Restaurant pentru arici

Daca m-ati citit si anul trecut stiti ce experienta am avut cu cainele vecinilor care noaptea nu ne lasa sa dormim pentru ca omora arici. Daca nu atunci va spun, in linii mari, povestea: vecinii au un caine care nu asculta de nimeni si de nimic si al cui hobby principal este sa omoare airici, anul trecut a omorat nu mai putin de 8! Si face asta urland si scheunand, chestie ce nu ma lasa sa dorm si am ajuns pana acolo incat ieseam noaptea pe balcon urland din toti rarunchii „Bastaaaa!”. Da, imi imaginez cam care trebuie sa fie reputatia mea in sat la ora asta… but who cares? Din pacate stapanii cainelui, o familie tanara, cu copii, nu stie sa-si educe cainele dar asta nu e o crima, nu? Dupa cateva iesiri noaptea pe balcon urland din toti rarunchii „Bastaaa!!!!” au incetat sa ma mai salute. Candva, cu putin inainte de Craciun (cand trebuie sa fim toti mai iertatori si mai toleranti) am asteptat-o pe vecina cand se intorcea de la scoala cu fetita, am strigat-o si m-am dus spre ea, i-am intins o ciocolata, i-am urat sarbatori fericite si mi-am cerut scuze pentru ca „stiu ca nu m-am purtat mereu bine”. Vecina a reactionat foarte bine, matur si decent asa ca acuma e liniste pace pe strada noastra.

In momentul in care mi-am dat seama ca stapanii cainelui sunt depasiti de situatie si ca nu sunt ei stapanii cu cainele ii comanda cum vrea, am priceput ca soarta aricilor depinde de mine. Ca sa ii pot ajuta trebuie sa ii cunosc asa ca am inceput sa citesc articole din surse bine documentate si sa urmaresc grupuri si oameni pe facebook care se ocupa cu ei. Intr-un sfarsit am inteles ca aricii mergeau in curtea cainelui ucigas dintr-o singura cauza: de sete. Da, se duceau atrasi de blidul cu apa al cainelui si sfarseau prin a muri cu matzele pe trotuar.

Va spuneam ca anul este e liniste si pace pe strada noastra? Da, asa e. In aprilie si mai am organizat doua restaurante pentru arici, adica nimic altceva decat doua blide cu mancare pentru pisici (da, aricii nu sunt vegetariani! ii vedem mereu alaturi de fructe cazute din copaci pentru ca ei cauta viermisorii si insectele ce se dezvolta in fructele in plin proces de deteriorare!!!) si blide cu apa, pozitionate strategic:

• in spatele casei: 1 vas cu mancare si 1 vas cu apa
• in fata casei: 1 vas cu mancare si 2 vase cu apa, din care unul pozitionat chiar in fata portii

Rutina mea de seara s-a schimbat. Adica dupa toaleta de seara ies, in pijama si torn apa proaspata in blide apoi las poarta intredeschisa astfel incat aricii sa poata intra fara sa riste sa se sugrume trecand prin gard.

Vasele respective mi-au schimbat viata. In bine. De cand am deschis restaurantul pentru arici nu am vazut nici URMA de melci fara cochilie! Nici macar o frunza nu a fost atinsa!

In ultimele saptamani am redus cantitatea de mancare ce le-o pun la dispozitie pentru ca nu mai au puisori de alaptat si se descurca si singuri sa-si gaseasca mancare. Apa proaspata insa le-o ofer cu mare drag.

Desigur ca nu se ospateaza numai aricii din bunatatile mele ci si pisicile din sat. Nu toate, numai cele nesimtite 🙂 De fapt ma amuza sa le vad seara patruland prin fata portii  in caz ca nu ma retrag in casa dupa ce pun mancarea afara.

Cum stiu insa ca cea mai mare parte din mancare ajunge la arici? I-am vazut! 🙂 Si le-am vazut si biletele de vizita lasate chiar langa restaurant. Asa am si decis sa nu-i mai ospatez langa usa casei. Daca stiu sigur ca nu s-au infruptat si sobolani din bunatatile mele? Sunt absolut sigura! Pentru ca semnatura (cacatelul) de arici difera foarte mult de cea de sobolani. M-am documentat bine pe net 🙂

In primele saptamani dupa ce am deschis restaurantul, la fiecare ploaie mi se udau crochetele asa ca, urmand modele gasite pe net, la experti, am construit un lounge dintr-o cutie de plastic in care am decupat doua intrari de 10X10cm.

pozitionata sub o tufa cu umbra generoasa, cutia asta imi simplifica mult viata. Arunc din cand in cand cate o privire si, in caz ca s-au terminat crontanelele, completez.

Da, linistea pe strada noastra se trage dintr-o ladita de plastic, cateva vase cu apa si crontanele pentru pisici ce ma costa maximum 2 euro pe luna. ❤

 

DIY – Casuta pentru arici din materiale reciclate

Am scris anul trecut despre eforturile mele de a atrage aricii in gradina mea pentru a-i tine departe de curtea vecinilor care au un caine mic si prost-educat care ii omoara. Apoi, in noiembrie, am creat un „HOTEL” pentru arici si insecte, din ramuri si crengute puse gramada, peste care am pus un „acoperis” de tabla ca protectie impotriva ploii.

Anul asta insa avem nevoie de spatiul respectiv pentru a depozita caramizile rezultate in urma demolarii grajdului. Asa ca am decis sa desfiintam hotelul respectiv si s-o facem la mijlocul lui aprilie din doua motive:

1. aricii s-a trezit deja din hibernare pentru ca de multe zile avem vreme foarte calda
2. inca nu au bebelasi pentru ca abia la inceputul lui mai incep sa umble dupa de astea si puii se nasc la sfarsitul lunii mai deci acuma, in aprilie, nu riscam sa dezgolim vreun cuib cu pui

Am pornit cu lucrarile si ce sa vezi?? Cine credeti ca se odihnea in hotel?

Exact!

O mandrete de arici!

Avand in vedere ca i-am stricat adapostul ne-am pus imediat si i-am construit unul din caramizi, urmand instructiuni de pe net.

Pentru ca in adapost sa nu fie in pericol de a fi atacat de caini, vulpi sau pici, am tinut seama de faptul ca:

• adapostul trebuie sa aiba un coridor. Daca usa de la intrare e pe dreapta, usa dintre coridor si dormitor trebuie sa fie pe stanga
• usa adapostului trebuie sa fie de 10 cm latime si 10 inaltime
• adapostul sa nu fie expus razelor soarelui
• sa nu ploua in el

Si am purces: pe usa unui dulap vechi am construit strucura adapostului. Am delimitat coridorul de dormitor printr-o caramida asezata in lung. In dormitor am asternut o mana de paie pe care am asezat finut proprietarul imobilului. Am acoperit totul cu o alta usa de la un fost dulap si o bucata de plastic ondulat pe care l-am fixat cu greutati.

O sa-mi ziceti ca ce norocos e ariciul meu! Adevarul insa este ca eu am la fel de multa nevoie de el ca el de mine. Aricii se hranesc cu insecte, cu melci… asa ca „investitia” facuta in casuta lui se va amortiza in cateva saptamani prin faptul ca o parte din combaterea daunatorilor o preia el.

Urmatorul proiect: casute pentru lilieci! Inca studiez documentatia online.

Cum am calatorit cu autobuzul, impreuna cu unul din cainii mei

Va povesteam in urma cu aproape un an despre calatoria lunga ce am intreprins-o cu doi caini in masina, despre cum ne-am organizat si cum s-au comportat.

In ultima vreme mi-am propus sa fac in fiecare luna ceva nou, ce nu am mai facut niciodata. Cu cat mai nou cu atat mai bine. Si daca ceva-ul ala nou face parte din categoria lucrurilor de care ma feresc sau ma tem, cu atat mai bine!

Asa ca in noiembrie am pornit la drum eu om cu el caine, cu autobuzul, intr-o calatorie internationala, Italia – Austria si, dupa cateva zile, retur.

Ca sa clarificam de la inceput: cainii mei nu au calatorit niciodata cu autobuzul. Sally, cea pe care am luat-o cu mine in Austria, are cinci ani si Lia, celalalt caine care a ramas acasa, sapte. Au fost amandoua caini de curte, transformate subit in urma cu mai bine de un an in caini de apartament, proiect reusit foarte bine. Continui sa le invat si sa invat si eu, alaturi de ele, chestii noi. Daca auziti pe cineva ca spune ca nu poti invata cainii adulti/batrani sa faca lucruri noi va rog sa le aratati fotografiile noastre si sa le cititi blogul meu!

Pentru inceputul inceputului mi-am procurat botnite. Nu pentru ca ar avea nevoie cainii mei ci pentru ca le cere legea. Botnitele sunt din stofa si diametrul li se poate modifica foarte usor. La alegerea botnitei este foarte important sa avem grija ca aceasta sa fie destul de larga incat cainele sa poata transpira (ei transpira prin limba) si nu prea mare ca sa-i jeneze intre ochi. Eu am avut norocul sa dau peste un vanzator foarte competent la magazinul de produse pentru animale. Investitia a fost una decenta, aproape EUR 10,00 pentru amandoua botnitele, impreuna.

Apoi am incercat sa cumpar biletele online, lucru ce nu a fost posibil din cauza faptului ca era vorba de o ruta internationala si de un caine. Am fost sfatuita sa ma adresez direct soferului atunci cand vine autobuzul, ceea ce am si facut. Iar am fost baftoasa si am dat peste un sofer dragut si competent, pentru Sally nu am platit nimic. Am urcat sus, la clasa a doua si ea s-a intins jos, sub picioarele mele. Daca m-am indoit vreun moment ca va urca in autobuz? NU. Daca am fost macar o secunda ingrijorata ca nu s-ar comporta bine? NU. Si de ce? Pentru ca, din momentul in care am pornit in excursia asta, am avut o grija foarte mare la lumea mea interioara, la ceea ce se petrece in sufletul meu, la gandurile mele. Pentru ca gandurile mele sunt o forma de energie pe care Sally o citeste. I-am transmis o energie decisa, sigura, calma, hotarata. Mi-am pictat in fata ochilor mintii tablouri pozitive, despre cum calatorim impreuna si ne simtim bine amandoua si ne bucuram de noutatea pe care tocmai o traim.

Si asa a si fost!

S-a ridicat de doua ori, i-am spus scurt sa se intoarca la picotit sau meditat ca mai avem niste drum de facut. Calatoria cu autobuzul a durat 2 ore si jumatate. Ajunse la destinatie am coborat pe scara ingusta si intortocheata, am iesit din autobuz, am multumit soferului si i-am urat o zi buna. Apoi ne-am vazut de drum.

Ceva mai incolo ne astepta prietena mea si Sally a calatorit mai departe impartind spatiul din portbagajul mic al masinii cu cainele hiper activ al prietenei mele. S-a codit de fapt cand a trebuit sa urce langa el dar pana la urma a fost totul ok, s-a descurcat ca o lady ce e!

Ne-au cazat niste prieteni care au copii de care Sally este indragostita asa ca seara a fost momentul ei preferat pentru ca se puteau juca impreuna.

In zilele urmatoare am mers mult pe jos. Am batut strazi foarte circulate, cu multe masini ce treceau cu viteza foarte mare pe langa noi. Am intrat intr-un mare centru comercial si ne-am cumparat ceva de mancare. Am fost cu liftul. Ok, liftul nu a fost o premiera…

O data a asteptat chiar mai bine de o jumatate de ora in portbagajul unei alte prietene – portbagaj foarte mic dar in care s-a simtit asa de „in largul ei” ca i se citea pe bot cat era de relaxata.

Am facut plimbari foarte lungi in compania prietenilor nostri, care cu caini, care cu copii, care cu ambele…

La intoarcere a trebuit sa-mi cumpar biletul din gara asa ca de data asta am fost nevoita sa-mi iau loc la clasa I si sa platesc jumatate de bilet pentru Sally, asa cum prevede regulamentul. In mod normal locul ei era cel rezervat persoanelor in carucior dar l-am intrebat frumos pe sofer daca imi da voie sa o tin sub picioare. A aprobat asa ca si calatoria spre casa a fost un succes.

Am avut grija sa am cu mine pasapoartele, banii, botnita si o punguta cu un pic de mancare. Apa a primit in barurile prin care am umblat (unde a fost atat de cuminte incat mi-au zis s-o las fara lesa) iar mancare a mancat de la cainele prietenei mele (hehe) si i-am mai cumparat o punguta. In afara de astea, am avut o carpa mare cu mine, pentru cazurile de urgenta care insa nu s-au produs si carpa respectiva am folosit-o pentru a acoperi deschizatura portbagajului masinii noi a prietenei mele astfel incat Sally sa nu zgarie lacul cu unghiile la urcare sau coborare.

Nu am luat nimic altceva cu noi. Nici patuc nici bliduc. Am calatorit minimalist.

Am corectat-o de trei ori pe tot parcursul excursiei: o data cand l-a marait pe cainele hiper activ al prietenei mele (desi am inteles-o ca nici eu n-as fi stat cu placere la stramtoare cu el dar nah, cine maraie greseste si este corectat…), apoi cand s-a gandit ca ar fi fain sa latre la masinile alea ce treceau in viteza pe langa noi si a treia oara la intoarcere, chiar cand am urcat in autobuz, a lasat un latrat scurt. Cum am corectat-o? Am spus scurt „HEI!”, am smucit scurt de lesa si mi-am vazut de treaba, nu am dat mai multa importanta si atentie unui comportament nedorit. Asa ca nici ea nu l-a repetat.

Ce planuri avem?

Well, vrem sa facem o excursie, toti patru, cu … trenul! Pentru asta am facut deja pregatirile. Adica am fost pana la gara cu ele si ne-am oprit pe peron si am povestit linistiti in timp ce trenurile veneau/plecau/treceau pe langa noi ca sa se obisnuiasca si cu zgomotele si mirosurile din gara. Nu le-am dat atentie si nu le-am mangaiat, am povestit foarte relaxati si, dupa ceva vreme, s-au relaxat si ele. Un conductor de tren m-a privit cand ma intoarceam de la baie cu Sally si mi-a suras asa ca m-am dus ata la el si am inceput sa povestim, i-am spus ca sunt pentru data intr-o gara cainii mei si, dupa ce am schimbat impresii si complimente, l-am intrebat daca ne da voie sa urcam in tren si sa coboram imediat, doar ca sa vedem daca urcatul sau coboratul pot fi o problema pentru caini. Ne-a dat voie si bineinteles ca totul a functionat de minune!

Asa ca Trieste tine-te bine ca venim curand! Cu trenul!

PS Nu am folosit botnita. Am tinut-o numai la mine in caz ca cineva mi-ar fi cerut sa ma conformez regulamentului de calatorie.

Am invins, in sfarsit!

In urma cu cateva luni de zile a inceput un razboi psihologic intre mine si cainele vecinilor. Mic, alb, angelic, cu suflet malefic si stapani nepriceputi. Se strecura pe sub gard in curtea altor vecini, care nu locuiesc in casa respectiva si vin doar ziua sa se ocupe de gradina. Acolo chinuia cate un arici pana cand il lasa mort, cu matele scoase. La inceput nu am stiut ce face de latra intr-un mod ciudat. Fiind intuneric si curtea a vecinului nu mi-am permis sa ma apropiu si am strigat numai la el.

Not anymore!

Am vorbit cu vecinul in curtea caruia aveau loc macelurile canine si l-am rugat sa isi controleze gardul pentru ca ii vine cainele celorlalti vecini inauntru si nu ne lasa sa dormim cu latraturile lui si ca… omoara arici. Asa am primit aprobarea sa de a-i intra noaptea in curte sa rezolv problema astfel incat cainele sa nu mai:

• omoare airici
• faca galagie
• distruga plantele vecinului

M-am pregatit de lupta. Am stiu ca, fiind in razboi, in orice moment se putea declansa alarma. Am pregatit matura langa usa si o lanterna cu bateria incarcata.

Si acuma seara, in timp ce vorbeam la telefon cu prietena mea, am auzit iar strigatul ucigasului-de-arici. Mi-am cerut scuze, am inchis telefonul si m-am inarmat pana in dinti. Am iesit din curtea mea si am intrat in curtea vecinului. Era acolo, cu blanita lui alba, incercand din rasputeri sa muste dintr-un arici si sa-l zgarie cu labele. L-am suduit de doua ori pe romaneste si l-am trimis acasa. S-a strecut pe sub gard cu coada intre picioare si dus a fost. N-a fost cazul sa apelez la forta fizica. L-am facut KO cu tonul vocii mele.

Am luat apoi o galetusa si am bagat ariciul in ea sperand sa nu fie prea tarziu si sa fie deja ranit de catre caine.

L-am dus in gradina din spatele casei mele unde are loc sa traiasca, are de mancare si apa proaspata permanent la dispozitie.

Si cainii mei s-ar distra torturand aricii dar i-am invatat deja ca nu au voie sa se atinga nici de ei nici de nici o alta fiinta fara acordul si aprobarea mea.

Dupa o vreme m-am intors in gradina din spatele casei sa vad ce face si l-am gasit bine, i-am pus doua carpe la dispozitie in caz ca ii e frig… as vrea sa am curajul de a prinde aricii in mana sa vad daca sunt raniti sau nu insa ii cunosc prea putin si nu stiu cum sa ma port cu ei.

Oricum merg la culcare cu sufletul impacat si cu o victorie personala in palmares.  Luna (cainele vecinilor) stie ca sunt cu lanterna pe ea!

Viata lunga si frumoasa arici pogonici si te invit sa-ti intemeiezi familie in gradina mea ca este loc pentru noi, toti! ❤

Rahat!

Daca aveti stomacul gingas va rog sa nu cititi randurile de mai jos.

pentru ca da, despre asta scriu azi. Despre rahati! Avand doi caini, rahatul face parte din viata noastra de zi cu zi.

De exemplu cand mergem la plimbare (incercam sa) nu uitam sa luam pungi cu noi. In caz ca ne scapa sa avem pungi la indemana sa strangem scaparea. Eu pungile nu le cumpar. Pentru scaparile cainelui mic folosesc manusile de plastic ce se folosesc atunci cand alegem fructele si legumele la magazin. Nu le arunc, le bag in buzunar. Pentru Sally folosesc pungi diverse, in general re-re-refolosite.

In curtea proprie ati putea crede ca e liber la rahatit. Well, este. Dar musai si sa strangem, din doua motive:

1. sa nu calcam in ei si sa-i ducem pe pantofi, in casa
2. sa nu miroase urat

Desigur ca vorbim despre materie organica, biodegradabila si tot tacamul. Totusi rahatelile cainilor nu au voie sa aterizeze la compost.  O cunostinta de-a mea a sapat o groapa in spatele unei tufe de trandafiri si acolo arunca materia cu pricina. Inutil sa va spun ce trandafiri frumosi face tufa respectiva…

Eu in schimb arunc totul la gunoiul nediferentiat. Ceea ce, din punct de vedere ecologic nu este ok dar, pana la gasirea unei alte formule care sa mi se potriveasca, este solutia ideala. Pe moment.

O data pe zi ies in gradina din fata casei si ma inarmez cu un faras vechi, o grebluta, insfac una din pungile ce le inghesui periodic in spatele burlanului de scurgere al apei de ploaie si inspectez iarba. Comoara stransa in punga o duc imediat la gunoiul aflat la cativa metri de poarta casei.

Baia de serviciu nu este conectata la canalizare ci dispune de fosa septica. Trebuie sa ma interesez daca ma pot debarasa de rahatii de caine aruncandu-i in ea.

Sunt curioasa voi, cei ce aveti caine si stati la casa, cum procedati?

Experiente noi

Stiu ca v-am impuiat deja capul cu experientele noastre noi dar nah, sunt foarte importante pentru cainii mei si mie imi place sa scriu despre ele pentru ca e vorba despre caini adulti (6 si 4 ani) care invata lucruri noi. Desi nu sunt catei tineri, puiuti, au invatat urmatoarele fara nici un fel de probleme:

• la doi ani Lia a mers pentru prima data de lesa. Nu am intampinat nici un fel de greutati. in timp foarte scurt mergea asa de bine de parca ar fi fost antrenata pentru paradele de frumusete.

 

• cand Lia avea cinci ani si Sally 3 au invatat sa traiasca in casa si sa-si faca nevoile afara. Cand am cumparat casa le-am facut caini de interior. Am invatat impreuna care sunt limitele (nu pe pat!) si unde au voie (pe canapele). Am avut doar cateva incidente de pipi cu Lia pe care le-am rezolvat cu… multa rabdare.

 

• cand Lia avea 4 ani si Sally 2 au mers pentru prima oara cu masina si asta a devenit hobby-ul lor number 1. Calatoresc si in portbagaj si pe bancheta din spate, si singure si cu alti caini in masina (da, vara trecuta am avut 3 caini si 4 oameni in masina).

 

• anul asta, cu Lia 6 ani si Sally 4 au invatat cum e viata „la bloc” fara nici un fel de probleme. Au urcat pentru prima data la etajul trei si s-au comportat absolut ok. Le-am lasat si singure cand am avut treaba si vecinii nu s-au plans, de unde trag concluzia ca au fost cuminti si linistite.

 

• azi au folosit pentru prima data scara rulanta! Nu e prima data ca le ducem cu noi in magazine dar azi a fost foarte fain ca au urcat si au coborat cu scara rulanta. Sigur ca au stat gen „statuie pe vine” dar a fost ok pentru prima data. Am avut mare grija la unghii sa nu si le prinda in scara

Acuma ca am avut experientele astea atat de pozitive cu ele stiu sigur ca daca ar fi sa adopt un caine nu as alege neaparat puiuc. Si cainii batrani invata si o fac foarte bine!

 

Sterilizarea unei cateluse

Stiti ca am scris, in urma cu cativa ani, despre maratonul de sterilizare a sapte pisici, mai exact aici: https://simplitaly.wordpress.com/category/animale/sterilizarea-pisicilor-2/

Cand ne-am mutat la casa noastra, in urma cu zece luni, veterinarul ne-a sfatuit sa asteptam cu sterilizatul, sa vedem cum reusim sa ne descurcam cu cele doua cateluse pentru ca, zicea el si sunt si eu de aceeasi parere – „Un organism ne-operat functioneaza mai bine.“

Intre timp Lia (cea mica) a intrat de doua ori in calduri, Sally o singura data.

Dezavantaje pentru noi:

• pete de sange pe podea
• necesitatea de a le urmari constant cand ieseau in curtea din spate care nu este imprejmuita cu gard
• renuntarea la plimbari ca sa nu riscam sa se ia alti caini dupa noi
• flexibilitate foarte redusa in alegerea datei concediului. De fapt concediul recent intreprins il programasem initial cu 2 saptamani mai devreme dar a intrat in calduri Sally apoi, dupa o saptamana si Lia si ar fi fost un stres prea mare sa mergem cu ele la drum in conditiile date

O data ajunsi in Romania am decis sa nu le sterilizam pe amandoua in acelasi timp pentru ca nu m-am simtit in stare sa le asist pe amandoua deodata si sa rezolv ceea ce am avut de facut in concediu.

Asa ca, fara tragere la sorti, am decretat in cel mai despot mod cu putinta, s-o sterilizam pe Lia. De ce? Pentru ca ea e mai usor de purtat in brate pana la etajul 3 unde am locuit in concediu si pentru ca ma descurc mai greu cu ea cand e in calduri decat cu Sally care este mai ascultatoare.

Diferenta de pret intre oferta ce mi-o facuse doctorul din Italia si cat am platit in Romania este prea redusa ca sa poata constitui un criteriu in alegerea facuta (circa EUR 20,00). Ca avantaje reale mentionez:

• distanta mai scurta de la domiciliu pana la veterinar
• timp de asteptare mai redus (vetul nostru din IT are program de cabinet foarte scurt, 2 ore dupa amiaza, in Romania am apelat la o clinica ce nu numai ca are program prelungit dar si mai multi doctori)
• faptul ca am avut amandoi timp sa o asistam permanent

Am fost urmariti de un doctor tanar care, cand i-am spus ca nu avem numar de telefon romanesc, ne-a oferit posibilitatea sa il contactam pe whatsapp (!). Operatia a fost efectuata de un alt doctor, la fel de amabil si de competent. El mi-a spus ca Lia a avut uterul marit si noduros, cu toate sansele de a se imbolnavi de piometru in urmatorii doi ani. I s-au indepartat ovarele si uterul asa ca de acum incolo nu se mai poate imbolnavi de asemenea boli.

Acuma partea mai putin placuta:

Lia este un caini mai dificil. S-a nascut cu picior defect pe care il tine sus cand fuge si – poate de aceea – nu ii place sa fie atinsa de nimeni, pe noi insa si pe oamenii pe care ii cunoaste, ne tolereaza. Fiind atat de mica si de iute, se intampla sa o calcam uneori si atunci a invatat sa schiaune preventiv, cand cineva i se apropie de ea intr-un mod ce ei nu ii place.

Cand s-a trezit dupa operatia insa am crezut ca mi-au inlocuit cainele cu un diavol de tazmania. A protestat continuu si a dat sa muste si nu a permis sa fie atinsa asa ca, pentru a-i scoate canula din picior a trebuit sa fie imobilizata. A protestat la fel de vehement si la controlul facut dupa cateva zile cand i s-a facut un antibiotic. La ultimul control insa a fost cuminte ca un ingeras.

Nu a primit guler pentru ca operatia a fost cusuta cu niste fire speciale. Am tinut-o la cald si repaos complet pentru doua zile. A vomat de cateva ori. La recomandarea medicului i-am cumparat si administrat supozitoare impotriva durerii, pentru copii. A treia zi dupa operatie am pus o perna mare si moale in masina, am acoperit-o cu o patura calduroasa si ne-am reluat excursiile.

Nu as fi crezut sa ajung sa scriu asta vreodata dar sterilizarea celor sapte pisici a fost de sapte ori mai usoara (pentru mine) decat cea a Liei. Sau cel putin asa mi s-a parut mie. Si asta oricum tine de caracterul si de sensibilitatea ei de printesa J

Acuma insa sunt linistita din mai multe puncte de vedere:

1. ca Lia nu mai risca sa se imbolnaveasca in sfera genitala
2. ca nu mai trebuie sa socotesc lunile si sa astept cu inima stransa urmatoarea perioada de calduri
3. ca am mai „taiat“ ceva important de pe lista
4. ca suntem mai liberi si mai spontani in a ne planifica vacantele, excursiile si plimbarile

Operatia i s-a vindecat foarte frumos, abia daca se mai vede. Nu a facut nici un fel de complicatii si nici nu vad sa aiba vreun efect colateral altul decat ca acuma s-a obisnuit sa calatoreasca pe o perna mare plina de puf J)

 

Cum am pornit la drum lung, cu doi caini in masina

De cand ne-am mutat este clar ca nu mai avem unde lasa cainii cand plecam in concedii asa ca vor face parte mereu din pachetul complet de vacanta.

 

Mentionez ca nici unul din noi nu a avut experienta precendenta in a calatori acompaniat de caini asa ca ne-am informat si antrenat.

 

De la ce am pornit?

 

1. In primul rand m-am informat despre ce zice legea cu privire la transportul animalelor in autoturisme. Si legea nu este foarte clara, cel putin cea italiana. Cere ca animalele sa fie transportate in custi speciale dar asta am exclus din start. Ofera insa ca si alternativa folosirea unei retele despartitoare care sa impiedice ca animalele sa ajunga la sofer (si ideea este foarte ok si safe!). Am optat pentru cea de-a doua posibilitate si am instalat reteaua care a costat in jur de EUR 15,00. Cainii i-am imbracat in hamuri (circa EUR 8), nu am folosit zgarde normale si le-am pus centuri speziale pentru caini (circa EUR 10/bucata). Toate investitiile astea le-am facut deja in urma cu ceva vreme, singura noutate fiind reteaua despartitoare. Toate accesoriile de mai sus o sa ne foloseasca pentru mult timp de acum incolo. Hamurile sunt necesare pentru ca, in caz de frana brusca, daca sunt legate de centurile de siguranta doar cu zgarzile, isi pot rupe gatul. Pana la urma, concluzia celor de la Clubul Automobilistic si a politistilor de la circulatie intebati in legatura cu legea pentru transportul animalelor a fost ca daca este corecta sau nu formula noastra depinde mereu de cel ce ne controleaza si de cum se comporta cainii.
2. Mi-am antrenat cainii sa calatoreasca in cat mai multe conditii posibile: in portbagaj, pe bancheta din spate, unul la dreapta celalalt la stanga si apoi schimbat in asa fel incat sa nu aiba stresul noutatii.
3. Am analizat bine situatia: doua drumuri de cate 11 ore si un sejur de 3 saptamani departe de casa. Pentru drum lung am decis ca e mai bine sa stea pe bancheta din spate ca sa ne poata vedea si noi sa le putem vedea. In felul acesta portbagajul l-am folosit pentru a transporta bagaje. Cand ne-am intors am pus genti si plase si pe bancheta din spate, intre ele.
4. M-am gandit cum sa le fac drumul mai placut. Pentru Lia (cea mica) am luat o pernuta si i-am pus-o sub ea. Ea e mai printesa si ii face placere sa se aseze pe lucruri moi. Am pregatit un vas pentru apa (din metal) si mancare pentru caini inchisa intr-o cutie de tabla careia ii ridicam capacul la momentul mesei. Nu le-am dat de mancare in masina, nici apa ci doar cand ne-am oprit pe autostrada sa ne intindem picioarele sau sa cumparam vigneta.
5. FOARTE IMPORTANT! Am luat cu noi si pasapoartele cainilor in care sunt trecute vaccinarile. Legea europeana cere ca vaccin obligatoriu cel antirabic facut cu cel putin 4 luni inainte de a parasi tara (in cazul primului vaccin).
6. Lia (cea mica) este un pic mai agitata decat Sally si i-am facut un capotel care are doua functiuni: a) atunci cand se enerveaza cainilor li se ridica blana pe spate. Capotelul nu lasa sa i se ridice si rezulta un nervozism mai scazut si b) arata foarte dulce si nu i se ghiceste caracterul asa ca oamenii ce o vad o intampina cu mare afectiune

Inainte de calatoria asta am avut parte de o vacanta de Craciun deosebit de frumoasa, impreuna cu ele, am vizitat prieteni care au copii si care locuiesc mai departe de noi (circa 2 ore). Asta a contat ca si antrenament si a fost totul foarte bine.

 

Cum a decurs vacanta?

 

Drumul:

Pe Lia am asezat-o in spatele meu si pe Sally in spatele soferului. Asta pentru ca Lia mai are cateodata idei de a trece sa ne spuna Hello. Nu a fost insa cazul. Au fost atat de cuminti TOT drumul ca nici nu am stiut ca avem caini in masina. La fiecare oprire le-am dat jos sa bea apa si sa-si faca necesitatile si in rest au dormit sau meditat pe bancheta din spate pana la destinatie. La trecerea granitei cu Romania, singura controlata, nu am avut nici un fel de probleme, am tinut pasapoartele lor pregatite dar nu ni le-au cerut ci ne-au poftit sa trecem, cu un zambet ❤

Se urca atat de constiincioase in masina incat daca ar avea degetul mare opozabil sunt convinsa ca si-ar pune singure centurile.

 

Sejurul:

Am ajuns in Satu Mare in momentul in care orasul era acoperit de zapada. De cate ori sunt puse intr-o situatie noua, incerc sa le fac experienta cat mai placuta astfel incat pe viitor sa asocieze experienta X cu ceva placut si, in felul asta, sa nu avem probleme de nici un fel. Asa ca am iesit la joaca in zapada!

A fost pentru prima data ca Lia si Sally au intrat intr-un bloc si au urcat la etajul 3. A fost prima lor experienta ca si caini „de apartament“ – va reamintesc ca pana in urma cu 10 luni au trait exclusiv ca si caini de curte si de ferma.

Totusi nu am avut incidente majore. Am avut grija sa stam cu ele afara indeajuns incat sa-si faca nevoile si da, am iesit chiar si la 4 noaptea cand ne-au trezit. Am coborat cele trei etaje si le-am urcat din nou. „La casa“ sigur ca e totul mult mai usor dar nici „la bloc“ nu a fost greu.

In 3 situatii Lia a facut pipi in casa, Sally in schimb s-a comportat perfect din punctul acesta de vedere.

 

Idee: pe tot parcursul vacantei le-am lasat hamurile pe ele pentru ca sunt mai greu de pus si scos asa ca, in momentul in care trebuia sa iesim pe usa le agatam doar lesele si hit the road Jack! Am controlat ca hamurile sa nu fie stranse ca sa nu le deranjze la dormit si nu am avut nici un fel de  plangeri sau reclamatii de la ele.

In Romania au avut sansa de a socializa cu caini de tot felul, inclusiv cu cei vagabonzi, cei de la tara si cei legati pe lant, o practica discutabila folosita inca pe teritoriul patriei noastre…

 

Au intalnit multa lume noua si s-au comportat foarte bine, am fost (si sunt!) foarte recunoscatoare cerului pentru asta!

 

Am vizitat si prieteni care nu accepta caini in case. Am avut grija sa le duc la o plimbare mai lunga inainte si le-am lasat sa doarma in masina, am controlat numai sa nu le fie frig dar nu a fost cazul pentru ca deja dintr-a treia zi de concediu vremea s-a incalzit.

 

Ca unic inconvenient as mentiona faptul ca au murdarit bancheta din spate. Era acoperita dar totusi, dupa cateva plimbari pe dealuri nu numai ele dar si noi am fost „tinosi“ pana in gat, masina idem ca de aia am luat 4×4!

 

(Apropo de masina: am dus-o la spalat si noi toti am stat afara si ne-am uitat cum o spala si au stat foarte relaxate chiar daca era mult zgomot in jur si multa agitatie si sunete ce ele nu le cunosteau!!)

 

In concluzie: a calatori cu caini este, cu un minim de organizare, o experienta foarte placuta atat pentru ei cat si pentru noi!

Haita, azi

Hamac de caini pentru protectia masinii

Mi-am invatat cainii sa calatoreasca in orice conditii. Si in portbagaj, si pe bancheta din spate, fara nazuri. Legislatia in ceea ce priveste transportul cainilor in masini nu este foarte clara in Italia, ce am retinut eu este ca, in absenta custilor de transport – si cainii mei n-au ce cauta in custi!! – cainii se pot transporta in asa fel incat sa nu ajunga la sofer.

Am tras cu ochiul si la un politist-prieten in masina sa vad cum procedeaza el cu Lily a lui si asa fac si eu. Am doua centuri speciale pentru caini si hamuri. Intr-o vreme ii transportam cu centurile si cu lese de gat dar e prea riscant, in caz de frana brusca isi pot rupe gatul. Asa ca am ramas la formula:

centura + ham + caine = happy

aproximativ happy pentru ca, atunci cand transportam lucruri in portbagaj, ele trebuie sa stea pe bancheta din spate si o umplu de par. Si o murdaresc. Ceea ce face soferul nu tocmai happy…

pana azi cand am pus mana pe o draperie veche din contingentul „mostenite de la fostii proprietari”. Inspirata de o fotografie din internet unde am gasit tiparul de cumparat (nope, thanks!) am masurat, taiat, cusut, adaugat si gaurit si am obtinut mult-doritul hamac de masina

si, dupa cum puteti sa ne cititi pe boticuri, suntem gata de pornit la drum!

Hit the road Jack!

PS Cainii mei sunt atat de pasionati de mers cu masina ca daca ar avea degetul mare opozabil sunt sigura ca si-ar pune singure centurile :))

Concluzii dupa 2 saptamani de gatit mancare pentru caini

Am scris recent pe blog ca primesc de la macelaria din sat cat de multe oase si resturi de diverse carnuri vreau. De fapt ma prezint o data pe saptamana la ei si primesc un sac de nailon plin cu resturi de carne si oase. Pe care ajunsa acasa le impart in doua, o jumatate o tin pentru cainii mei, cealalta o dau cumnatei mele.

Pun carnea la fiert pentru cateva minute, in trei oale de 4 litri, cele mai mari ce le am in casa. Apoi le dau cate o portie de carne si cate un os, doua pe zi.

Saptamana trecuta am fost sambata la macelarie si am avut mancare pentru caini pana aseara. Doar azi, vineri, au mancat crochete si maine iar e sambata si merg la macelarie, rezulta ca reusesc sa acopar 6 zile din 7 cu mancare facuta in casa.

Deocamdata au primit doar carne, nimic altceva. Voi incepe insa de maine sa le gatesc si resturi de legume si mamaliga sau orez sa le amestec in mancare. Desigur ca mai trebuie sa ma informez bine despre nevoile nutritionale ale cainilor. Deocamdata le urmaresc blanita, sa vad daca ramane lucioasa inseamna ca mancarea facuta in casa le ofera toate substantele de care au nevoie.

Cum trebuie sa-mi organizez gatitul si hranitul cainilor cu mancare facuta de mine?

In primul rand trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca am in casa trei oale care arata asa

si care cand fierb nu miroase prea frumos, asta insa se va schimba cand voi incepe sa le adaug legumele si unele ierburi cand voi stii care sunt cele adecvate consumului canin.

In al doilea rand trebuie sa hranesc cainii atunci cand sunt flamanzi bine, mancarea asta nu poate sta la aer pentru ca atrage muste. Ceea ce ma face sa ma gandesc ca solutia aceasta este valabila doar pentru iarna, vara ar fi prea riscant cred!

Tot a doua zi trebuie sa strang resturile de oase din curte si sa le arunc, oricum trebuie sa strang materiile fecale si sa le duc la gunoi asa ca fac asta concomitent, in doua pungi separate.

Din punct de vedere al banilor insa treaba este rentabila.

Inainte sa primesc carne si oase gratuit de la macelaria din sat, plateam EUR 28,00/luna pentru cate un sac de crochete.

Pe an, calculul arata asa:

28 (euro) X 12 (saci) = 336 (euro)

Acuma prevad ca va trebui sa cumpar crochete mai rar, sa zicem 1 sac de 28 euro la 3 luni, ceea ce, pe an inseamna:

28 (euro) X (4 saci) = 112 (euro)

336 (euro) – 112 (euro) = 224 (euro)

Scad pretul gazului pe care il folosesc la fiert scurt oasele si carnea, il aproximez la 10 euro/an:

224 (euro) – 10 (euro) = o economie de 214 (euro) pe an!!

Bani care pot sa fir dirijati spre contul nostru de cheltuieli alimentare sau spre un proiect care sa ne placa tuturor: un weekend undeva, intr-o cabana, la munte de exemplu. Toti patru! ❤

Ramane sa ma lamuresc daca solutia gasita este indeajuns de sanatoasa pentru caini dar cumva parca-mi vine sa cred ca niste oase si bucati de carne proaspata, plus legume si-o mana de hidrati de carbon musai musai ca-s mai sanatoase decat toate minunile ce se prelucreaza in crochete.

Azi am invatat…

… sa stam pe canapea pana cand Carmen spala pe jos si pana cand podelele se usuca. Nu a functionat perfect din prima dar Carmen a revenit cu hotarare si ne-a readus pe canapea, mentionand ca vrea caini ascultatori si podele fara urme de labute. ❤

Cand s-a uscat pe jos am iesit afara si am primit fiecare cate un os ❤

Socializarea cainilor

Continui actiunea de socializare a cainilor si incerc sa ii pun in cat de multe situatii noi posibil, ca sa cunoasca mirosuri noi, zgomote noi, oameni si caini noi. Acuma ca seara e mai racoare le ducem cu noi in masina si le lasam sa astepte in ea, cu fereastra deschisa, daca avem treaba undeva. La fel si ieri seara, le aveam in masina si cineva ne-a invitat spontan la cina. Ne-a invitat si sa aducem cainii in curtea lor. Ei au trei caini ai lor, cu ai nostri au fost 5.

Ce s-a intamplat?

La inceput au fost toti mai agitati, noi insa am ignorat comportamentele anxioase si ne-am pastrat calmul si asertivitatea + niste IMAGINI MENTALE beton, de genul „Cainii se joaca toti impreuna si se distreaza si noi impreuna cu ei”. Si am inceput sa ne jucam. Aveau mingi in curte dar, in caz ca nu sunt, si un bat e ok, de aruncat si indemnat cainii sa fuga dupa el. Asa ca, dupa cateva minute, nimeni n-a mai fost iritat de nimic, am fost doua echipe: umani vs animali ca jucam baschet unii, altii arucau o minge mica si Lia o cauta, cainele cel tanar al gazdelor era cand cu unii cand cu altii… ras si voie buna toata seara. Un copil din vecini ca era si el in vizita, a exclamat de mai multe ori:

” – Wow, n-am vazut in viata mea un caine sa joace baschet!”

Cand masa a fost gata, pana am mancat pizza ei au stat toti si au asteptat cuminti afara. ❤

Cainii si imaginile mentale

Stiti ca am tot scris si-am repetat aici pe blog ca animalele ne citesc imaginile mentale si ca este foarte important sa invatam sa gandim ganduri constructive. Si am scris si ca „Nu” nu este o imagine. Azi vin cu un exemplu foarte clar.

Este 4,30 dimineata, el se trezeste sa mearga la serviciu. Eu, pe jumatate adormita ii spun:

” – Te rog sa deschizi usa sa nu faca Lia pipi in casa.”

Pentru cei ce au deschis televizoarele mai tarziu, avem doi caini, un border collie (Sally) de 4 ani si un metis-pincher (Lia) de 6 ani ce au fost dintotdeauna caini exclusiv de curte si, in urma cu cateva luni cand ne-am mutat in casa cea noua, au devenit caini de interior, actiune ce nu a comportat nici un fel de stres din partea nimanui. In doar cateva ocazii, vreo 3, Lia a facut pipi in casa (nu am covoare hihi) asa ca per total zic ca stam foarte bine daca ne gandim ca nu au fost invatate vreodata sa isi faca treburile exclusiv afara…

Well, dupa rugamintea mea, el a deschis usa, a lasat-o asa pentru 15 minute cat s-a pregatit de mers la lucru apoi a inchis-o si a plecat.

Cand m-am trezit dupa cateva ore (vreo 3-4) am gasit… o baltuta de pipi in coridor. Dupa dimensiuni am dedus ca este rezultatul eforturilor Liei.

Am dojenit-o, am curatat, dezinfectat si acuma sa va explic de ce a fost vina mea desi aparent nu am gresit nimic, ci chiar din contra?

Ce imagine mentala formez cand gandesc/rostesc „Sa nu faca pipi in casa?” Daca „nu” nu este o imagine ramane doar „Sa faca pipi in casa”. Ceea ce ea a si facut, nu-i asa? 🙂

Mi-am schimbat urgentissimo modul de a gandi. Trebuia doar sa reformulez acelasi continut, fara NU. Si am ajuns la: „Deschidem usa ca sa-si faca Lia treburile afara”. Atat de simplu! Pentru ca, de fapt, asta este mesajul pe care vreau sa i-l transmit, asta este imaginea mentala pe care vreau ca ea s-o citeasca: „Fa-ti treburile afara”. Plusez cu laude afectuoase cand o vad ca face ce trebuie acolo unde trebuie.

Saptamana trecuta am fost plecati pentru 8 ore in sir. Am gasit casa impecabila!

Mai trebuie sa spun, ca sa nu las toata rusinea pe Lia, ca Sally are o usa pentru caini pe care o foloseste cand si cum vrea. Usa respectiva insa este prea mare pentru Lia asa ca pana cand vom instala una mai mica ne bazam pe imaginile mentale juste. 🙂

Despre copii si caini

Am petrecut cateva zile in compania prietenilor nostri si ai fiilor lor. Cum pe plaja de langa noi sunt acceptati si cainii, am facut o iesire cu ei, prilej cu care am invatat o gramada de lucruri.

Una din regulile mele de aur este sa pun MEREU o jucarie intre copil si caine. In felul acesta cainele nu devine jucaria copilului ci partenerul de joaca. Am luat si de data asta mingea cu noi si am intrat toti in mare. Ce s-a intamplat apoi mi-a incalzit sufletul. Sally, border-collie-ul, a devenit delfinul uneia dintre fetite (8 ani) si am fost foarte placut impresionata sa vad cu cata daruire se joaca si cu cat stoicism innoata cu fata pe spate ci cu mingea in gura 🙂 Nu a protestat nici macar o secunda. Chiar mama fetei a afirmat ca cine le vede pe cele doua (fetita si Sally) crede desigur ca au crescut impreuna nu ca se vad o singura data pe an! 🙂

Desigur ca depinde foarte mult si de copil si de caine dar, eu am observat ca, prin joaca, invata sa „aiba grija” unii de altii, asa cum fac membrii unei echipe 🙂

Ceea ce ne da noua, adultilor, prilejul sa ne ocupam de celelalte lucruri importante din viata:

Concluzia mea este ca, daca vrei sa ajuti la crearea unei relatii armonioase intre copii si caini, musai e sa:

1. fii prezent (nu internet, nu telefon, nu ganduri aiurea)
2. sa pui o jucarie in mijloc si sa incepi joaca

Distractie placuta!

PS Lili ai cerut poze de la Grado 🙂

Cu dragoste si consecventa

Asta este motto-ul dupa care imi conduc relatiile cu ceilalti.  Sigur ca e usor sa ii iubesti pe cei iubibili si sa fii consecvent cu cineva care nu e mic si dragalas si are aerul de neajutorat :))

Am decis ca Lia va dormi jos, alaturi de Sally ca sa nu ne deranjeze somnul. Asa ca i-am luat patul de nuiele si i l-am dus jos. I-am spus ca de acuma incolo ala este locul ei de dormit. A venit totusi sus, in dormitor. S-a uitat foarte uimita la noi. S-a intins pe jos cu mina unui caine parasit. Apoi s-a foit ce s-a foit si si-a improvizat un pat pe-o geanta. S-a uitat la mine cu niste ochi de mi se rupea inima. Si sigur ca solutia cea mai simpla ar fi fost sa-i spun ok, hai ca-ti aduc patul iar sus nu mai fi asa de trista! dar am continuat sa imi repet: cu dragoste si consecventa, cu dragoste si consecventa… cu multa dragoste si foarte multa consecventa… 🙂

Azi normal ca adun prin casa si pun la locul lor si gentile pe care a dormit ieri noapte. Sa vedem cine are consecventa mai lunga … tineti-mi pumnii, va rog!

Cum s-au acomodat doi caini de curte la viata de interior

Am doi caini. In ordinea varstei:

Lia nascuta in noiembrie 2009

Am preluat educatia ei cand avea deja doi ani. Pana atunci nu fusese niciodata la plimbare cu lesa. Stia doar sa fuga dupa o minge de tenis pana lesina si sa latre strident.

Cu lesa s-a obisnuit urgent. Chiar m-a uimit ca mergea de lesa ca si cainii la expozitie :)) A invatat sa vina cand este chemata, sa sada si sa asculte in general.

In cateva randuri a dormit in fostul apartament, prilej cu care si-a chiar facut treburile in el. Cum insa orice incident este o oportunitate de a invata, s-a prins in stilul si in timpii caracteristici cainilor pincher (un stramos mai indepartat de-al ei este pincher) ca daca face pipi sau caca in casa este dusa imediat afara si lasata acolo.

De patru nopti dormim in casa noua, si ele cu noi. Singurul loc in care nu au voie este patul si Lia bineinteles ca incearca sa se urce pe el. Cu rabdare si, mai ales! cu consecventa o refuz si o dau jos din pat. Desi uneori mi-ar place sa ma dragalesc cu ea stiu ca mi-ar fi greu apoi sa-i explic de ce uneori are voie pe pat si alte ori nu. Asa ca patul ramane la capitolul nu general.

Isi controleaza treburile, iese afara pe la 9 si apoi a doua zi dimineata pe la 7-8.

Sally nascuta in iulie 2011

Pe Sally o cunosc de mica. Am scris candva ca am fost o singura data cu ea la scoala canina si am decis amandoua ca nu e de noi. 🙂

Nu a fost niciodata un caine problematic. Nu si-a facut niciodata treburile in casa si este deosebit de ascultatoare, calma si echilibrata.

Cum bine se stie toti cainii de interior nu-si doresc nimic mai arzator decat sa mearga afara si toti cei de curte nu au alta dorinta mai fierbinte decat sa intre in casa asa ca ne-am gandit sa le combinam cele doua si am construit o usa pentru caini. Din pacate Lia pentru ca este micuta inca nu o poate folosi. Ne gandim inca daca sa construim una mai mica alaturi sau sa o modificam pe cea montata gata ca sa poata ajunge si ea. O sa vedem. Suntem inventivi si indemanatici, cine stie ce idee geniala ne-a veni curand 🙂 ❤

Bineinteles ca usa a fost montata la 10.10 si la 10.12 Sally deja stia s-o foloseasca! :))

Amandoi cainii sunt pasionati sa mearga cu masina. De fapt sunt pasionati sa mearga sau sa fie oriunde suntem noi de aceea le ducem cat de des putem, cu noi. Limitarile ar fi cele gen cumparaturi unde nu le putem lasa in masina din cauza temperaturilor. O solutie ar fi sa dau cativa banuti (pe care oricum ii dau!) baiatului care repune cosurile la locul lor ca sa mi le tina la umbra pana sunt in magazin. Riscul este insa sa merg la magazin si el, baiatul, sa nu fie acolo.

Ieri seara am iesit cu sefu’ pentru doua ceasuri la mare. Avem amandoi nevoie de apa sarata pentru problemele de piele ce le avem. Si am observat ca seara vin tot mai multi oameni cu caini pe plaja. Cumva mi se pare sa fi citit pe undeva (sau poate am visat?? ca incepand de anul asta cainii au voie peste tot pe plaje, ca masura de a preveni abandonul de animale pe perioada concediilor. Ma interesez si de asta, oricum maine seara iesim toti la baie in mare, abia astept! 🙂 ❤

Cam atat deocamdata despre transformarea cainilor de curte in caini de apartament. Functioneaza cat se poate de lin si de bine.

– eu sunt dintotdeauna implinire – 

RIP Billy – prin natura lui dulce si modul lui de a fi l-a vrajit pe sefu’ si l-a facut sa vada cu alti ochi viata intr-o casa cu animale. Lia si Sally iti multumesc! Dormi in pace, tusi te iubeste ❤

New Entry

Nu mai avem deja de-o buna bucata de vreme probleme cu facut necesitatile. Desi sunt caini maturi care au trait mereu afara si nu au fost invatati de mici sa faca doar afara, dupa 2-3 incidente din partea Liei (cea mica) au inteles ca se face numai si numai afara. Nu am facut nimic deosebit ci atunci cand am prins-o asupra faptului am luat-o de sub brate si am dus-o afara. Asa ca azi vin si spun ca orice caine, la orice varsta, poate invata sa-si faca treburile afara!

Noa si-am vrut si sa ma laud cred 🙂

Arcobaleno

Cum sa-i inveti pe copii despre caini

Una din atributiile unui sef de haita este si (mai ales!) aceea de a-i invata pe copii cum sa se poarte cu cainii astfel incat sa fie in siguranta si sa obtina 100% din relatia respectiva.

Procesul este unul cu dublu sens. Pe de o parte ii invatam pe copii, de cealalta ii invatam pe caini (pisici sau alte animale) cum sa se comporte in prezenta celorlalti.

Si, in fapt, nu este nimic complicat.

Iata cateva idei testate de mine:

1. Invata-i prin propriul exemplu. Copiii, stim ca, volens-nolens, ne imita si ca vor face ceea ce facem noi nu ceea ce le spunem sa faca. Daca eu ma aplec si-mi pocnesc cainii cu lesa (N-O FAC!!) o vor face si ei pentru ca … well… tocmai au invatat asta de la mine. L Daca insa ei ma vad ca tin spatele drept in prezenta cainilor mei, ca raman calma si decisa chiar si in timpul jocului, ca nu-mi impart mancarea de la gura sau de la masa cu ei LA FEL VA PROCEDA SI EL!
2. Cainele/pisica nu sunt jucarii. Asta este foarte clar si trebuie sa fie regula de baza intr-o casa in care traiesc si animale. O minge insa este jucarie. Un crac de blug innodat la mijloc este jucarie. Si jucariile astea nu sunt altceva decat mediatori intre copil si animale. Sunt proiectul lor comun, punctul lor comun de atractie. Cu ajutorul jucariei, al jocului, vor invata sa se cunoasca reciproc si vor construi o relatie solida.
3. In faza de cunoastere, care poate dura in functie de caracterul copilului si al animalului, ei nu trebuiesc lasati singuri. Prezenta adultului este necesara pentru a corecta unele comportamente. Un caine tanar de exemplu, in timpul unei partide de fotbal de gradina (hihi) insista sa “muste” un copil de gamba pentru ca exact asta face un ciobanesc cu oile cand vrea sa le dirijeze intr-o anumita directie. Desi mai marisor, luat prin surprindere, copilul nu a stiut sa reactioneze in mod corect decat fugind si intrand in defensiva, ceea ce i-a confirmat cainelui ipoteza cum ca daca functioneaza cu caprele sigur functioneaza si cu baietii J Am intervenit punandu-ma intre copil si caine, corectand verbal cainele si i-am spus copilului sa se intoarca spre caine atunci cand simte ca il mangaie cu dintii de gamba si sa mearga SPRE el, corectandu-l verbal, corectie care, in cazul nostru, este un singur “EI” spus tare si pe ton decis.
4. Este foarte util sa ne invatam cainii sa sada la o comanda gestuala nu neaparat vocala. De exemplu Sally & Lia (si, mai nou si al treilea caine care nu ne apartine dar s-a adaugat haitei) se aseaza pe coada cand vad bratul indoit din cot, cu degetul aratator ridicat. Este un gest pe care reusesc sa il faca si copiii foarte mici si, mai ales in cazul in care cainele este mai inalt decat copilul, devine un instrument foarte util. Astfel copilul insasi il invata pe caine sa nu sara pe el (gest de dominare nu de bucurie asa cum ne place noua sa credem) si sa se aseze atunci i se arata.
5. Ingredientul cheie, fara de care chiar nu se poate, in nici un mod, este energia noastra calma care duce la doua lucruri: a) nu lasa sa se creeze si sa se acutizeze nici un fel de stare de agitatie si b) se rasfrange asupra celorlalti facand traiul si jocul impreuna sigur si distractiv ❤

Distractie placuta!