de gnocchi, sa vedem… si neaparat voi face intr-o seara salam cu otet, reteta regionala care ne place foarte mult si pentru care am salamul deja in frigider.
Supele saptamanii vor fi una de rosii si una de legume.
Salatele vor fi cele din gradina, din mai multe tipuri de salate si spanac crud care s-a facut de minune.
A venit frigul peste noi sau noi peste el, cine stie cine-a fost primul, noi sau el…?
Oricum il intampinam cum se cuvine si asteptam cu nerabdare sa pornim incalzirea pe 1 noiembrie. Pana atunci ne imbracam cu veste matlasate si ne miscam mai repejor prin casa ca sa ne incalzim.
Ce pregatiri fac pentru iarna 2018/2019?
Am pus in sufragerie un covor mare, peste gresie. Covorul nu m-a costat nimic, l-am primit de la prietena mea, este mare, are o culoare frumoasa si este foarte practic, usor de aspirat.
Am inceput sa izolam mansarda. Adica tocmai azi am cumparat ferestrele si am inceput sa le montam, saptamana urmatoare avem 4 zile libere si vom termina cu ele dupa care vom cumpara un Laminat ieftin pe care o sa-l montam tot singuri ca sa ne mentinem in bugetul foarte redus dedicat mansardei. Pe langa faptul ca investitia si lucrarile vor conta mult la izolarea termica deci ma astept la facturi de gaz ceva mai blande, vom folosi cei 60 mp ai mansardei ca loc de relax cu doua hamace in care ne putem cuibari c-o carte sa citim la lumina naturala a noilor ferestre… cu o masuta mica pentru servit cafea si cateva scaune, lampi cu lumina indirecta, aparatul pentru jucat darts, mini-trambulina si celelalte accesorii pentru sport… In afara de Laminat nimic n-o sa coste bani pentru ca le avem deja pe toate.
In gradina de legume si cea de flori nu mai facem nimic altceva decat ca recoltam ceea ce putem manca. Nu curatam frunzele, nu taiem plantele uscate, nimic. Si nu (neaparat) de lene ci pentru ca multe insecte si animalute au nevoie de frunzele uscate de pe jos, de semintele diverselor plante uscate ca sa treaca peste iarna. Sigur ca asta da o imagine destul de neobisnuita, de neingrijire. Nu este. Tocmai! Este grija fata de natura. La vara, cand insectele si animalutele se vor putea deja hrani din noi surse de hrana, voi curata si eu gradina.
Am semanat peste tot prin curte si gradina cepe de branduse si de lalele salbatice asa ca bufetul inaugural al primaverii pentru albinute si alte insecte este deja pregatit, completat cu lacrimioare, lalele, toporasi, crini, narcise si zambile ce le am deja, imi lipsesc ghioceii si cam atat.
Pentru gradina de legume am cumparat arpagic de ceapa alba si de ceapa rosie pe care urmeaza sa-l plantam de cum s-or opri ploile. N-am reusit sa gasesc usturoi pentru pus in pamant, bine-a fi si fara de data asta.
Am decis sa ma organizez altfel in 2019 si anume sa sortez semintele in functie de perioada de samanare nu in functie de ce si cum cred eu c-ar fi bine. Si, neaparat! sa imi fac un calendar al semanaturilor bazat pe informatii ce le voi cere de la vecinul nostru talentat la gradinarit si de la directia agricola din regiune. Si asta pentru ca am senzatia ca folosim foarte putin din adevaratul potential al gradinii. Pentru la anul vom planta mai multe rosii si, in premiera, cartofi!
Zilele trec rapid si, intre timp, s-a dus si minunata vara lunga… a venit, a venit toamna / acopera-mi inima cu ceva…
Saptamana a debutat c-o raceala pe care insa am lalait-o cumva miercuri si ori ca a fost ea cuminte ori din cauza adrenalinei, am reusit sa-mi duc la bun sfarsit ziua de lucru dupa care insa, deja miercuri seara, m-am prabusit pe sofa de unde m-am ridicat doar cat sa ma mut in dormitor. 2 ibuprofene si aproape 30 de ore de somn mai tarziu, am inceput sa-mi revin intr-atat incat sambata dupa amiaza mi-am petrecut-o facand ordine si curatenie ca sa incep saptamana cu casa luna-bec.
Mai trebuie doar sa-mi programez meniul, sa sun luni sa fixez 3 programari si-s gata, saptamana poate sa inceapa din toate punctele de vedere!
Apropo meniu, sezonul rece inseamna pentru mine, din punct de vedere culinar, doua lucruri: supe & ciorbe! Ca aperitiv, ca fel principal, ca fast food… supele & ciorbele se preteaza la orice fel de tratament! Asa ca saptamana asta nu fac cumparaturi, o sa folosesc ce am in frigider, congelator, camara si ce creste prin gradina.
Adica:
Paine: paine neagra (mai am un colt ce trebuie mancat) si doua painici integrale ce o sa le scot din congelator cand terminam cu painea neagra
Salate din gradina: diverse feluri de salata verde, spanac tanar, ceapa verde
Fructe: kaki si rodii din gradina, este primul an cu recolta de rodii dintr-o planta primita acum doi ani de la vecinul meu, un soi care nu se face rosu de tot dar are fructe mari si foarte foarte dulci! Atat de bune incat m-am si bagat sub copacel sa vad daca da lastari sa il multiplicam. Da!
Supele saptamanii: de cartofi cu tarhon proaspat si de fasole
Feluri principale, in zilele in care nu mancam ciorbele mai sus mentionate: varza murata calita cu carne afumata, orez integral cu macrou, mazare cu carnaciori. In gradina mai am niste vinete mititele pe care o sa le fac la gratar impreuna cu niste ceapa.
Spre sfarsitul saptamanii voi face o Lasagna folosind un sos de carne ce nu l-am prea nimerit, adica am redus exagerat de mult cantitatea de carne din el si am marit exagerat de mult cantitatea de radacinoase, prietena mea a zis ca sosul meu de carne miroase a supa de legume. Noa! L-am congelat. Am mai luat un pic de carne tocata si-o sa le prepar spre sfarsitul saptamanii.
Ca dulce nu prevad nimic. In caz de urgenta insa am niste dereje congelate…
Luxul Simplitatii 