Nu decidem noi ce-o sa fie maine…

Mai stiti c-am scris de curand despre cate lucruri am exclus din existenta mea si cat de bine mi-e fara ele? Ca de exemplu iesirile la restaurant, antrenamentele la sala etc etc? Mai exact am scris AICI.

Universul insa a decis sa-mi strice planurile si sa-mi dea niste lectii de viata.

Totul a inceput cand, in urma cu aproximativ doua saptamani, am gasit pe strada o bancnota de EUR 5,00. Mare scofala o sa ziceti. Daca insa va spun ca bancnota era NOUA sau CA SI NOUA asa-i ca nu mai e o bagatela?

Apoi cineva mi-a spus, nu mi-a promis dar totusi, mi-a comunicat ca o sa-ncerce sa organizeze cursuri de conversatie pe care sa le conduc eu, me, moi. M-am bucurat mult.

Am primit o reducere la cursul de franceza.

La testarea caruia am constatat ca sunt la nivelul A2.

Si, cireasa de pe tort a fost faptul ca domnului din dotare i-a fost oferita o mini-croaziera pe Adria gratis, pentru doua persoane.

Asa c-am zis s-o fac lata si am fost pentru 2-3 zile in Austria.

M-am intors si a doua zi m-am imbarcat.

Si unde de luni de zile nu mancaseram la vreun restaurant, timp de 5 zile am luat masa la restaurant de cinci stele si mi-am facut meditatiile pe terasa cabinei in mijlocul marii.

Acuma ce sa zic?

Ne-am imbarcat la Trieste. Nava era nou-nouta. Am trecut prin controlul de siguranta ca si cel de pe aeroport. Cazarea – pe puntea 12. Why not? Din toate puntile era clar ca a 12-a o sa fie a mea. M-am nascut intr-o zi de 12, la fel ca mama si ca si sora mea. In alte multe ocazii numarul 12 s-a repetat aproape obsesiv in viata mea. Asa ca da, cand am auzit ca suntem cazati pe puntea 12 am stiut ca cineva, acolo sus, se gandeste la mine. Multumesc mami! 🙂

20140516_120653

20140516_132531

Cabina avea de toate si nu era mica asa cum imi imaginam eu ca sunt cabinele de vapor. Si, cel mai important, cabina asta avea un balcon frumos, cu fata de sticla. Pe balconul asta am petrecut ore si ore de citit, dormit, inhalat aerul curat al marii. Apropo, stiati ca pe vapor, in larg, nu sunt tantari, muste sau praf? Logic, eu insa a trebuit sa ma urc pe nava si sa ies in larg ca sa pricep asta.

20140518_145939

20140516_132653

(Scuzati ca pozez asa de infantil…)

A fost pentru prima data ca … am fost asa de departe de pamant si cu asa de multa apa sub mine. Iesirile mele anterioare s-au limitat la escapade cu vaporasele pe lacul Wörthersee. Am un mare respect pentru apa, poate din cauza ca nu stiu sa innot.

Zburatul imi place. Este insa diferit, chiar daca si in cazul deplasarii aeriene exista riscul de a … muri. Da, si la asta m-am gandit in prima seara pe nava. Spre deosebire de un zbor, navigatul dureaza mai mult si deci riscul de a se intampla ceva si de-a da coltul este mai… lung.

Ni s-a facut instructajul de siguranta in caz de scufundare a navii si tare as fi vrut sa pastrez vesta pe mine tot timpul. Insa faptul ca portocaliul NU ma avantajeaza si ca vesta era asa de teapana si de voluminoasa ca aproape mi-a provocat o criza de claustrofobie m-au facut sa ma decid sa-mi iau soarta-n maini si sa-ncerc sa ma conving ca… all is well.

Ca sa-mi calmez starea anxioasa m-am dus la restaurant si ma mancat cu nesimtire. Bucataria de pe nava a fost deosebita. Multe multe feluri de mancare, gatite, prezentate si servite impecabil.

Starea anxioasa insa n-a disparut de tot.

Pana cand, intr-o plimbare de recunoastere, am descoperit ca, pe ultima punte, cea mai de sus, era organizat un intreg parc sportiv. Mi-am pus pantofii de sport si am inceput sa fug, sa ma distrez cu instrumentele puse la dispozitie sub cerul liber, cu marea la stanga, la dreapta, inainte si-napoi. Nava avea si-o sala de fitness dar am vizitat-o doar scurt. Eu am nevoie sa respir aer proaspat si mult cand fac exercitii, nu transpiratii si tenisi(i altora). Dupa ce mi-am facut programul de fugit si de exercitii, starea de anxietate a disparut. Aproape complet.

20140516_210707

20140516_210714

Pe nava sunt si cateva piscine si jacuzzi (nu-s convinsa ca am scris corect). Le-am folosit si pe ele, cum insa apa avea un suav parfum de clor, ca orice piscina care se respecta, nu mi-am facut un obicei din imbaiatul in ele.

20140516_210543

Am preferat sa stau pe terasa cabinei cu numarul 440, de pe puntea 12, sa inspir aerul pur si sa ascult clipocitul lin al marii. Far from the madding crowd 🙂

20140519_143058

20140519_142838

Ce sa spun despre service? Absolut impecabil! Stewardul nostru a fost un indian pe nume Vitorino, de 33 de ani. Are acasa un copil de 1 an pe care o sa-l revada peste 8 luni.

De fapt… cel mai mult m-au fascinat povestile personalului… cum mini-croaziera avea un numar redus de oaspeti, au putut sta un pic de vorba cu noi. Asa am cunoscut un tailandez de 36 de ani, chelner la pranz si cina. Si-a cunoscut sotia pe nava si s-au indragostit. Acuma ea e acasa avand grija de fetita lor de 3 ani si asteptand al doilea bebelus. La nasterea caruia el, tatal, n-o sa fie de fata. Am mai cunoscut un vecin de-al lui Vitorino si doi chiliani. Toti lucreaza de peste 10 ani pe nave, cu contract de 8-9 luni si stat 3-4 luni acasa. Lucreaza 7/7. Si totusi, nici unul din el nu am vazut sa fie… disperat. Emana toti o caldura umana deosebita si sunt de un profesionism desavarsit.

Pentru mine a fost o experienta deosebita sa nu vad pentru mai mult de o zi pamant ci numai apa, cat vezi cu ochii. Sa stiu ca sunt atat de departe incat problemele pamantesti par mici si neinsemnate. E ca si cum te-ai lasa la mal si te-ai intoarce apoi, noua si diferita.

N-am neglijat nici sufletul. Nava are o biblioteca si in ea sunt peste 2.000 de carti. Daca timpul croazierei ar fi fost mai lung nu m-as fi plictisit oricum 🙂 Eu insa am citit o carte apucata-n graba la plecarea de acasa, care insa s-a potrivit ca o manusa situatiei in care ma aflam: „Psihologia banilor” de Rüdiger Dahlke. Am ascultat concerte si am vizitat o expozitie de pictura de la bord.

20140517_170127

Am facut escala de o zi in Muntenegru, la Kotor

20140518_171739

apoi am navigat spre Venetia si iar am vazut, pret de o zi, orizontul innecat in mare. 🙂

20140517_192003

Bineinteles ca am avut cu mine sacosa mea preferata, despre care am mai scris aici

20140518_172727

Now back to normalitate.

Maine iau lista „de facut” de coarne. Si musai sa scriu meniul pentru zilele urmatoare. S-a gatat cu huzureala, ma intorc la urzicile mele.

E cumva ciudat sa ma gandesc ca ieri noapte doarmeam pe mare… Noapte buna.

Apropo, n-am avut conectie la internet pe nava de zgarcita ce sunt si de-aia n-am scris in ultimele zile.

Apropo 2, nava se numeste Regal Princess, adica asta: http://www.princess.com/learn/ships/gp/amenities_publicrooms/

25 de gânduri despre ”Nu decidem noi ce-o sa fie maine…

    • simplitaly zice:

      sa stii ca inauntrul navei nici nu aveai senzatia ca esti pe apa. Am avut noroc de vreme relativ calma si navele astea de croaziera se deplaseaza incet, cu aprox. 25 km/h.
      Panica de apa dispare in cateva ore. Acuma de exemplu imi lipseste experienta de pe nava. Mai ales balconul si sa stau la povesti cu Vitorino 🙂

      Apreciază

  1. Simo zice:

    Ma bucur pentru voi, asa ceva mi-as dori si eu si sunt sigura ca voi avea ocazia. Ce e al meu e pus deoparte! BTW…mai tii minte conversatia noastra despre limba romana, incep sa ma sperii cand imi dau seama ca nu mai am toate cuvintele necesare la indemana ca acum cativa ani! Brrrrrr

    Apreciază

  2. Elena zice:

    Super! Ai meritat croaziera asta! Aproape ca te-as invidia daca nu mi-ar fi asa de frica de imensitatea apei, nu cred ca as putea face o croaziera pe mare…

    Apreciază

  3. arakelian zice:

    doamna, sa va fie de bine iesirea!! de aia nu ai scris o perioada. Chiar o perioada frumoasa pt tine!

    Cat despre relaxarea lucratorilor pe vas, daca vin din Filipine/India, atunci ei sunt platiti f. bine – salariile lor acolo pornesc de la 100 dolari (70 dolari pt confectionere in Filipine) deci cu ceea ce primesc ei pe vapor, o duc f. bine! Unii lucreaza pt o perioada si apoi isi pot deschide o afacere acasa

    Apreciază

    • simplitaly zice:

      eu am crezut c-o sa am si pe vas conectie la internet dar n-a fost sa fie asa. Cereau cam 100 de dolari pentru 100 de minute… asa c-am zis ca nu mi-e musai. 100 de dolari sunt bani foarte multi 🙂

      Apreciază

  4. mihaela zice:

    Ce imi plac povestile astea frumoase , e bine sa stii ca ti se pot intampla si lucruri bune instant si poate daca te trezesti dimineata cu convingerea ca o sa ti se intample ceva minunat chiar o sa se intample 🙂

    Apreciază

  5. Vio zice:

    Ce frumos ai spus !”insusi faptul ca te trezesti dimineata este o onoare pe care ti-o face viata, dumnezeu sau universul 🙂 ” . Asa simt si eu, cu varsta si toate bolile mele. Mai ales depresia ma omoara, lipsa copiilor, faptul ca nu mai am activitate si nu mai are nevoie nimeni de mine…
    Ai zis ca ti-ai facut meditatiile pe punte. Faci ceva simplu, poti sa ma ajuti? As vrea sa pot sa nu ma mai gandesc la „ale mele” macar zece minute pe zi. Nu-mi iese deloc!
    Ma bucur tare ca ai avut o vacanta asa frumoasa!
    Te admir tare mullt pentru taria ta de caracter de a-ti impune diete, sport, o viata „calculata”. Eu nu reusesc !
    Numai bine iti doresc !
    Cu drag, Vio

    Apreciază

    • simplitaly zice:

      Draga Vio
      Te-as imbratisa cu tare mare drag dar sunt cam departe asa ca te rog sa accepti un gand bun din partea mea venit asa, pe calea internetului.
      Eu cred ca gresim cand credem ca nimeni nu are nevoie de noi. Gresim pentru ca ceea ce oferim celorlalti nu consta numai in gesturi lumesti cotidiane ca schimbat scutece si gatit felul de mancare preferat. Putem oferi celorlalti un model de viata. Sa traim astfel incat modul in care o facem sa fie inspiratie pentru cei ce vin in contact cu noi.
      Lumea de azi nu are duce lipsa de bucatarese sau de spalatorese sau de femei de afaceri. Dupa parerea mea tinerii au nevoie (SI) de exemple de trait simplu, calm, incet si frumos.
      –––
      Nu stiu care este formula exacta a meditatiei, iti spun insa cum procedez eu.
      Iau o pozitie in care sa am coloana dreapta indiferent ca sed, stau in picioare sau intinsa de o suprafata (de exemplu pat sau covor).
      Incep sa respir asa: 3 secunde inspir, 3 secunde imi tin respiratia si 3 secunde expir. Inspir aerul pana in burta. Intre timp imi urmaresc gandurile concentrandu-ma insa pe respiratie. Pe aerul care intra pe nari si trece prin gat, prin plamani, pana in burta unde sta putin si apoi, incalzit iese. Continui sa respir si incep sa ma gandesc la Celdesus. Gandurilor ce-mi mai vin (oare s-au uscat hainele? – de exemplu 🙂 ) nu le dau mare importanta. Le vad c-au venit si continui sa respir si sa vorbesc in gand cu Celdesus. Nu ii cer nimic insa. Ii multumesc pentru ceea ce sunt si imi pun intreaga incredere in el/ea ca stie el/ea ce e mai bine pentru mine.
      Raman in starea meditativa cat doresc apoi multumesc si ma intorc in „lumea reala”.
      –––-
      Sa stii ca eu nu imi impun nimic. Nici diete, nici sport si nici o viata mai disciplinata. Taria de caracter este o chestiune supraevaluata sa stii. Nici o schimbare de lunga durata nu poate fi facuta prin tarie de caracter sau prin puterea vointei. Ingredientul cheie, baza tuturor micilor mari miracole din lumea asta este iubirea.
      Am un nepot cu mari probleme de greutate. La inceput il tentam sa iasa afara si sa faca miscare, din solidarietate am inceput sa fac si eu miscare, impreuna cu el. Apoi mi-am dat seama ca daca fac exercitii fizice din iubire pentru o alta fiinta, pot sa continui sa le fac din iubire fata de mine insami.
      Ieri dimineata imi faceam exercitiile de la „Ferfenita in 30 de zile” si a intrat el in camera si a inceput sa faca si el fara sa-l fi indemnat sau impins eu. 🙂 Vezi, asta face iubirea, se multiplica in noi si contamineaza pe ceilalti.
      ––––-
      Cand te gandesti la „ale tale” sunt ganduri negative, nu-i asa? Pe mine in cazuri din astea ma ajuta un exercitiu foarte simplu, aproape matematic: pentru fiecare gand „rau” ma fortez sa gandesc si un gand „bun”. Si la inceput m-am scremut bine pana sa reusesc sa gasesc cate-o umbra de ceva „bun” in viata mea. E greu dar nu imposibil.
      Un alt exercitiu pentru cand navalesc gandurile rele pe mine e sa strig in mintea mea: Ganduri STOP! Si sa le inghet pentru cateva secunde. Apoi sa le trimit departe sau sa le iau incet, bucata cu bucata la purecat, urmarind insa schema: pentru fiecare gand rau/negativ – cautat unul bun/pozitiv.
      ––––-
      Iti multumesc mult ca citesti ce scriu si pentru complimente.

      Iti doresc sa ai multe ganduri bune, senine si pline de iubire.
      Cu drag,
      Carmen

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s