Articol oaspete. Autor: Simona, prietena mea
A trecut un an, de fapt un an si vreo 4 luni de atunci. Atunci cand? se vor intreba cei ce citesc aceste randuri.
De atunci de cand m-a sunat doctorita mea si mi-a zis: Doamna W., au ajuns rezultatele, va rog sa ma ascultati cu grija si sa nu intrati in panica! HA…si m-au lasat genunchi, m-am sprijinit de un perete si am ascultat. Am ascultat desi nu auzeam! Ciudat!
Si asa, sprijinita de un perete, cu cateva mii de oameni in jurul meu am ascultat. Un inger de medic care imi spunea ca am cancer. Am vorbit cu ea, am stabilit sa ne vedem peste cateva zile si am inchis telefonul.
Am facut cativa pasi, m-am oprit la un stand cu ciocolata, am gustat vreo 3 feluri si am iesit afara. Am luat telefonul, am apasat pe ecran pe fotografia lui R si am inchis ochii. Stiam ca e in stres la lucru si speram sa nu raspunda. A raspuns, am intrebat daca are 2 minute si am repetat ca un casetofon stricat ce imi spusese doctorita. Am auzit cum a tras aer in piept si mi-a zis doar: o sa fie bine!
O sa fie bine, o expresie pe care nici acum nu pot sa o aud fara sa mi se faca rau. Toata lumea a zis, o sa fie bine!
Mi-am incaltat pantofii de om mare si m-am intors la lucru. Am ras, am lucrat, m-am comportat normal inca 3 ore. Am plecat sa il iau pe R. de la munca sa mergem acasa. S-a uitat la mine si am fost usurata. Nu am vazut nici un strop de mila in ochii lui. Era doar o durere si o sclipire care zicea clar…sunt aici si nu ma misc de langa tine. Stiti cum e, ca un cutit care te taie si apoi te lipeste la loc. Si in momentul acela, intr-o parcare, am stiut ca orice lupta pe care o voi duce alaturi de el o voi castiga cu usurinta cu care sufli intr-o papadie.
Am ajuns acasa si soacra-mea ne astepta ca de obicei (obicei bun de altfel). Nu am putut sa zic nimic, nici sa suflu nu am fost in stare iar cand R. i-a zis, am simtit ca nu mai pot sa respir. A inceput sa planga si eu m-am gandit..oare cum va reactiona mama! Nu stiu cum a reactionat pentru ca nu i-am zis nimic. Tot R. a fost cel care i-a zis, fara stirea si fara voia mea si eu am aflat 2 luni mai tarziu cu 2 zile inainte de cea de-a doua operatie cand m-a sunat sa imi spuna ca in cateva ore pleaca spre mine.
Unui om i-am fost si ii sunt recunoscatoare in mod deosebit. Surori mele. Nu a clipit cand am sunat-o! A fost ca si cum i-as fi spus ca ma duc la pedichiura peste 2 luni. Sis, nu stiu ce a fost in inima ta atunci, dar stiu ca mi-ai dat asa de multa putere cum nu credeam ca e posibil.
Au mai fost si mai sunt oameni deosebiti, nu pot sa ii enumar pe toti fara sa uit pe careva, dar ii iubesc pe fiecare in parte.
Daca a trecut! DA, a trecut! Un control la 3 luni, o asteptare, un telefon, o voce care pana acum mi-a zis de fiecare data: esti bine, te pup! O imbratisare pe care o primesc cand intru in cabinet si una cand ies. Un medic cum putini sunt.
O viata care merge inainte ca si cum nimic nu ar fi fost. Un vant care adie si care poate dezradacina si cei mai mari copaci, dar care te invata sa devii elastic.
Eu sunt elastica, ma adaptez cu usurinta la tot ce vine si accept ca sunt multe lucruri pe care nu le pot schimba si nu merita sa imi pierd timpul incercand.
Da, sunt bine si zambesc si rad si deschis vinul ala bun pastrat pentru candva, cand va fii o ocazie, chiar si intr-o miercuri doar pentru ca am chef! Ocazia s-ar putea sa nu vina si pe bune, miercuri e doar odata pe saptamana, merita sarbatorit.
Si da, imi petrec mai mult timp in gradina mea in loc sa merg ca un robot seara la culcare doar pentru ca a doua zi trebuie sa fiu odihnita la birou. Florile imi multumesc pentru timpul pe care il petrec cu ele si ma rasplatesc din plin. Cred ca le sunt draga.
Invata sa pretuiesti viata si viata te va pretui. Invata sa daruiesti si viata iti va darui. Stiu, cliseu, dar mare adevar e in cateva cuvinte!
Probabil fara nici o legatura, dar ieri i-am facut unei colege cadou o sticla de Cola! Mare scofala 😊 😊
M-am intors din nou spre automat sa imi iau si mie un suc de mango si….tada, automatul mi-a dat doua sticle la pret de una! 😊
Shared…
Cu totii ne dorim sa fim puternici si stapani pe situatie, chiar daca am trecut cu mama si am avut forta sa intreb de cat mai are, am fost cu si pentru ea, acum incercand sa imi imaginez cu un alt om drag ma pierd cu firea.
Viata ne incearca, dar ma bucur cand citesc si aud de lupte castigate, Simona, multumesc de postare, sa fie bine si de acum in colo!
ApreciazăApreciază
Sănătate și multe bucurii, Simona! Ai dreptate, oamenii incercati prețuiesc altfel bucuriile mărunte!
ApreciazăApreciază
Te imbratisez strans. Multumesc pentru tot ce iti faci timp sa postezi, citesc o parte din mine in tine.
ApreciazăApreciază