Dialoguri

Seara in jur de 21.00, in statia de autobus, imi mananc rosiutele mici, puse la pachet. El se apropie, cu un catel murdarel, de lesa. Il cunosc din vedere, asteptam acelasi autobus de cateva seri, impreuna. Ma intreaba:

El: – „Aici se asteapta autobusul pentru a merge la U.?“

Eu: – „Da, aici.“

El, incepe sa se agite: – „Ieri m-a vazut soferul in statie si i-am facut cu mana si nu s-a oprit… Iti dai seama, a trebuit sa iau alte autobuse si am facut 2 ore pana acasa….“

Eu: – „Imi pare rau, poate nu v-a observat soferul…“

El: – „Onunu, m-a vazut foarte clar! Dar isi bate joc de mine! Dupa ce ca le platesc bilete de peste 30 de ani! Ati vazut cum s-a purtat ieri seara cu mine?“

Eu: – „Da, imi pare rau, poate a avut o zi proasta soferul… Si oricum el se leaga cam de toata lumea, mai ales de tineri…“

El (inca agitat): – „Mai bine ma ascund ca daca ma vede nu se opreste!!…“

Eu: – „Nu, nu. Nu va ascundeti. Asezati-va langa mine ca daca suntem doi sigur o sa trebuiasca sa opreasca.“

El (se aseaza si incepe sa se linisteasca): – „Multumesc. Nu sunteti italianca, nu-i asa?““

Eu (zambind): – „Nu, nu sunt. Sunt romanca.„

El: – „Atunci sunteti vecina cu Fufi!“ zice indicandu-mi cainele. „El este nascut in Ungaria!“ completeaza.

Eu: – „Ma bucur sa va cunosc si ma bucur sa il cunosc pe Fufi.“

Intre timp desfacusem un pachet de crackers integrali si Fufi ma privea fascinat.

Eu: – „Pot sa ii dau si lui Fufi?“

El: – „Numai daca nu sunt dulci sau sarati. Ca nu are voie.“

Eu: – „Nu, sunt natur, fara nimica.“

Aproba dand din cap.

Mai departe impartim crackersi, unu eu si unu Fufi.

Il intreb daca a fost la plaja…

El: – „Nu, nu la plaja. Vin la Grado pentru ca ma fascineaza casele vechi. Le desenez. Va arat imediat!“

Scoate un smart phone si incepe sa-l rasfoiasca cu degetul aratator incoronat de o unghie murdara. Ma apropiu ca sa vad mai bine. Emana un miros de statut, de om batran, singur.

El: – „Uite… desenez fiecare pietricica din perete… si uite, lampile astea, ma omoara de drag!“

Ochii ii sunt plini de lumina. Vorbeste pasional, ca un indragostit. Imi arata cum a desenat niste cladiri cunoscute din oras si imi da date tehnice si istorice foarte exacte.

Il intreb ce meserie a avut.

El: – „Profesor.“ Imi zice.

Eu: – „Ce materie ati predat?“

El, smecher: – „Incercati sa ghiciti…“

Eu: – „Profesor de arte!“

El: – „De desen tehnic, la liceul X din orasul Y.“ Continua: „Pe vremea aceea se castigau bani frumosi cu desenul tehnic. Azi exista programul CAD care face totul dar pe atunci sa desenezi proiectul unei cladiri era o munca foarte mare… Nu mai lucrez. Imi lipsesc cinci ani pana la pensie…“

Eu: – „Ma bucur sa vorbesc cu un profesor de desen! Mai aveti poze?“

El, cu gura pana la urechi: – „Da, mai am dar n-am vrut sa va plictisesc…“

Nu trebuie sa insist ca porneste din nou smart phone-ul. Imi arata desene si imi povesteste despre viata ascunsa a cladirilor…

Vine autobusul. La volan soferul ne-dragut-cu-pasagerii. Ne vede asezati unul langa altul. Urcam. Il las pe el si pe Fufi sa urce inaintea mea. Tinuta mea la camasa il inhiba pe sofer si se rezuma la a ne saluta. Pe culoarul dintre scaune il intreb pe stapanul lui Fufi: – „Pot sa ma asez langa dvs.?“

El: – „Desigur, mai vreau sa va arat niste desene ce le-am facut la Palmanova, orasul stea!“

Ma asez langa el, mirosul ma face sa vreau sa-mi tin respiratia apoi ma gandesc la ceea ce ne-a explicat candva o profa de biologie, ca simtul mirosului ni se adapteaza… respir, el continua sa imi arate desene pe smart phone si sa-mi povesteasca despre cum era pazita cetatea si ce munca de inginerie era pe vremea accea sa construiesti asemenea fortarete, despre cum sta cu orele in acelasi loc ca sa deseneze fiecare pietricica…

Restul calatoriei a constat in 25 de minute pline de informatie, istorie, desen tehnic si Fufi care intre timp mi se asezase pe pantofi.

 

 

4 thoughts on “Dialoguri

    1. Drama… poate…
      Eu insa am avut in fata mea un batranel care-si petrece timpul calatorind cu autobuzul si facand ceea ce il pasioneaza: desenand case vechi. Daca ar avea serviciu si familie si nepoti – adica daca ar avea o situatie de viata asa-zis „normala” nu ar avea vreme sa faca ceea ce ii place🙂
      Igiena precara nu este un barometru al starii de fericire🙂

      Apreciază

  1. Am intrat intr-o faza in viata mea in care am nevoie de mai mult decat oameni parfumati si bine pieptanati in jurul meu… Am nevoie sa vad mai mult, sa invat mai mult, sa nu ma opresc la limitarile puse de societate intre noi, oamenii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s