Am tot scris si m-am falit cu dovlecii din gradina. Si-am mai scris si ca unu din ei s-a transformat azi in piure, din care am facut niste coltunasi MINUNATI!, gustosi, ieftini si aratosi!
Da, si ca nah, lucrand fara vreo reteta, n-am folosit nici jumatate din umplutura pregatita asa:
„…am tocat 200 g de sunca si am prajit-o in tigaie, fara adaos de ulei sau alte grasimi. Am curatat si o bucata de circa 8 cm de praz – partea alba – am tocat-o si pe ea si am adaugat-o in tigaie, peste sunca pentru cateva minutele, cat sa se inmoaie un pic.
Am stins focul si am adaugat in tigaie 2 cani de miez de dovleac, sare, un varf de cutit de scortisoara si 5 linguri mari de pesmet. Am amestecat bine compozitia si am pus tigaia la o parte.”
Intr-o sclipire de genialitate – fenomen cu care ma confrunt tot mai des si mai intins – , am adaugat compozitiei ramase un plic de drojdie de beresi cam doua cani de faina, adica atata pana am obtinut un aluat putin lipicios si deloc vartos dar nici prea moale… stiti la ce ma refer…
Asa… aluatul l-am lasat acoperit la dospit, la loc caldur – pana cand i s-a dublat volumul. Dupa care i-am dat o forma aproximativ rotundasi l-am asezat in tava. Am pornit cuptorul si, cand acesta a ajuns la temperatura de 200 de grade, am bagat painea la copt.
Am stiut c-o sa iasa ceva bun pentru ca hei! am pus numai lucruri bune in aluat dar rezultatul totusi m-a uimit! O paine-aperitiv moale, parfumata, care se feliaza frumos si usor… numai buna de pus la pachet sau de savurat asa, pur si simplu, cu felii de rosii si sare… sau chiar fara nimic altceva.
Luxul Simplitatii 