Cu cateva zile in urma, am avut in fata pe cineva, de varsta foarte tanara, care mi se plangea ca a fost nedreptatit, injosit si discriminat. Cum nu exista nimic ce as putea face ca sa ma bat cu sistemul si sa repar ceva, am zis sa incerc sa-i schimb focusul si chiar daca asta ar fi singurul lucru ce l-ar invata vreodata de la mine, as fi foarte fericita!
Si i-am explicat, in linii mari ca toate situatiile de viata sunt lectii pretioase ce le avem de invatat si ca toti oamenii cu care venim in contact sunt profesorii nostri. Si ca ei sunt de doua feluri, ca la scoala: cei buni si blanzi cu care invatam cu drag si cei cruzi, severi si tirani. De la prima categorie pot invata cum sa fiu, cum sa ma comport si cum sa vorbesc daca vreau sa fiu buna si blanda. Cea de-a doua categoria, cea compusa din persoane bau-bau este insa si mai eficienta. Ma invata cum sa fiu, cum sa ma comport ca sa nu ajung ca ei. Ma mai invata sa ma uit in oglinda si sa-mi caut defectele si sa ma curat de ele tocmai pentru a nu ajunge ca ei. Ma invata sa ma descurc in situatii grele, sa ma orientez spre cautarea de solutii nu pe smiorcaiala…
Si cum is racita de cateva zile si mi-am anulat toate programarile si stau in pat si cuget, mi-a trecut prin cap ca-s nesimtita. La propriu ca nu simt mirosuri de cat m-am sters la nas pana acuma si la figurat pentru ca am omis din multumirile mele mereu aceeasi categorie de persoane, cea de-a doua, cei mai eficienti dascali ai mei de viata.
Asa ca azi vreau sa multumesc:
– celor ce mi-au tras cu indarjire presul de sub picioare. Datorita lor am invatat sa zbor
– celor ce m-au mintit pentru ca m-au obligat sa ma uit mai atenta in jurul meu si in oglinda
– celor ce m-au lasat singura cand m-am bazat pe umarul lor pentru ca asa am aflat ca sunt o persoana plina de resurse si am invatat sa le folosesc
– celor ce m-au vorbit de rau, in spate cum le sta bine, pentru ca m-au ambitionat sa continui sa invat sa nu fiu ca ei
– celor ce m-au tradat pentru ca asa am invatat sa ma incred in primul rand in doamne doamne si in mine
Da, s-ar zice ca am avut o anumita experienta de viata. Privind inapoi stiu ca fara aportul lor azi poate nu as fi stiut fi asa cum sunt: senina si fericita.
Bineinteles ca lectiile de viata continua. Doar ca nu mai au aceeasi intensitate, nu mai au gust de drama. Invat, zambesc si merg mai departe. Si ma mai si impiedic cand din cauza ca-mi ajung colturile gurii la ochi de atata zambet, nu vad drumul drept. Ma ridic si-o iau de la capat.
Luxul Simplitatii 
wow! este extraordinar la cata intelepciune ai ajuns! daca treburile astea vin din interiorul tau (nu doar din cap), esti extraordinar de inteleapta si te invidiez pentru asta. as vrea sa ajung si eu sa zambesc …
ApreciazăApreciază
Nu ma invidia. Vine inca foarte mult din cap, ca de acolo incepe totul. Pe moment, cand cineva ma calca pe nervi, inca reactionez impulsiv. Intr-o masura mult mai mica decat o faceam candva totusi.
Am invatat mult de la pruncii ce-i meditez. E usor sa lucrezi cu cei fara probleme, cu cei cuminti ce stau blanzi pe scaun si te asculta. Adevarata provocare este sa obtii rezultate de la cei diferiti de norma, cei ce nu reusesc sa-si coordoneze miscarile si atentia si faci jumatate de lectie cu ei sub masa. Dar o faci :). Asa si cu oamenii mari. Este usor sa te descurci cu cei buni, floare la ureche. De invatat insa invatam si de la cei „rai”. Pana la urma ei se sacrifica, fara sa vrea sau sa aiba vreo alternativa. Sunt „rai” ca sa pot eu sa invat sa fiu „buna”. Nu neaparat cu ei. Poate cu ei lectia este sa iau distanta, sa-mi definesc granitele. Sa fiu buna cu mine in primul rand.
Nu pot sa spun ca sunt ok cu lumea in faza asta a vietii mele. Exista inca multe capitole deschise, lasate in suspans. Sunt insa mai ok decat am fost vreodata.
ApreciazăApreciază
tot e ceva, de fapt, e foarte mult. adevarul e ca nu ar exista binele daca nu ar fi, spre comparatie, raul. bunii versus raii. eu tot nu pot sa-i iert pe aia ce mi-au facut rau, insa. in mine, inauntru, n-as vrea sa mai am de-a face cu ei niciodata, chiar daca le-as putea si zambi, la o adica.
ApreciazăApreciază
da, stiu, am si eu lista mea neagra sa stii…
Pe mine m-a marcat mult un interviu ce l-am vazut in urma cu cativa ani, cu un supravietuitor al Contergan-ului. Povestea in engleza este aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Thalidomide . Pe scurt, din cauza unul medicament prescris gravidelor, mii de copii s-au nascut la sfarsitul anilor ’50 cu grave malformatii in Germania. In general le lipseau mainile si picioarele. Interviul la care ma refer era luat uneia din victime care, in ciuda gravului handicap, ajunsese sa aiba o cariera academica. Jurnalistul l-a intrebat daca isi (mai) pune intrebarea „De ce?” La care el a raspuns ca a inlocuit intrebarea „de ce?” cu „pentru ce?” ca sa poata merge mai departe.
La fel si eu, incerc sa ma focusez pe motiv nu pe explicatie ca sa pot continua sa traiesc fara ranchiura si fara angoase.
ApreciazăApreciază
OK sunt de acord ca nu as fi ajuns astazi unde sunt daca multi oameni nu mi-ar fi dorit si produs raul. INSA ! Cu toate ca sunt un Stehaufmännchen (un fel de hopa Mitica cade-n fund si se ridica ) nu uit in veci persoana care mi-a produs experimentele negative.Si nu din cauza ca sa ma razbun cand vine vremea ci dintr-un alt motiv.Daca nu uit nu risc sa iert.
Daca as ierta as accepta principial ca oamenii rai au aceleasi drepturi ca si cei buni la iubire din partea mea. Si in cazul acesta unde ar fi diferenta ?
Imi pare rau dar nu ma pot impaca cu ideea „daca cineva te loveste peste obrazul drept intoarce-l si pe stangul „.
Iubirea absoluta o imparte doar Dumnezeu , daca exista.Eu sunt om si nu aspir la jobul Sefului cel mare 🙂
ApreciazăApreciază
Lili eu incerc sa separ oamenii de faptele lor. Un puscarias nu este mai „rau” decat mine. A fost facut din acelasi aluat ca si mine, suntem toti creatii divine. Avem insa drumuri diferite in viata, lectii diferite de invatat. Pot sa fiu critica in ceea ce priveste faptele cuiva si chiar sa judec si sa condamn ceea ce a facut sau face cineva dar nu pot sa-l critic pe el ca om, ca si fiinta.
Mi s-a spus de multe ori in viata „Nu fi asa!” si vreau sa spun ca asta a fost mereu un indemn capcana. M-a dus pe-o strada inchisa de unde cu greu am mai stiut iesi. Sa nu fiu asa cum? Asa de cum sunt eu facuta sa fiu? Si atunci cum sa fiu?
Vezi diferenta intre „Nu fi asa!” si „Nu fa asta!”. A doua se directioneaza spre un comportament, o actiune, ceva ce poate fi schimbat. Prima este destructiva pentru ca imi da un ordin negativ fara a-mi lasa alternative, a doua fraza este insa mai realistica, mai constructiva, imi arata o eroare si imi lasa multe porti deschise.
Eu cand am inteles bine de tot conceptul asta, am incetat sa mai dau etichete „Esti un prost!” de exemplu. Sau altele ce incep cu „Esti”. Nu esti nimic negativ si chiar daca ai fi, cine sunt eu sa te judec? Pot insa sa spun ca, din punctul meu de vedere, ai facut ceva rau. Faptele/actiunile ti le pot critica, nu insa si ceea ce esti, esenta ta de om!
Curand mi s-a schimbat si conversatia interioara si m-am auzit tot mai rar spunandu-mi „Carmen esti o proasta!” si tot mai des „Carmen, ai facut o prostie!”. Pentru ca vezi, prostia aia facuta, nu sunt EU 🙂
ApreciazăApreciază