Va povesteam in urma cu aproape un an despre calatoria lunga ce am intreprins-o cu doi caini in masina, despre cum ne-am organizat si cum s-au comportat.
In ultima vreme mi-am propus sa fac in fiecare luna ceva nou, ce nu am mai facut niciodata. Cu cat mai nou cu atat mai bine. Si daca ceva-ul ala nou face parte din categoria lucrurilor de care ma feresc sau ma tem, cu atat mai bine!
Asa ca in noiembrie am pornit la drum eu om cu el caine, cu autobuzul, intr-o calatorie internationala, Italia – Austria si, dupa cateva zile, retur.
Ca sa clarificam de la inceput: cainii mei nu au calatorit niciodata cu autobuzul. Sally, cea pe care am luat-o cu mine in Austria, are cinci ani si Lia, celalalt caine care a ramas acasa, sapte. Au fost amandoua caini de curte, transformate subit in urma cu mai bine de un an in caini de apartament, proiect reusit foarte bine. Continui sa le invat si sa invat si eu, alaturi de ele, chestii noi. Daca auziti pe cineva ca spune ca nu poti invata cainii adulti/batrani sa faca lucruri noi va rog sa le aratati fotografiile noastre si sa le cititi blogul meu!
Pentru inceputul inceputului mi-am procurat botnite. Nu pentru ca ar avea nevoie cainii mei ci pentru ca le cere legea. Botnitele sunt din stofa si diametrul li se poate modifica foarte usor. La alegerea botnitei este foarte important sa avem grija ca aceasta sa fie destul de larga incat cainele sa poata transpira (ei transpira prin limba) si nu prea mare ca sa-i jeneze intre ochi. Eu am avut norocul sa dau peste un vanzator foarte competent la magazinul de produse pentru animale. Investitia a fost una decenta, aproape EUR 10,00 pentru amandoua botnitele, impreuna.
Apoi am incercat sa cumpar biletele online, lucru ce nu a fost posibil din cauza faptului ca era vorba de o ruta internationala si de un caine. Am fost sfatuita sa ma adresez direct soferului atunci cand vine autobuzul, ceea ce am si facut. Iar am fost baftoasa si am dat peste un sofer dragut si competent, pentru Sally nu am platit nimic. Am urcat sus, la clasa a doua si ea s-a intins jos, sub picioarele mele. Daca m-am indoit vreun moment ca va urca in autobuz? NU. Daca am fost macar o secunda ingrijorata ca nu s-ar comporta bine? NU. Si de ce? Pentru ca, din momentul in care am pornit in excursia asta, am avut o grija foarte mare la lumea mea interioara, la ceea ce se petrece in sufletul meu, la gandurile mele. Pentru ca gandurile mele sunt o forma de energie pe care Sally o citeste. I-am transmis o energie decisa, sigura, calma, hotarata. Mi-am pictat in fata ochilor mintii tablouri pozitive, despre cum calatorim impreuna si ne simtim bine amandoua si ne bucuram de noutatea pe care tocmai o traim.
Si asa a si fost!
S-a ridicat de doua ori, i-am spus scurt sa se intoarca la picotit sau meditat ca mai avem niste drum de facut. Calatoria cu autobuzul a durat 2 ore si jumatate. Ajunse la destinatie am coborat pe scara ingusta si intortocheata, am iesit din autobuz, am multumit soferului si i-am urat o zi buna. Apoi ne-am vazut de drum.
Ceva mai incolo ne astepta prietena mea si Sally a calatorit mai departe impartind spatiul din portbagajul mic al masinii cu cainele hiper activ al prietenei mele. S-a codit de fapt cand a trebuit sa urce langa el dar pana la urma a fost totul ok, s-a descurcat ca o lady ce e!
Ne-au cazat niste prieteni care au copii de care Sally este indragostita asa ca seara a fost momentul ei preferat pentru ca se puteau juca impreuna.
In zilele urmatoare am mers mult pe jos. Am batut strazi foarte circulate, cu multe masini ce treceau cu viteza foarte mare pe langa noi. Am intrat intr-un mare centru comercial si ne-am cumparat ceva de mancare. Am fost cu liftul. Ok, liftul nu a fost o premiera…
O data a asteptat chiar mai bine de o jumatate de ora in portbagajul unei alte prietene – portbagaj foarte mic dar in care s-a simtit asa de „in largul ei” ca i se citea pe bot cat era de relaxata.
Am facut plimbari foarte lungi in compania prietenilor nostri, care cu caini, care cu copii, care cu ambele…
La intoarcere a trebuit sa-mi cumpar biletul din gara asa ca de data asta am fost nevoita sa-mi iau loc la clasa I si sa platesc jumatate de bilet pentru Sally, asa cum prevede regulamentul. In mod normal locul ei era cel rezervat persoanelor in carucior dar l-am intrebat frumos pe sofer daca imi da voie sa o tin sub picioare. A aprobat asa ca si calatoria spre casa a fost un succes.
Am avut grija sa am cu mine pasapoartele, banii, botnita si o punguta cu un pic de mancare. Apa a primit in barurile prin care am umblat (unde a fost atat de cuminte incat mi-au zis s-o las fara lesa) iar mancare a mancat de la cainele prietenei mele (hehe) si i-am mai cumparat o punguta. In afara de astea, am avut o carpa mare cu mine, pentru cazurile de urgenta care insa nu s-au produs si carpa respectiva am folosit-o pentru a acoperi deschizatura portbagajului masinii noi a prietenei mele astfel incat Sally sa nu zgarie lacul cu unghiile la urcare sau coborare.
Nu am luat nimic altceva cu noi. Nici patuc nici bliduc. Am calatorit minimalist.
Am corectat-o de trei ori pe tot parcursul excursiei: o data cand l-a marait pe cainele hiper activ al prietenei mele (desi am inteles-o ca nici eu n-as fi stat cu placere la stramtoare cu el dar nah, cine maraie greseste si este corectat…), apoi cand s-a gandit ca ar fi fain sa latre la masinile alea ce treceau in viteza pe langa noi si a treia oara la intoarcere, chiar cand am urcat in autobuz, a lasat un latrat scurt. Cum am corectat-o? Am spus scurt „HEI!”, am smucit scurt de lesa si mi-am vazut de treaba, nu am dat mai multa importanta si atentie unui comportament nedorit. Asa ca nici ea nu l-a repetat.
Ce planuri avem?
Well, vrem sa facem o excursie, toti patru, cu … trenul! Pentru asta am facut deja pregatirile. Adica am fost pana la gara cu ele si ne-am oprit pe peron si am povestit linistiti in timp ce trenurile veneau/plecau/treceau pe langa noi ca sa se obisnuiasca si cu zgomotele si mirosurile din gara. Nu le-am dat atentie si nu le-am mangaiat, am povestit foarte relaxati si, dupa ceva vreme, s-au relaxat si ele. Un conductor de tren m-a privit cand ma intoarceam de la baie cu Sally si mi-a suras asa ca m-am dus ata la el si am inceput sa povestim, i-am spus ca sunt pentru data intr-o gara cainii mei si, dupa ce am schimbat impresii si complimente, l-am intrebat daca ne da voie sa urcam in tren si sa coboram imediat, doar ca sa vedem daca urcatul sau coboratul pot fi o problema pentru caini. Ne-a dat voie si bineinteles ca totul a functionat de minune!
Asa ca Trieste tine-te bine ca venim curand! Cu trenul!
PS Nu am folosit botnita. Am tinut-o numai la mine in caz ca cineva mi-ar fi cerut sa ma conformez regulamentului de calatorie.
Luxul Simplitatii 
ce minunat ai scris! ce ma bucura atitudinea ta de normalitate!
ApreciazăApreciază
Multumesc frumos. Cred ca am omis sa scriu ca am avut si o cutiuta cu pungute pentru materiile fecale ale lui Sally. Pungutele astea eu tind sa le cam uit pe acasa si atunci trebuie sa fiu creativa, sa folosesc ceva ce am prin geanta sau frunze mari din natura sau chiar sa caut pe cineva care-si plimba cainele si sa-i cer punguta :)) Acuma mi-am cusut o carabina in geanta si de carabina respectiva prind cutiuta cu pungi. Asa nu le uit si nu le pierd!
ApreciazăApreciază