Vreau sa va spun o poveste pe care n-o puteti citi niciunde, despre un om despre care nu puteti afla de nicaieri pentru ca ceea ce face este atat de perfect de generos si de frumos incat daca ar fi mediatizat ne-ar intra direct in inimi si ne-ar schimba din radacini.
In urma cu ceva vreme, vecina mea imi povestea ca odata, demult, pe parcursul celor 92 de ani de viata, a fost internata in spital si ca, impreuna cu ea, in acelasi salon, mai era o femeie asistata de badanta (ingrijitoarea) ei, romanca. Si ca badanta respectiva s-a ocupat si de vecina mea cu tare mare drag chiar daca nu a fost obligatia ei si nu a fost platita ca sa faca treaba asta. O mai tine minte vecina mea, chiar si dupa multi ani de zile.
Si destinul a facut sa fie, de curand, iar internata vecina mea. In spiritul bunei vecinatati si pentru ca in ultimele luni, de cand o cunosc (va mai amintit de ea? am scris AICI) m-am atasat sufleteste de ea, m-am oferit sa fac si eu cu schimbul langa ea, in spital. Da, am fost rasplatita banesc pentru treaba asta dar nu despre asta vreau sa scriu.
Am petrecut deci noaptea trecuta in spital, citind o carte pe Ipad (Rich Dad Poor Dad) si fiind atenta la vecina mea. In salonul de langa mine, o alta ingrijitoare, tot romanca, asista pe altcineva. Si am vorbit ca noaptea a fost lunga si plina de evenimente. Si am invatat intr-o noapte lectii pe care o sa le folosesc o viata-ntreaga. Am asistat la gesturi de marinimie atat de naturale incat ceva, adanc in mine, s-a schimbat. Ieri noapte am invatat ca omenirea nu e rea si nu suntem sortiti pierzaniei. Nu cata vreme exista oameni ca si ea.
Ce a facut, mai exact?
S-a ocupat de toti patru pacientii din cele doua saloane. Da, adica si de vecina mea, de colega ei de camera, de pacientul ei personal – singurul pentru care era platita sa faca treaba asta – si inclusiv de colegul lui de camera care a avut o noapte foarte dificila in care ea i-a dat sa bea apa, l-a linistit si l-a incurajat si a chemat asistentele cand a fost cazul. Nu mi-a fost dat vreodata sa asist la atata rabdare. A trecut pe la fiecare pacient si eu am urmarit-o cu ochii ca sa invat de la ea cum sa ma apropiu de bolnave, cum sa le vorbesc si cum sa ma ocup de ele.
Si ma gandesc ca despre oameni ca EA nu scrie presa. Despre oameni ca EA nu se vorbeste la televizor. Despre gesturile EI nu vorbeste nici ea insasi pentru ca pentru EA totul este de-la-sine-inteles si normal. Pentru EA e normal sa dea sa bea apa unui necunoscut. Pentru EA este normal sa inveleasca un necunoscut. Pentru EA este normal sa nu inchida ochii toata noaptea pentru ca un coleg de salon al pacientului ei este in suferinta.
Si ca EA mai sunt multe alte romance. Stiu asta sigur. Si sper sa existe si in mine un graunte din bunatatea ei si sa reusesc sa cultiv grauntele asta si sa pot cu aceeasi naturalitate sa tin mana unui necunoscut in mana mea. ❤
Mi-am amintit de-o carte scrisa de o ingrijitoare romanca din Italia. „Cirese amare”. Nu stiu cat ar fi pe gustul meu dar sigur o sa o citesc. Voi ati facut-o deja?
Luxul Simplitatii 
Ce frumos! N-am citit cartea dar o voi citi cind am ocazia.
ApreciazăApreciază
Dupa ce am scris am stat bine si m-am gindit: zici tu ca exista bunatate. Da, e bunatatea romancelor care se ingrijesc de acei batrini. Dar ma intreb de ce familiile batrinilor nu veneau sa aiba grija de ei. Ceea ce imi intareste si mai tare convingerea ca in societatea occidentala legaturile familiale sunt tot mai slabe …Totul se dezumanizeaza…Chiar si moartea majoritatii persoanelor: se petrece in spital, departe de ochii familiilor.
ApreciazăApreciază
din pacate sunt putine familiile atat de numeroase incat sa poata sa acopere asistenta 24 din 24 a unui bolnav si celelalte obligatii impuse de viata cotidiana: serviciu, copii etc. Apoi nu toti oamenii sunt in stare de asa ceva. De exemplu o mama de 88 de ani, cu probleme de sanatate, nu va face fata cu brio unei asemenea situatii. In aceste conditii, cel mai mare gest de iubire fata de bolnav este sa i se asigure o asistenta competenta. Asta este insa o chestiune ce tine de bani.
ApreciazăApreciază
Cunosc sentimentul, am întâlnit si eu așa ceva. Exista si oameni adevărați, rar dar sunt. Eu când i am întâlnit, de fiecare data mi am dat seama ca nu i am cunoscut degeaba. Totul se întâmpla cu un sens. Mulțumim ca ai împărtășit cu noi experienta.
ApreciazăApreciază
dezumanizare exista peste tot, in toata lumea.legaturile familiale nu mai sunt fiindca de mici, crestem prin crese, gradinite, scoli, internate, asa ca parintii nu reprezinta decat sa spunem o „sursa de venit”, ca de depindem de ei intr-o anumita masura.legaturile sentimentale n-au timp si nici contextul necesar sa se formeze.
persoane ca doamna descrisa de Carmen exista inca, peste tot, dar tind sa cred ca-n Occident mult, mult mai putin decat in sa zicem Est.
ma-ndepartez un pic de subiect, in doua randuri cat am stat cu tata in spital, erau pacienti (in alt salon) unde nu venea nimeni decat o data pe saptamana, deoarece erau de la tara.probabil familia lor n-avea posibilitatea sa-nchirieze vreun studio,etc.
ce m-a dezgustat, scarbit, e atitudinea infirmierelor si chiar a asistentelor.
isi faceau treaba daca erau trase de maneca, si atunci, iti faceau o mare favoare….limbajul folosit ma deranja iarasi, nu le-a crescut nimeni la usa, sa le vorbeasca gen „mosule”, „baba” „hai sa-ti vad puta” „a, pai ce-i asta, ai facut pe tine” pe un ton c-ai fi preferat muri mai curand decat s-ajungi pe-asa maini! o singura infirmiera si-a facut datoria cum trebuia fara sa strambe din nas, sau aluzii.
pur si simplu mi-e scarba. totul s-a petrecut si sunt sigura ca se petrece inca in spitale romanesti!
nu mai vorbesc ca nu s ejenau sa primeasca baccsis chiar si-n cazuri cand nu se stia daca persoana respectiva mai traieste sau nu.
cat despre moartea unor persoane in spitale, nu cunosc pana acum vreun caz in care sa ti se spuna de catre dr „moare ramaneti cu el”. chiar de-ar vrea s-o faca poate n-au voie….
ApreciazăApreciază
Frumos ce povestesti… nu, nu stiu cartea Cirese amare – daca are cineva un link…. Am si eu cateva rude care sunt in Italia, la ingrijit batrani. Ele sunt multumite de cum sunt platite ( 800-1000 euro plus cazare si masa – fata de 200 euro salariul lor in Ro) – si o fac temporar. Cel mai tare e unchiul meu, barbat, a fost intai babysitter (cu o plata mica:400 euro, in conditiile in care pensia lui in Ro e aceeasi dar a zis ca asa pensia nu o cheltuie, ii raman si ceva bani in plus din munca din Italia, vede si el alta lume) apoi cand copiii au crescut s-a dus sa ingrijeasca o familie si in final dupa ce a murit batrana, a ramas el cu batranul – si are grija de el, de casa, gradina, etc. Din pacate in ultimii ani e din ce in ce mai greu de gasit de munca de genul asta – din spusele lor exista deja case de batrani care ofera servicii asemanatoare.
Daca mama mea ar fi in situatia asta, si eu as plati pe cineva sa stea cu ea – in primul rand ca eu sunt prea departe, in al 2lea rand ca eu nu pot lasa serviciu si copil si nu in ultimul rand ca mama e o persoana obositoare si mereu nemultumita de mine dar cu un strain nu ar indrazni sa faca nimic din toate astea – o matusa a zis shocata ca nu ii vine sa creada cat de diferit se poarta cu mine fata de ceilalti.
ApreciazăApreciază
Am citit primele pagini puse la dispozitie de humanitas si nu as putea citi toata cartea.
Prea imi aminteste de inceputurile mele . Ce a fost a fost si ce este acum este bine. De aceea nu deschid o usa pe care am incuiat-o deja si cheia nu mai stiu unde am pus-o .
ApreciazăApreciază
Tocmai am aflat ca pacientul cel ce avusese o noapte dificila s-a stins din viata in urma cu o ora. Odihneste-te in pace Ernesto 😦
ApreciazăApreciază