Un ajutor important pentru a economisi in bucatarie

Am vorbit mult si des despre beneficiile ce le aduce planificarea meniului din toate punctele de vedere posibile si cum obiceiul asta poate sa ne ajute sa ne atingem telurile din domeniul sanatatii: sa slabim, sa urmam o dieta mai deosebita ca de exemplu cea fara lactate ca in cazul meu dar si din domeniul finantelor: cheltuiesc mai putini bani si timp pe mancare.

Ca si instrumente ajutatoare, cand vrem sa ne apucam de planificat mesele, putem folosi urmatoarele:

– lista de cumparaturi care, in cazul meu, este o lista deschisa, adica o bucata de hartie pusa la vedere, foarte la indemana, pe care notez ceea ce am de cumparat atunci cand imi amintesc sau cand constat ca vreun produs tocmai s-a terminat

– pentru inceput poate fi de mare ajutor o lista a tuturor felurilor de mancare pe care stim sa le gatim

– planificarea in pasi mici. La inceput planificam mesele de azi si de maine, apoi planificam pentru 3 zile, apoi pentru toata saptamana sau oricare durata ni s-ar potrivi mai bine stilului de viata

– abolirea perfectiunii. O data facuta, planificarea respectiva nu este batuta in cuie si nu are menirea de a ne complica viata punandu-ne limite! Este un plan nu o camasa de forta! La inceput, pana cand se instaleaza obiceiul, vom avea si situatii in care vom schimba mesele intre ele sau chiar nu vom urma deloc planul facut. Nu va mustrati aspru, este totul ok, este un stadiu absolut normal al invatarii.

Cand vorbim insa de bani, unul din cele mai pretioase instrumente, pe care insa doar rar le-am mentionat, este flexibilitatea si creativitatea in bucatarie. Mai direct spus folosirea retetelor ca si ghid nu ca lege. Adica nu poate sa-mi pese aaaAAAaaabsolut deloc ca iahnie nu se pun paste fainoase, daca s-a nimerit oleaca mai lichida ii dau un pumn de macaroane si-o numesc Iahnie italiana sau pur si simplu iahnie. La sosul de carne inlocuiesc o parte din carne cu linte pentru ca am ca tind spre folosirea carnii ca si condiment si am nerusinarea sa-l chem ragù. Fac chiftele de dovlecei? Ia sa pun si-un rest de cartof fiert ce sta prin frigider si cateva linguri de fulgi de ovaz ca pesmetul cerut de reteta tocmai nu-l am in rezerva? Nu sunt fixata pe nici un fel de bucatarie si nu am pretentia de a oferi reteta ideala si originala de la mama ei. Nu urmez nici un curent alimentar dar ma inspir din toate. Alternez preparate vegane cu preparate traditionale, portofelul meu se bucura si-mi zambeste frumos, pentru ca nu conteaza cum se cheama exact o reteta ci ce imi aduce mie pe masa si-n buzunar.

65 de gânduri despre ”Un ajutor important pentru a economisi in bucatarie

  1. arakelian zice:

    remarci de ale mele:
    -cu cat fac meniul pe termen mai lung, cu atat ies mai ieftin (si cu timp mai putin petrecut)
    -pre-gatesc. Adica daca am meniul stabilit, curat legumele pt 3 feluri, portionez, pregatesc dinainte pt ce voi gati peste 3 zile. De ex. : fierb zama de oase si portionez si am cateva sapt(o parte fac piftie, o parte supa de galusti, 3 parti congelate); sau pun la inmuiat cu o zi inainte si apoi fierb fasolea 1kg, si impart in 3: o iahnie si las 2 portii pt adaugat in salatele din urmatoarele 2 zile; legumele sunt spalate, curatate, si tocate, si puse in caserole pt wok miine/poimiine in frigider etc etc etc

    Apreciază

    • simplitaly zice:

      si eu intentionez sa fac planul alimentar pe mai mult de 1 saptamana, deocamdata sunt in faza de pregatire. Cat despre pre-gatit, eu ma salvez de multe ori cu mancaruri gata facute si congelate, de exemplu tocana de legume si din astea…

      Apreciază

    • smaranda zice:

      Totusi … legumele crude care au fost curatate, spalate, tocate pentru a fi folosite cateva zile la rand isi pierd o parte din proprietatile lor, se depreciaza intr-o anumita masura si sunt atacate mai usor de bacterii, chiar daca stau la rece si chiar daca tu nu observi ceva modificat in aspectul lor. Coaja lor protejeaza continutul din interior, odata aceasta indepartata si continutul expus la aer, el trebuie sa fie consumat sau gatit.
      La fel si congelarea este destul de controversata, tot din aceleasi motive.
      Cea mai sanatoasa e mancarea gatita proaspat.
      Sunt bune planurile pentru economisire, dar nu si 100% sanatoase.

      Apreciază

      • simplitaly zice:

        Stii Smaranda, cred ca „100% sanatos” este o iluzie. Legumele incep sa se degradeze din momentul in care au fost culese si sigur isi mai pierd din proprietati si prin magazin pana sunt cumparate. Acum ce incerc eu este sa fac ceea ce pot cu ceea ce am si daca in perioada asta imi ❤ congelatorul inseamna ca asta este ceea ce pot eu la ora actuala 🙂 Sa zicem ca in perioada asta avem doua alternative: una este de a gati cu dovlecei crescuti in sera si alta de a gati cu dovlecei congelati din gradina proprie. Ce alegem? Fasolea, stiu 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • arakelian zice:

        alegerile facute sunt alegerile cele mai bune in conditiile personale. Multe din produse ce le avem sunt culese acum x saptamani – asa ca deja au o degradare inceputa.
        Despre bacterii: sunt si bacterii bune. De ex. fermentarea lenta /inmuierea unor cereale anuleaza acid phitic, potenteaza flora lacto-bacila. Mie nu mi-e frica de bacterii – asa ca scenariul asta cu contaminarea legumelor nu e pt mine (carnea da,se contamineaza usor, dar e doar un ingredient, apare la 2-3 mese pe sapt.).
        Cat despre congelare, o folosesc cand nu am alternativa de mancare si ar ramane sa fac foame: nu am nici de unde lua o gaina sa o tai in timpul sapt. ca ajung tarziu, iar de cules….din noiembrie nu am mai cules singura nimica -asa ca eu ajung doar sambata la piata, la producatorii locali.

        Apreciază

      • Adelina zice:

        Smaranda are dreptate. Legumele tăiate și ținute în frigider își pierd o parte din nutrienți. De asemenea, legumele necurățate și netăiate, dar cumpărate în urmă cu mai mult de o săptămână și depozitate în frigider/cămară pierd mai bine de jumătate din substanțele nutritive. Noi mergem o dată pe săpt. în piață (vara mai des). Nu-i comod, mai ales dacă n-ai mașină. De fapt, bărbatului îi place să meargă. 🙂
        Chiar zilele trecute am urmărit un reportaj (o emisiune pe net) în care se vorbea tocmai despre acest lucru, legume și fructe și timpul de păstrare…

        Mie planificarea unui meniu strict îmi limitează creativitatea. Recent am făcut dintr-o conservă de năut 3 feluri de mâncare. :))) O pizza vegetariană, câteva boabe de năut le-am pus într-o omletă, iar restul le-a păpat Ioan la cină alături de alte celea. Păi dacă planificam să gătesc ceva cu conserva aia, sigur o transformam în pateu/hummus. Bun, nu zic nu. Dar mai trebuia să gătesc și altceva, tot din meniul scris, și nu mai improvizam pizza bună într-o seară de weekend. 🙂

        Bani economisim -printre altele- gătind rar cu carne (la mine rar înseamnă o dată la câteva săptămâni). Carnea în general e scumpă (oasele sunt ieftine totuși), mai ales cea cumpărată din surse sigure (pui nu mai cumpărăm din supermarket din aprilie 2011). Dar pentru că puiul de țară e mai scump, luăm doar de câteva ori pe an. Iarna asta am primit puțină carne de porc de la țară, trimisă de bunica mea. Mi-a ajuns până a început postul, așa că am scăpat de-o cheltuială. Mai cumpăr alimente pe bonuri alimentare, primește soțul de la muncă lunar, oricum pe altceva nu le pot da. Dar e aiurea că din piață nu pot lua nimic pe ele, nici din magazine naturiste…

        Timp, aici încă mai am de lucrat. De obicei fac mâncăruri simple și nu murdăresc multe vase. Mai fur trucuri de pe net, mai învăț una-alta. La mine contează timpul efectiv de pregătire că în rest poate sta mâncarea la cuptor cât e nevoie. Chiar sunt fan în ceea ce privește gătitul la cuptor, nu mai trebuie să amestec și am mai mult timp pentru copii.

        Apreciază

        • simplitaly zice:

          Adelina ideea tocmai asta e ca suntem fiecare diferite si fiecare se „descurca” cum stie mai bine. Pentru tine e stresant sa planifici mesele, pentru mine e stresant sa nu le planific! :)) Cate firi atatea obiceiuri 🙂

          Apreciază

  2. iulia Be zice:

    eu fac meniul de vreo 5 ani, insa niciodata nu a fost cu titlu fix, gen luni dah de linte, marti salata de conopida, miercuri etc, imi las libertatea sa jonglez – eu fac meniul miercurea pt ca joia e zi de cump la mine (de ceva timp, aka vreo 2 ani, la mine sambata si duminica sunt exclusiv pt mine/noi, nu le aloc cumparaturilor sau menajului, astea le fac in timpul saptamanii) asa ca meniul e de joi pana mercuri la mine, insa daca marti sa zic nu am chef de paste cu pesto, atunci optez pentru salata programata pt miercuri
    am insa cateva principii de care incerc sa ma tin – o singura zi pe saptamana carbohidrati (gen paste), cel putin o data peste, o data salata si o mancare de 2 zile (deobicei pt luni si marti) – plecand de la regulile astea mi-e si usor si sa concep meniul

    Apreciat de 1 persoană

  3. iulia Be zice:

    si inca 2 chestii – eu pentru liste si meniu folosesc mai nou aplicatia wunderlist, iti recomand ca tot ai tel destept
    si ref la lista cu felurile de mancare eu am una in excel (i-am trimis-o si iuliei de la economisim anul trecut, a si publicat-o la ea pe site) o upgradez in permanenta si acum o am si pe tel; si pe langa excelul cu feluri de mancare mai am cont pe pinterest unde am o categorie eating well unde imi pinuiesc toate retele care imi fac cu ochiul; asa ca, conceperea meniului decurge foarte repede

    Apreciat de 1 persoană

  4. Elena zice:

    Ce organizate sunteti! Eu nu-s chiar asa, dar in mare si eu imi planific si fac cumparaturile martea , insa merg la cumparat fructe- legume si miercurea si vinerea.
    Trebuie sa caut lista cu felurile de mincare din excel de care spui, m-ar ajuta, ca nu prea am imaginatie si de regula repet mincarurile saptamini la rind (ca am in general acelasi fel prevazut intr-o anumita zi a saptaminii gen miercurea pizza, joia peste, etc) pina ne saturam de ele…

    Apreciază

    • iulia Be zice:

      la noi vinerea e zi de pizza/chiche/risotto si pt maine la cererea publicului planuiesc kumpir
      lista nu contine mancaruri pe baza de carne, ca noi nu consumam decat foarte rar, dar are multiple sectiuni- feluri principale, supe si salate :)))))

      Apreciază

    • arakelian zice:

      ei, problema la mine e timpul. Ajung numai sambata la piata, si iarna merg o data la 2 sambete, asa ca..lista e vitala. E prea departe, schimb 2 metrouri si un bus. Evident ca la fructe si legume improvizez si iau si ce gasesc, de ex. am gasit acum 6 sapt mere ieftine cantitate mare si inca mai am vreo 2 kile si o sa le fac o prajitura ca s-au ofilit in dulap.
      Si la noi joia este de paste fainoase (mai reusesc sa ma fofilez unele joi) – dar la fiica mea…e scandal fara paste :D, sambata fac o supa/ciorba+ piine, etc.

      Apreciază

  5. Lela zice:

    Si eu am executat chiftelute de dovlecei!!!Eu de obicei incerc sa gatesc duminica seara pentru 3-4 zile (nu-mi iese mereu, saptamana asta am gatit luni&marti seara).Am un meniu prestabilit (dar nu rigid ci flexibil), si astfel nu stau in ultimul moment (cand tribul infometat cere de mancare), sa alerg prin bucatarie ca o gaina fara cap!!!!
    http://allbyl.blogspot.gr/2015/03/meniul-saptamanii.html daca vrei sa arunci o privire la ce s-a perindat prin bucataria noastra saptamana asta!!!
    Kisses!!!

    Apreciat de 1 persoană

  6. simplitaly zice:

    In legatura cu legumele proaspete: fiind iarna cred ca ne referim toate la aceleasi legume: varza, morcovi, cartofi, sfecla rosie, ceapa de exemplu. Astea din cate stiu eu au timp lung de conservare, mai lung decat salata verde si rosiile (pe care eu iarna nu le cumpar ca asteptam vara sa mancam pe saturate).
    Ca isi pierd din proprietati daca sunt curatate si taiate, o fi, sigur. Cand insa alternativa la a gati cu legume pre-taiate este a manca un semipreparat din comert sau a comanda o pizza, cred ca iesim mai in castig si din punct de vedere al sanatatii si al buzunarului daca gatim acasa, cu produse relativ proaspete.
    Sigur ca se poate merge si de mai multe ori pe saptamana la piata si gati proaspat si mancat pe loc (am facut anul trecut un curs de cruce rosie si unul din seminarii a fost despre pericolele de intoxicatie in cazul mancarii gatite si depozitate in frigider) dar ar insemna, din punctul meu de vedere, sa aloc prea mult timp/zi doar alimentatiei si sigur ar trebui sa neglijez alte aspecte care si ele tin tot de viata mea. MIE imi ajunge o privire de ansamblu, mi se pare prea stresant sa excelez in a privi indeaproape fiecare detaliu. La urma urmei stresul ne omoara si sa fug toata ziua dupa legume proaspat culese m-ar stresa in mod sigur.
    Am luat de curand masa cu niste persoane de peste 85 de ani, sanatoase si active si m-am uitat bine la ei sa vad ce fac si cum fac. Au mancat/baut de toate. Si mancare gatita cu cub Knorr si limonada si supa de legume congelate… din toate insa cu masura! Nu i-am vazut vreodata sa exagereze cu ceva sau sa-si ofere o portie de mancare mai „sanatoasa” 🙂
    Cum am zis, eu una nu ma stresez ca ceapa si varza ce-o cumpar oricum au fost recoltate cu ceva vreme in urma si chiar nu au nimic… 🙂

    Apreciază

    • Adelina zice:

      Ai și tu dreptate. Emisiunea de care ziceam se numește „Ce se întâmplă doctore?” Nu mă pricep că aș pune reportajul pe blog. Vorbeau de legume în general, și de rădăcinoase. Pe mine mă pasionează astfel de lucruri, nu-i un stres și nu aleargă nimeni după legume proaspete că oricum nu știu cât stau pe tarabă în piață. Aș sta toată ziua să citesc chestii despre nutriție, îmi place.
      Eu văd și la morcovi, dacă rămân de pe o săpt pe alta, se zbârcesc. Indiferent unde-i țin, frigider sau cămară. Dacă aveam beci, ca la țară era altceva.
      Sunt oameni care mănâncă toată viața rahaturi și n-au nimic. Trăiesc bine merci, îmbătrânesc, nu apar boli… Mie sincer îmi pare rău că am mâncat diverse porcării când eram studentă. Nu fast food, dar nici nu citeam etichete ca acum. Până la urmă e corpul meu și aleg să mă tratez cu respect sau nu. Și eu oricum sunt bătrână:d, dar am 2 copii mici. Măcar ei să aibă un start bun în viață.

      Apreciază

  7. arakelian zice:

    eu nu am cum ajunge mai des la piata. Dar si pietzarul isi tine legumele ca mine: in beci/pe balcon/in frigider, ca iarna nu are de unde scoate, toate sunt recoltate toamna, inainte de inghet. Legumele de iarna sunt: muraturile( mi s-au gatat, oaaaaa :(( ), morcovi: am avut vreo 20kg sapate de mine si tinute in boxa, cartofi, familia verzelor (alba, rosie, chinezeasca, kale, etc ), telina, pastarnac, napi, gulii, andive, cepe, usturoi (asta aduc o funie din Ro), dovleac etc. etc – cam atata. Acum au mai iesit si spanacutzul (luam tot ce le creste la bastinasul lor). Cum le culeg pietarii toamna si le tin ei la rece, asa le iau si eu si le tin la rece.
    Gatesc 2 supe crema pe saptamana, asa ca o telina o impart in 2, pastarnacul in 2 etc.
    Fructe care le iau sunt majoritatea din import, ca deja merele si perele s-au gatat, ultimile de la bastinasul nostru aratau tare triste.
    Dovlecei/castraveti de ex. ma feresc sa iau, sigur sunt de sera si sigur sunt tratati – nu e sezon, nu consum.

    Vara e alta poveste: O AAALTA POVESTEE! splendoarea de pe tarabele bastinasilor e inegalabila, plus fructe de import ca aici nu se fac multe (suntem mai la nord decat dorohoiu’), plus ce am in jardiniere si o sa mai am din gradina.

    Ce mai iau si portionez si congelez: lapte de ferma. Nu am cum ajunge la fermier si cum suntem mari consumatori de iaurt si lapte, prefer lapte nepasteurizat, asa ca iau si congelez, si scot la 3-4 zile un bidon.
    La fel, imi aduc patrunjel /marar din Ro (mai am si uscat la plic, dar prefer sa aduc, sa toc, si congelez, si pun in supe cate o portie). Gustul e mai fain la patrunjelul din ro ce a stat 1-2 luni congelat decat la cel proaspat de aici,iar pretul e de 10-20 ori mai mic. Acum l-am gatat, nu il mai folosesc, lasa ca iese pe balcon in cateva zile 😉

    Apreciază

    • arakelian zice:

      a, si din congelator am majoritatea: ardei copti, vinete coapte – din toamna, zmeura/mure – mai bag la blender, carne tocata sau oase portionate gata pt supa de oase, iar supa o fac o data pe luna si mai am 2-3 portii congelate pentru urmatoarele 1-2 sapt.
      Acum e gol, si ma resimt la buget, am luat niste zmeura pt smoothie si … mi s-a parut atat de scump.

      Apreciază

    • Elena zice:

      Si eu congelez lapte, dar ma intreb daca are aceeasi valoare ca cel proaspat. Nu am congelator decit cele 3 sertare de la combina frigorifica, asa ca nu prea congelez lucruri vara. Le mincam cit putem si gata. Vorbind de smoothie, am folosit din septembrie pina in decembriei la el merisoare din Romania pastrate doar in apa chioara, putin fermentate, dar dadeau gust de zmeura.

      Apreciază

      • arakelian zice:

        eu am 2 frigidere, cu 2 congelatoare (unul mic si unu mare).
        Laptele pus la prins are acelasi gust ca si cel neinghetat. La noi e o perioada cand nu putem trai fara lapte (iarna ne damblagim asa…lapte cald cu unt de cacao, sau iaurt, sau orez cu lapte ) – banui ca ii mor din vitamine (ma gandesc la vit. D si A) dar nu moare tot. Alternativa e lapte de magazin, care e pasteurizat si omogenizat si nu mai are gust de lapte… ci de vanzatoare. Cum iau o data la 2 duminici lapte, am nevoie de spatiu sa bag 6 l de lapte 😀 .
        In ultimii 3-4 ani am consumat numai lapte de capra si de cateva luni de vaca – tolerez mai bine laptele de capra.

        Merisoare nu am consumat niciodata.

        Apreciază

  8. iulia Be zice:

    cu 2 frigidere se explica de ce poti face cump f rar si sa si congelezi mult; al meu e frigider normal, nici macar combina frigorifica, are 2 rafturi congelatorul si 3 frigiderul; daca pun 2 oale cu mancare in frigider gata spatiul 🙂

    Apreciază

      • iulia Be zice:

        lista asta e rezultatul la un an de zile de meniu scris saptamanal (in 2013) pe un carnetel; ca si tine aveam tendinta sa repet mancarurile si, defapt, asta si faceam, daca ma uitam pe carnetel felurile de mancare se repetau cateva saptamani, dupa care ma apuca inspiratia 2-3 sapt, dupa care repetam si tot asa :)))
        asa ca am zis sa pun lista intr-un excel pe care acum il updatez in permaneta, i-am pus chiar coloana de supe/ciorbe si de pachet
        pe mine ma ajuta mult formula asta

        Apreciază

      • Elena zice:

        Super, am dat de 2 retete pe care o sa le fac curind: creveti sotati cu lapte de cocos si curry de legume. Mi s-a facut tare pofta.
        N-am incercat niciodata sa maninc sfecla altfel decit fiarta in salata sau cruda si murata. O sa incerc sa o fac trasa la tigaie sau sub gril la cuptor. Saptamina asta am luat peshte, pus la cuptor peste ce legume aveam prin casa: morcovi, broccoli , ceapa si usturoi. O sa incerc si cu sfecla.
        O reteta f rapida e si de spanac calit in ulei cu usturoi pina se inmoaie frunzele si-si reduc volumul, apoi se pune susan si eventual brinza de capra si gata.

        Apreciază

      • Elena zice:

        Noi avem unul luat de 2 ani, l-am ales sa aiba un maaare sertar pt legume, dar prostii de noi nu l-am luat cu un raft in plus(are doar 3), ca eram obisnuita sa tin pe el canile cu linguri de bucatarie, polonice si alte de-astea, asa ca nu trebuia sa fie inalt tare. Numai bine acum tot jonglez sa inghesui toate prin el imi reuseste totdeauna, dar pierd mult timp) si cind iau lungurile de deasupra mi-e frica de fiecare data ca imi cad toate in cap.

        Apreciază

  9. Elena zice:

    Noi bem si mai mult lapte, cam 10L pe saptamina. Dar tot am citit in ultima vreme ca nu e sanatos, asa ca incerc(fara succes) sa mai reduc. Am cititit ca e mai sanatos ala de capra pentru ca anumalele mici(oaie, capra) nu pot fi indopate cu tot felul de prostii ca sa produca tone de lapte, cum e cazul la vaci. Vacantele ni le facem de citiva ani la o ferma bio de vaci, de acolo putem cumpara lapte si in vacantele astea chiar ne facem de cap: 2L pe zi. Am adus cu noi 10 L, dar mai mult mi-ar fi fost jena sa cer sa ne vinda, nici n-a fost nevoie sa-l congelam ca in 5 zile l-am dat gata(din 2 L am facut iaurt).
    La noi(in Romania) la piata gasim din plin afine ,merisoare si catina care vine de la munte. Am facut gem de afine, zmeura, iar la anul o sa incerc din merisoare. Nu sunt bune de consumat singure, ca-s mai acre.

    Apreciat de 1 persoană

  10. iulia Be zice:

    oho dar consumati lapte, nu gluma….:) si eu care imi faceam probleme pt 2 felioare de parmezan si 20cl de smantana lichida folosita saptamanal in diverse mancaruri
    eu am citit ca lactatele ar fi responsabile de producerea in exces a mucusului din org, mucus care la randul lui slabeste sist imunitar, e mediu pt aparitia diferitelor boli etc….

    Apreciază

    • arakelian zice:

      Eu consum lapte asa din copilarie. Nu am niciun mucus, nicio boala de 4 ani. Da, am avut o perioada de muci cand erau alergiile colosale. Am avut o perioada cand beam si 2l lapte pe zi, nefiert, de vaca(nu de vanzatoare) – ce bunatate!!
      Cu siguranta ca laptele nu este potrivit pt. orisicine. Pt mine de exlaptele de magazin nu e potrivit (mie) – iar laptele de capra imi este mai potrivit decat cel de vaca.

      Apreciază

      • iulia Be zice:

        nu ma refer la muci, ci la mucusul din organism, mucus care exista, pe care il are toata lumea, si eu si tu si toti, iar lactatele in general, nu doar laptele, i-ar accentua dezvoltarea – asta zic cercetatorii, nu o zic eu ca sa ma aflu in treaba
        acuma cu consumul nah e chestie personala, la mine in fam spre exemplu jumatatea mai buna nu poate vedea laptele in fata ochilor, ii produce greata, si asta de cand era mic…..asta nu inseamna ca tuturor ar trebui sa ne fie greata cand vedem un pahar cu lapte, asa cum nici nu e cazul ca toti trebuie sa bem musai cate 2 l de lapte pe zi
        peace 🙂

        Apreciază

      • iulia Be zice:

        mucusul se elimină la exterior pe unde poate – nas, gât, urechi, ochi, piele, vagin, intestine, rinichi
        citeste Arnold Ehret ”Dieta care nu formează mucus” si afli acolo toate info referitoare la mucusul din organism

        Apreciat de 1 persoană

      • Elena zice:

        La noi toti bem lapte asa tot din copilarie. Daaar am avut si in copilarie pe cind beam mult mai mult lapte decit acum tot timpul lipsa de calciu. Asa ca eu cred teoriile cu laptele care n-ar fi asa bun, doar ca nu ma pot abtine. Si cred si eu ca tine de persoana.
        Si mai e ceva cu laptele: copilul mare bea muult lapte pina acum citiva ani(el bea UHT cu care nu-s de acord, ca nu mai are nimic viu prin el). Dar pentru ca facea cel putin lunar viroze care il tineau la pat cite 3-4 zile, la indemnul unui medic homeopat a scos laptele, in schimb mai bea lapte de capra. Si i s-au oprit virozele. Acum bea mult mai putin lapte .
        Am uitat sa bag la consumul de lactate untul, brinza de capra si papanasii pe care-i fac o data pe saptamina. Dar untul e crud, laptele la fel, asa ca sper ca nu-s asa nocive.

        Apreciat de 1 persoană

  11. Elena zice:

    Stiu, de aia incerc sa-l reduc. N-am pus aici brinza(in buni francezi in weekend incheiem masa cu brinza) si nici smintina sau frisca.

    Intr-o vreme le dadeam copiilor lapte vegetal, asta pina l-am gustat eu insami si am vazut ca e f dulce(pe linga ca era scump). Asa ca vreau sa-mi iau un extractor de suc care face si lapte vegetal(o sa merg la o demonstratie).

    E drept ca dupa penultima vacanta la ferma am racit destul de rau. Am pus raceala pe seama bautului intens de lapte si „curei” cu torturi nemtesti(unde o felie e cit doua frantuzesti). De fiecare data imi propun sa fim mai rezonabili, dar odata ajunsi la fata locului „sunt ca apucata”(vorba sotului meu).

    Pe de alta parte stiu o tipa vegetariana, copiii ei tot vegetarieni, nu e cine stie cit de sanatoasa , iar fiica ei face niste eruptii urite pe piele. Maninca doar produse bio, dar multe semipreparate si dulciuri industriale. Practica tot felul de terapii ayurvedice si e sportiva, dar nu mi se pare deloc mai sanatoasa decit altii. Asa ca si eu sunt de acord cu spusele lui Carmen: totul cu masura e cheia unei vieti sanatoase.

    Apreciază

  12. iulia Be zice:

    offff vegetarianismul nu e o solutie la a fi mai sanatos sa stii, eu am fost vegetariana vreo 3 ani si raw vegana vreo 3 saptamani :), adica le-am experimentat si pe astea la viata mea; omul e facut sa fie omnivor, sa manance de toate si da, cu moderatie; cred ca solutia e o viata sanatoasa si echilibrata in ansamblu atat nutritional, cat si emotional, intelectual, social etc
    referitor la produsele bio eu devin din ce in ce mai neincrezatoare in ceea ce le priveste, deoarece au niste caiete de sarcini deosebit de permisive, ca sa nu mai vb de cat de relaxate sunt unele organisme care acorda certificarea; e adevarat ca cel putin la citrice, personal refuz sa cumpar din alea din Spania si le prefer pe cele din Italia sau Franta care sunt considerabil mai scumpe, insa avad in vedere ca nu abuzez, sa zicem ca nu resimt foarte tare in portofel
    da, ideal ar fi sa mancam din propria gradina, dar cati putem sa facem asta? si in ce limite mai ales? ca eu spre ex. daca am un petec de gradina nu imi pot cultiva cartofi sau ceapa cat sa le am pana la urmatoarea recolta; si chiar daca as face-o imi sare proprietara in cap ca ii stric gazonul :)))
    asa ca eu cumpar si ne-bio (cel putin in ultimul timp), incerc sa iau pe cat posibil produse locale, de sezon, sa gatesc cat mai sanatos, fac o cruce mare si ma rog sa fim cu totii sanatosi

    Apreciat de 1 persoană

    • Elena zice:

      Eu cind am fost raw-vegana vreo 3 luni a fost oribil: abia ma puteam misca de obosita ce eram si eram vesnic nervoasa. E drept ca am slabit mincind pe saturate(dar banuiesc ca nu asimilam prea bine).
      Si noi mai luam ne-bio, tot asa :locale, de sezon, carne de la macelar.

      Apreciază

  13. arakelian zice:

    Elena, ne zici si noua/ da-ne un link unde mergi in vacanta la ferma?
    Merci!

    Despre boli, eu zic ca problema bolii trebuie abordata din context, nu doar de la un aliment. Conteaza si oboseala, temp. casei, materialul genetic, atmosfera psihica, conflicte etc . ( sfaturi de la dr chinezoaica de medicina traditionala.

    Apreciază

    • Elena zice:

      Mergem la o ferma din Padurea Neagra, intr-un sat(la 1000m)de care ne-am indragostit, unde au si magazin, si restaurante si brutarie. Apartamentele sunt super: mari, frumoase si foarte curate. Paturi cu saltele si lenjerie de pat in care te simti ca acasa. Si ieftine. Unul cam miroase a vaca(orientarea) si nu-i asa luminos. De pe geam ai o priveliste minunata. Proprietarii vind lapte bio si oua, tura asta ne-a costat 14.50(!!) pt 25L lapte si 20 oua cumparate de la ei. La micul dejun comanzi (daca ai chef) piinici pe care le livreaza la usa. In sat mai este un magazin al unei ferme unde vind tot felul de produse o data pe saptamina(de ex de acolo fac stocul de taitei de supa), care de un an au si un distribuitor automatic, de unde-ti poti lua oua, paste, sunca…(chiar si cartofi) la orice ora. De pe geam ai o priveliste minunata.
      E localitate cu aer curat(ii zic ei de cura de aer).
      Am fost in toate anotimpurile mai putin vara, pentru ca acolo e rezervat cu un an inainte. De altfel noi mergem in perioade cind nemtii n-au vacanta, altfel trebe rezervat f din timp. Am facut si multe drumetii si tura asta am incercat schi nordic, ca au piste multe. Problema e oarecum limba, dar dupa atitea ture avem un vocabular de baza care ne face sa ne descurcam la magazin, restaurant, brutarie…
      O sa va pun linkul , dar intii vreau sa o rog pe Carmen sa-l stearga la putin timp, sau nu stiu cum sa fac, ca n-as vrea ca toata lumea care trece aici pe blog sa stie de locul asta. Poate ne place asa de mult pentru ca ne aminteste de dealurile din Romania, habar n-am….dar de cind am descoperit ferma mergem anual , ba chiar anul trecut de 2 ori.

      Apreciază

  14. simplitaly zice:

    la discutia despre produsele lactate nu prea pot sa particip, le-am anulat definitiv din alimentatie. Dupa ce mi-a fost diagnosticata intoleranta de catre doctor am continuat sa mai mananc branza sau sa beau lapte si luam cate o tableta de enzime, pana cand a fatat vaca din curte si am mers sa vad vitelul, proaspat nascut a fost prins de un picior si separat de mama lui… a fost o scena atat de sfasietoare pentru mine incat din momentul respectiv nu stiu daca am mai atins vreun gram de produs lactat…

    Apreciază

  15. daniela zice:

    lapte vegetal fac si eu de ceva ani. e mult mai bun decat cel din comert.pui nucile (alune, nuci, seminte etc ce vrei) la hidratat, ideal peste noapte, dar minim 30 minute dupa unii, o ora.apoi pui in blender (cateodata migdalele le curat de pielita)cu apa cata vrei, eu fac mai concentrat pun mai putina apa decat altii, si mix.strecori prin strecuratoare deasa (sau tifon de ai). eu mai pun inca o data sau de doua ori in blender cu apa.(n-am un blender f puternic, nici n-am nevoie) si sa scot cat mai mult lapte.
    acu, unii pun curmale in blender sa-ndulceasca un pic, altii miere, altti nimic si fac amestecul in cana.poti pune cacao, caroube, putin.poti combina nucile. cel d enuci romanesti imi place enorm, da odata hidratatte nucile nu prea ajung in blender ca le mananc asa mult imi plac.
    ideal ar fi sa nu-ncalzesti mai mult de 37-40 grade.
    cu pulpa ramasa, faci prajiturele, sau amesteci cu ceapa tocata marunt, etc, o sa va spuna la atelierul unde mergi.
    am incercat sa pun banana in lapte vegetal , da nu mi-a placut.gusturile difera desigur.
    ps laptele, untul daca tot le consumam, e bine sa fie crude.

    Apreciază

    • simplitaly zice:

      sa stii ca o singuradata am facut lapte vegetal, din orez. Am tot studiat metoda dar inca nu m-am pus sa fac din migdale sau alune… Consumam foarte putin lapte, un flacon de lapte vegetal cumparat de 1 litru ma tine muuuult si bine deocamdata.

      Apreciază

    • Elena zice:

      Asa faceam si eu pe cind am tinut regim raw, multumesc. Mie imi place f mult, dar copiii refuzau (pentru ca erau bucati prin el vorba lor)si atunci mi s-a parut o pierdere de timp sa fac doar pentru mine. Pentru ca dura destul de mult toata operatiunea , era mult de curatat, blenderul(care nu-i asa puternic) facea galagie dimineata cind ai mei erau in bucatarie(ca voiam sa-l fac proaspat).
      De-aia m-am gindit ca poate un extractor face ca laptele sa aiba consistenta laptelui adevarat.
      In pulpa puneam stafide, banana, mar, imi faceam un desert.;
      Da, laptele si untul pe care le mincam sunt crude. Mai maninc uneori in loc de unt brinza de capra unsa pe piine. Doar unul din copii nu suporta gustul de lapte crud si ii trebuie din ala din comert sterilizat(caut sa fie pasteurizat si nu UHT).

      Apreciat de 1 persoană

  16. daniela zice:

    sa ne spui si noua ce extractor s-a prezentat la atelier. daca il folosesti la multe lucruri, merita pan la urma sa investesti banii.
    lapte pasteurizat n-am vazut decat la un magazin, carrefour, inainte champion, dar destul de rar. e recomandat celui uht.

    Apreciază

  17. Elena zice:

    La atelier o sa fie prezentate extractoare Hurom (pe verticala). De multi ani vreau sa cumpar unul, asa ca o sa vad acolo. Cel mai ieftin e 329, apoi mai e unul la 350 si altele cu 400-500 nu ma intereseaza(dar mai stii ce stiu sa faca astea?!). Mi-a placut ca spuneau ca nu trebuie spalate dupa fiecare utilizare pe parcursul unei zile.
    Oricum va multumesc tuturor celor care ati comentat la postul asta si m-ati facut sa-mi dau seama ca la noi in casa se consuma prea multe produse lactate. De la piata iau saptaminal 5 L lapte crud de ferma bio(cu jena va zic ca platesc cam 3 euro pe L) plus brinza (de vaci, de capra, etc), factura se ridica spre 30 euro de fiecare data. De la Cora inca 7 pasteurizat bio(nu UHT desii smecherii mai nou baga la raionul de produse proaspete lapte UHT, spre 2 euro/L) din care fac si 2-3 ture de iaurt. Plus unt crud si smintina din magazine bio. Asa ca imi dau seama ca bugetul lactate e f consistent, in mare 200 pe luna. . Planuiesc sa reduc drastic consumul eu si sotul(ca pe copii nu-i prea pot influenta), mai ales acum in post(carne nu maninc, dar lactate da) si ca prim pas o sa sar peste micul dejun.

    Apreciază

    • simplitaly zice:

      uite cazul meu nu este relevant pentru ca am intoleranta dar vreau sa iti zic de sot, ca nici el nu mai consuma aproape deloc lactate (cand si cand un pic de mozarella pe partea lui de pizza) si, poate, niste parmezan la cantina de la serviciu. Nu are carente de nici un fel, toate analizele ii sunt perfecte, a reusit sa slabeasca si datorita reducerii drastice a consumului de lactate. Pana la urma este doar o chestiune de obisnuinta….

      Apreciază

    • arakelian zice:

      Eleno, nu stiu daca e prea mult – am inteles ca tu ai 2 fii. Daca este sursa principala de proteina pentru ei (adica nu consuma cantitati de carne/ciuperci), atunci au nevoie de acest lapte: aveam colegii de facultate ce faceau culturism, ce pentru dezvoltare masa musculara aveau exercirii X si …lapte!! (dar aveau din grajd de la mamaia lor).. Laptele vine in cantitate mare, dar consistenta e slaba: 3.5-4% grasime, proteina putina, dar muuulta apa. Iar cel de capra (asta beau, asta am cercetat) sta in stomac 25-30min, si apoi ajunge in intestin de unde este imediat absorbit (sursa de energie rapida)- iar fiica mea a consumat lapte mai mult in perioada asta, cu dintii in schimbare, pt ca…saracutza nu putea mushca/ mesteca nimic. Pe de alta parte, branzeturile sunt multi mai consistente; exemplul pediatrului este: 100 gr de parmezan contine de 20 ori mai mult calciu decat laptele
      Nu iti recomand supermarket tocmai pt ca pe langa pasteurizare vine si desciompunerea si omogegenizarea – in america stiu ca exista lapte pasteurizat dar neomogenizat, dar aici…nu am vazut.
      Noi avem fermieri de la care luam (1l litru)- eventual poti cauta unii mai ieftin.

      Cu iaurtul de casa, voi ati gustat si vazut diferenta fata de cel de magazin? Asta de casa e…mult mai acru, nu e omogen, cand iau din ulcica cu lingura se alege zerul, aspectul e diferit. Ca sa o conving pe fiica mea sa consume de casa, ii puneam in castron si omogenizam cu lingura putin si turnam deasupra cerealele de ovaz pana sa se prinda ce e dedesupt 😀

      Apreciază

      • Elena zice:

        Iaurtul nostru de casa e mai bun decit cel din magazin de cind am schimbat metoda: fermentul initial e de la farmacie(cumparat in septembrie, inca iaurturile imi ies f bune, cind foloseam iaurt de ferma pt insamintare, dupa 2 ture nu mai era bun). Cu iaurtiera(aia mai ieftina, 20 euro). Si cu lapte incalzit la 52-53°, doar 3 lingurite cu virf de iaurt la L de lapte, timp de 3-4 ceasuri. De fapt e metoda asta http://www.nicrunicuit.com/archives/2014/05/07/29823411.html doar ca laptele fiind de magazin nu mai e nevoie sa-l fierb inainte, iar ala crud mi se pare risipa sa-l iau sa-l fierb dupa cit e de scump. Inainte cind laptele se incalzea in iaurtiera si statea peste noapte, era acru, cum zici. Acum cu laptele de la ferma fiert a iesit la fel cu ala pe care-l fac cu lapte din magazin.
        N-am 2 baieti, dar ii numesc generic”copilul”: ala mare nu prea bea lapte de cind e convins ca i s-au vindecat virozele renuntind la el.
        Stiu ce zici de laptele de la supermarket, dar daca ala de piata unora din casa li se pare gretos, ce sa fac?! E greu ca pe masura ce cresc copiii, fac numai ce vor, dar vine o virsta(asa, pe la 19-20 ani hihi) cind incep sa faca de bunavoie exact lucruri pe care te-ai chinuit ani de zile sa-i inveti dar la vremea respectiva nu te ascultau.
        In schimb apropo de lapte, ala microfiltrat nu mi se pare in regula: lasa in gura un gust amar si cind se strica e stricat, nu acru.Am mai incercat sa cumpar lapte de la piata crud de la o ferma(nebio, mai ieftin), dar era bizar ca tinea si 2 saptamini si nici ala nu se acrea, doar strica.
        DAR eu sunt convinsa ca laptele nu-i asa bun precum se zice, cel putin asta de cumparat, dar nu pot fara. Asa ca primul pas fara mic dejun scap de lapte, scap de unt..Incep de luni. .Ala de capra are gust de …capra, nu-mi place, ca dimineata imi fac lapte cu cacao…

        Apreciază

  18. daniela zice:

    sa stii ca hurom imi face si mie cu ochiul de mult timp.se spune ca poti pastra un suc de verzituri,etc facute la un aparat din acesta cu turatii fff lente, si 24 de ore fara sa-si piarda calitatile. eu l-as lua in ideea ca fac seara tarziu si dimineata am scapat de grija. daca ai timp te-astept cu impresii, ce face, cum face,etc. parerile despre el, ce-am tot cititi pe ici pe colo, ca-l pandesc de ceva ani, sunt f bune.
    eu lapte nu consum decat fff rar, ca nu-mi place. copilul cateodata are pofta, iau de capra bio sau vaca de la ferma (din piata) (crud). branzeturi iar nu ne omoram, eu si copilul, sotul da.imi place insa casul din romania, da aici nu-i.si asta mananc asa cand si cand.
    n-as putea sa ma pronunt in privinta lactatelor, pro sau contra.am observat insa ca diger mai bine laptele de capra, ma simt altfel, mai nu stiu cum sa zic, usoara?.
    pisicile mele, beau lapte de vaca crud, dar prefera branza de capra „maquée”:)
    cumpar in schimb unt tot de la ferma din lapte crud, ptr piure, cateodata pe paine prajita.
    a, da si iaurt. nu stiu de ce refuza toti sa manance iaurtul facut in casa, doar e mai bun, mai sanatos, ami, mai, asa ca iau bio, da-i cam scump. bine ca nu mananca asa cu tonele, c-atunci sigur ar trebui sa se multumeasca cu cel de casa:)

    Apreciat de 1 persoană

  19. fiordaliso zice:

    Eu una nu am consumat niciodata lapte, nu imi place, nici macar cacao cu lapte nu vroiam in copilarie. Mai mananc cam un iaurt pe luna si branza o data pe saptamana. Dar nu am probleme cu calciul, am avut cu multi ani in urma si explicatia era ca nu consum lactate. Dar consumam cola si pepsi. De vreo 6 ani am renuntat la orice fel de suc din comert si tot de atunci nu mai am lipsa de calciu.
    Si in ce priveste laptele, cele care ati avut abcese dentare si extractii va aduceti aminte ca dentistul spunea sa nu consumati lactate? Eu am intrebat de ce si mi-a spus ca favorizeaza formarea puroiului.

    Apreciat de 1 persoană

    • arakelian zice:

      dupa o extractie dentara, flora lacto-bacila care exista il lactate se poate fixa in rana deschisa, asa ca de aceea nu se recomanda lactate. Dar sunt si alte produse fermentate care nu se recomanda (muraturi, bors).

      Exista alimente bune potrivite si alimente ne-potrivite. NE trebuie experienta si sa ascultam glasul corpului pt a descoperi ce ne e potrivit. Pe mine m-au ajutat si cartile de medicina traditional chinezeasca sa imi dau seama ce si cum si cand sa mananc.

      Apreciază

Lasă un răspuns către Elena Anulează răspunsul