Dialoguri

Dupa check-in mai facem putin smalltalk in germana. Apoi…

El: – „Sunteti italianca?…“

Eu: – „Nu, sunt romanca.“

El: – „Cunosc Romania. Am fost la Cluj, la Botosani, la Sfantu Gheorghe. Imediat dupa revolutie am insotit de mai multe ori convoaie cu ajutoare.“

Il ascult zambind.

El: – „Duceam ajutoare la orfelinate si spitale de psihiatrie.“

Privirea i se indeparteaza incet. Continua pe un ton jos: – „Ce am vazut acolo… abia dupa ce au trecut zece ani am reusesc  sa vorbesc despre ce am vazut acolo…“

Eu: – „Imi pare rau…“

El: – „Soferul convoiului n-a scapat. Si-a pierdut mintile si e si azi internat… Copiii schilozi, zacand gramada in propriile excremente…“

Eu: – „Comunismul a fost groaznic pentru toti, mai ales pentru cei dezavantajati de soarta…“

El: – „Da, populatia nu stia ce se intampla in orfelinate si-n spitalele acelea…“

Eu: – „Populatia nu cred ca a avut curajul sa puna intrebari si, cumva, a crezut ca unele situatii erau normale…? Imi amintesc ca singura sursa de informatii ne-comunista era un post de radio „Europa Libera” pe care tata il asculta noaptea. Din cealalta camera trageam si noi, copiii cu urechea. Acolo am auzit spunandu-se o data ca, „in Romania, sa iti procuri un deodorant este o adevarata aventura”. Imi amintesc ca m-am gandit, cu mintea mea de copil: „Cum? Nu este peste tot asa??”

El: – „Intr-un sat un grup mare de tigani a incercat sa ne opreasca. Multi! Sigur vreo 150! Daca ar fi reusit ne-ar fi devalizat tot. Soferul a accelerat si a trecut printre ei. Multumim lui Dumnezeu ca nimeni nu a fost ranit!”

Eu: – „Situatia tiganilor este o alta tragedie a Romaniei… Au fost ultimii sclavi ai Europei. Nu au fost vreodata despagubiti si nici nu li s-au cerut vreodata scuze… nici macar nu se vorbeste despre acest aspect al istoriei romanesti. Stim mai multe despre eliberarea din sclavie a negrilor din America decat despre ceea ce s-a intamplat in curtea noastra…”

Mai vorbim. Dupa o vreme,

El: – „Acuma sunt ok, am avut parte de terapie…“

Eu: – „Poate va ajuta un pic sa stiti ca situatia azi, in Romania, si datorita dvs., s-a schimbat mult in bine… „

Ma vorbim.

La plecare, el: – „Va multumesc.“

Eu: – „Eu va multumesc pentru ce ati facut pentru natia mea.“

 

 

2 thoughts on “Dialoguri

  1. Aceeasi poveste de la o romanca, intoarsa in 1990 cu ajutoare. A spus ca nu a rezistat.
    Realitatea s-a schimbat dar inca sunt ramasite. Cat oamenii refuza sa accepte ca nu e normal … La Siret, langa Botosani, acei copii deveniti acum adulti inca sunt in mizerie.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s