De cand conduc am inteles unele lucruri

Am promis sa revin cu cateva randuri despre emotiile la volan si iaca-ma-s, aci-s, si va marturisesc ca ceea ce scriu acuma, in urma cu cativa ani nu as fi crezut sa fie posibil.

Un rezumat al carierei mele de soferita, mai pe larg puteti citi AICI:

  • mi-am facut carnetul relativ tarziu in viata, dupa ce implinisem 30 de ani, nu cum se face in general, la varste fragede
  • am condus putin
  • in urma cu doi ani m-am mutat la tara unde avem mai rar autobuze
  • natura serviciurilor mele ma obliga sa conduc, recent am inceput sa ma deplasez cate 40 km dus si 40 intors, cu masina, din care circa 10 km sunt de facut pe o tangentiala care, in mintea mea, este aproape autostrada :))

Cand, in urma cu doi ani, mi-am gasit serviciul la distanta, am fost atat de agitata la ideea ca va trebui sa conduc incat am facut doua vizite psiholoagei din sat si am stat de vorba cu ea, pe tema asta. Cand imi amintesc cat am fost de terminata la gandul ca va trebui sa conduc zilnic ma induiosez, mai ales pentru ca azi, traseele pentru care m-am stresat atunci, le fac fara nici un fel de probleme, chiar ascultand muzica la radio.

Joi, cand am facut iar mult-inainte-temutul traseu de tangentiala, la ora cu trafic de varf, mi-am dat seama ca a inceput sa nu ma mai sperie, chiar din contra, am apreciat strada respectiva pentru ceea ce inainte ma speria: pentru faptul ca se poate circula mai repejor pe ea si deci ajung ceva mai devreme acasa.

In nici un caz nu am pretentia si nici dorinta de a da lectii cuiva, nici macar sfaturi. Ceea ce voi insira in continuare face parte strict din experienta mea, din cum am trait eu relatia cu masina, condusul, cu strada.

Pe masura ce devin tot mai linistita cand conduc, mi-am dat seama ca „emotiile” la volan nu sunt altceva decat pur-si-simplu ANXIETATE. Si anxietataea asta se naste din doua izvoare: din lipsa increderii in sine si din lipsa exercitiului propriu-zis.

Sa le luam pe rand:

LIPSA INCREDERII IN SINE

Aici ar fi de scormonit si de vazut cine si in ce faza a dezvoltarii noastre ne-a transmis direct sau indirect mesaje negative despre noi insene. Adica hei femeie, chiar nu-ti trebuie un IQ de geniu ca sa poti conduce masina altfel ar fi toti soferii profesionisti doctori docenti. Asa ca de unde vine ideea ca TU nu poti? Poate de la vreo ruda apropiata cracanata mental care ti-a spus in copilarie ca nu-i fi buna de nimic? Poate de la cineva care ti-a subliniat mereu greselile si ti-a celebrat esecurile? Poate de la vreun instructor de condus care nu a crezut in tine? Oricine ar fi fost si orice ar fi zis sau facut iarta-i! Nu au putut mai mult de atat! Parerea lor despre tine in mod sigur nu te defineste!

De cand conduc am inteles ca strada nu exista doar pentru cei ce sunt talentati la condus si au experienta si stiu sa ia curbele usor, ca la balet. Strada este si a incepatorilor, a celor ce conduc putin, a mamelor ce-si duc copiii la scoala, a celor ce se trezesc tarziu si apoi o calca de teama c-or ajunge prea tarziu la servici, a celor ce nu vor sa se streseze la volan si pornesc mai devreme de acasa, a celor ce au reflexele brici si a celor ce le-au avut candva, Strada este a tuturor. Pe ea e loc pentru noi toti. Si trebuie sa tinem cont unii de altii si sa conducem in asa fel incat sa reusim sa amortizam si erorile de condus ale celorlalti participanti la trafic.

DSC_0417

LIPSA EXERCITIULUI PROPRIU ZIS

Orice in viata se invata si se imbunatateste prin exercitiu. Unii au nevoie de mai mult exercitiu ca sa ajunga sa fie „buni” la condus, altii de mai putin. Cum am scris mai sus, pe strada este loc si pentru unii si pentru altii. Experienta se acumuleaza prin exercitiu. Orice am invatat de cand sunt pe lumea asta a cerut exercitiu propriu-zis. Mersul l-am exersat ani de zile. Mersul pe bicicleta la fel. La inceput am mers stramb, incet, cu multe opriri si reporniri pana cand gesturile mi s-au automatizat. Este normal sa simtim frica in prima faza a invatatului. Frica aia are menirea de a ne tine treji, de a ne preveni, nu de a ne bloca.

Uite, iti promit ceva: cu cat faci mai mult exercitiu de condus cu atat frica ti se va diminua. Nu, nu te gandi ca mergi sa conduci. Mergi sa exersezi!

Cateva cuvinte despre ceilalti participanti la trafic: ai auzit desigur vorbindu-se despre cat de greu se conduce pentru ca ceilalti soferi sunt nervosi, indisciplinati, iti taie strada, ce mai! strada e un loc plin de oameni periculosi!

O fi!

Dar, asa cum e drept ca unii soferi sunt nervosi si indisciplinati tot asa de drept e si ca sunt desigur pe strada si din cei ca tine si ca mine care respecta regulile de circulatie, care prefera sa mentina distanta fata de masina din fata pentru a da posibilitatea nervosilor sa depaseasca in siguranta, care nu se supara daca vreun stresat ii taie strada pentru ca oricum circula cu o viteza care ii permite sa reactioneze corect in asemenea situatii.

De cand conduc am inteles ca am o oglinda retrovizoare doar pentru a vedea daca in spatele meu este o alta masina si cam la ce distanta si nu ca sa pot vedea daca soferul din masina din spatele meu este nervos pe mine.

De cand conduc am inteles ca NU e treaba mea daca ceilalti soferi sunt grabiliti si/sau nervosi. Treaba mea este sa conduc cat pot eu de bine, fara sa ma pun in pericol. Si din ideea asta nu ma poate scoate nici un claxon, oricat de insistent ar fi!

De cand conduc am inteles ca nu am voie sa ma gandesc ca „uau, ce aproape o fost ala, cat pe ce sa dea in mine!” sau ganduri de genul asta. Nu conteaza ce s-ar fi putut intampla daca si cu parca si-au facut o barca ci conteaza ca nu s-a intamplat nimic.

De cand conduc am inteles ca timpul imi poate fi prieten sau imi poate fi sursa de stres. Asa ca pornesc mai devreme de acasa. Pur si simplu. Prefer sa ajung mai devreme la destinatie si sa astept in masina decat sa trebuiasca sa ma grabesc.

De cand conduc am inteles ca pantofii frumosi, cu toc, se tin in geanta si se incalta la destinatie. Pentru calcat pedale prefer pantofi inchisi cu toc mai mic.

De cand conduc am inteles ca pot. Pot sa conduc si, mai ales, am invatat ca pot sa imi fac din frica amica. Nu vreau sa spun ca imi inving frica. Asta ar inseamna sa admit ca ea e mai mare si mai tare decat mine. Eu si frica mea invatam una de la alta. Team work, baby! ❤

 

 

 

 

 

 

 

5 gânduri despre ”De cand conduc am inteles unele lucruri

  1. Vio zice:

    Off in doua saptamani am examenul si ma cuprins frica de cateva zile…. (aici in it)ca maestrul ma incurajeaza,sotul,copii,,,,dar cand vad masina caut motive numai sa nu conduc 😁😁am in jur e 30 si eu 😁😁articolul tau la fix a aparut….inca o incurajare ….multumesc

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s