- 6 roșii de grădină de mărime medie
- 1 căpățână usturoi românesc (mai mic și mai aromat decât cel chinezesc din comerț)
- 1 linguriță rasă de sare neiodată (eu o prefer pe cea țărănească grunjoasă, sare de ocnă)
- 5 fire de pătrunjel proaspăt
- 1 praf de piper verde, proaspăt măcinat (piperul cumpărat deja măcinat și-a pierdut demult aroma)
Pasul unu. Roșiile se spală și se așează pe grill. Eu am folosit grillul cu capac – pe vremuri, în Oltenia, roșiile se dădeau la țest. Alte tehnici sunt coacerea lor pe grătar sau la cuptorul foarte încins. Metoda ține de comoditățile locului în care vă aflați – important este rezultatul. Le lăsăm acolo câteva minute, întorcându-le o dată cu atenție. Pielița ar trebui să se crape și să se tragă de pe pulpă.
Pasul doi. În timpul în care roșiile sunt la copt facem mujdeiul după cum urmează: curățăm cățeii de usturoi…
Vezi articolul original 130 de cuvinte mai mult
E grozava. Seamana cu sarmuzachi doar ca nu puneam patrunjel si nici piper verde. Chiar nu stiu de unde l-as putea cumpara, boabe.Noi mai folosim un sos asemamantor la paste, chiar si la carne. uneori adaug busuioc, cimbru si oregano.
ApreciazăApreciază
Si eu fac ceva asemanator, doar ca ii spuneam intr-un mod absolut banal – tocanita de rosii. Si folosesc piper negru… macinat 🙂
ApreciazăApreciază
Uite de la reteta asta, am ajuns la blogul tau!
Foarte, dar foarte interesant! Ma abonez!
Multumesc,
cu drag.
ApreciazăApreciază
Reteta nu este a mea, asa cum se vede am facut „reblog” ca sa o am notata in blog. Ma bucur mult ca-ti plac informatiile ce le gasesti aici, multumesc ca te abonezi 🙂
ApreciazăApreciază