Restaurant pentru arici

Daca m-ati citit si anul trecut stiti ce experienta am avut cu cainele vecinilor care noaptea nu ne lasa sa dormim pentru ca omora arici. Daca nu atunci va spun, in linii mari, povestea: vecinii au un caine care nu asculta de nimeni si de nimic si al cui hobby principal este sa omoare airici, anul trecut a omorat nu mai putin de 8! Si face asta urland si scheunand, chestie ce nu ma lasa sa dorm si am ajuns pana acolo incat ieseam noaptea pe balcon urland din toti rarunchii „Bastaaaa!”. Da, imi imaginez cam care trebuie sa fie reputatia mea in sat la ora asta… but who cares? Din pacate stapanii cainelui, o familie tanara, cu copii, nu stie sa-si educe cainele dar asta nu e o crima, nu? Dupa cateva iesiri noaptea pe balcon urland din toti rarunchii „Bastaaa!!!!” au incetat sa ma mai salute. Candva, cu putin inainte de Craciun (cand trebuie sa fim toti mai iertatori si mai toleranti) am asteptat-o pe vecina cand se intorcea de la scoala cu fetita, am strigat-o si m-am dus spre ea, i-am intins o ciocolata, i-am urat sarbatori fericite si mi-am cerut scuze pentru ca „stiu ca nu m-am purtat mereu bine”. Vecina a reactionat foarte bine, matur si decent asa ca acuma e liniste pace pe strada noastra.

In momentul in care mi-am dat seama ca stapanii cainelui sunt depasiti de situatie si ca nu sunt ei stapanii cu cainele ii comanda cum vrea, am priceput ca soarta aricilor depinde de mine. Ca sa ii pot ajuta trebuie sa ii cunosc asa ca am inceput sa citesc articole din surse bine documentate si sa urmaresc grupuri si oameni pe facebook care se ocupa cu ei. Intr-un sfarsit am inteles ca aricii mergeau in curtea cainelui ucigas dintr-o singura cauza: de sete. Da, se duceau atrasi de blidul cu apa al cainelui si sfarseau prin a muri cu matzele pe trotuar.

Va spuneam ca anul este e liniste si pace pe strada noastra? Da, asa e. In aprilie si mai am organizat doua restaurante pentru arici, adica nimic altceva decat doua blide cu mancare pentru pisici (da, aricii nu sunt vegetariani! ii vedem mereu alaturi de fructe cazute din copaci pentru ca ei cauta viermisorii si insectele ce se dezvolta in fructele in plin proces de deteriorare!!!) si blide cu apa, pozitionate strategic:

  • in spatele casei: 1 vas cu mancare si 1 vas cu apa
  • in fata casei: 1 vas cu mancare si 2 vase cu apa, din care unul pozitionat chiar in fata portii

Rutina mea de seara s-a schimbat. Adica dupa toaleta de seara ies, in pijama si torn apa proaspata in blide apoi las poarta intredeschisa astfel incat aricii sa poata intra fara sa riste sa se sugrume trecand prin gard.

Vasele respective mi-au schimbat viata. In bine. De cand am deschis restaurantul pentru arici nu am vazut nici URMA de melci fara cochilie! Nici macar o frunza nu a fost atinsa!

In ultimele saptamani am redus cantitatea de mancare ce le-o pun la dispozitie pentru ca nu mai au puisori de alaptat si se descurca si singuri sa-si gaseasca mancare. Apa proaspata insa le-o ofer cu mare drag.

Desigur ca nu se ospateaza numai aricii din bunatatile mele ci si pisicile din sat. Nu toate, numai cele nesimtite 🙂 De fapt ma amuza sa le vad seara patruland prin fata portii  in caz ca nu ma retrag in casa dupa ce pun mancarea afara.

Cum stiu insa ca cea mai mare parte din mancare ajunge la arici? I-am vazut! 🙂 Si le-am vazut si biletele de vizita lasate chiar langa restaurant. Asa am si decis sa nu-i mai ospatez langa usa casei. Daca stiu sigur ca nu s-au infruptat si sobolani din bunatatile mele? Sunt absolut sigura! Pentru ca semnatura (cacatelul) de arici difera foarte mult de cea de sobolani. M-am documentat bine pe net 🙂

In primele saptamani dupa ce am deschis restaurantul, la fiecare ploaie mi se udau crochetele asa ca, urmand modele gasite pe net, la experti, am construit un lounge dintr-o cutie de plastic in care am decupat doua intrari de 10X10cm.

33100570_10211785816344909_1425517040159948800_n

pozitionata sub o tufa cu umbra generoasa, cutia asta imi simplifica mult viata. Arunc din cand in cand cate o privire si, in caz ca s-au terminat crontanelele, completez.

Da, linistea pe strada noastra se trage dintr-o ladita de plastic, cateva vase cu apa si crontanele pentru pisici ce ma costa maximum 2 euro pe luna. ❤

 

DIY – Casuta pentru arici din materiale reciclate

Am scris anul trecut despre eforturile mele de a atrage aricii in gradina mea pentru a-i tine departe de curtea vecinilor care au un caine mic si prost-educat care ii omoara. Apoi, in noiembrie, am creat un „HOTEL” pentru arici si insecte, din ramuri si crengute puse gramada, peste care am pus un „acoperis” de tabla ca protectie impotriva ploii.

Anul asta insa avem nevoie de spatiul respectiv pentru a depozita caramizile rezultate in urma demolarii grajdului. Asa ca am decis sa desfiintam hotelul respectiv si s-o facem la mijlocul lui aprilie din doua motive:

  1. aricii s-a trezit deja din hibernare pentru ca de multe zile avem vreme foarte calda
  2. inca nu au bebelasi pentru ca abia la inceputul lui mai incep sa umble dupa de astea si puii se nasc la sfarsitul lunii mai deci acuma, in aprilie, nu riscam sa dezgolim vreun cuib cu pui

Am pornit cu lucrarile si ce sa vezi?? Cine credeti ca se odihnea in hotel?

Exact!

O mandrete de arici!

Avand in vedere ca i-am stricat adapostul ne-am pus imediat si i-am construit unul din caramizi, urmand instructiuni de pe net.

Pentru ca in adapost sa nu fie in pericol de a fi atacat de caini, vulpi sau pici, am tinut seama de faptul ca:

  • adapostul trebuie sa aiba un coridor. Daca usa de la intrare e pe dreapta, usa dintre coridor si dormitor trebuie sa fie pe stanga
  • usa adapostului trebuie sa fie de 10 cm latime si 10 inaltime
  • adapostul sa nu fie expus razelor soarelui
  • sa nu ploua in el

Si am purces: pe usa unui dulap vechi am construit strucura adapostului. Am delimitat coridorul de dormitor printr-o caramida asezata in lung. In dormitor am asternut o mana de paie pe care am asezat finut proprietarul imobilului. Am acoperit totul cu o alta usa de la un fost dulap si o bucata de plastic ondulat pe care l-am fixat cu greutati.

O sa-mi ziceti ca ce norocos e ariciul meu! Adevarul insa este ca eu am la fel de multa nevoie de el ca el de mine. Aricii se hranesc cu insecte, cu melci… asa ca „investitia” facuta in casuta lui se va amortiza in cateva saptamani prin faptul ca o parte din combaterea daunatorilor o preia el.

Urmatorul proiect: casute pentru lilieci! Inca studiez documentatia online.